ERUDIȚIE. Subst. Erudiție, cunoaștere, știință, știință de carte, învățătură, informație, cunoștință, cultură, pregătire, instrucție, carte (fig.); omnisciență (rar). Pedanterie, savantlîc (depr.). Erudit, cunoscător, învățat, om de știință, cărturar, savant; filozof (pop.), enciclopedist (rar). Șoarece de bibliotecă (fig.). Adj. Erudit, învățat, știut, știutor, doct (adesea ir.), tobă de carte, enciclopedist (rar), savant, cult, cultivat, luminat (fig.), instruit, citit, documentat, informat, pregătit, priceput, competent, versat, atotștiutor, atotvăzător, omniscient (rar). Vb. A cunoaște, a ști, a avea (a poseda) informații, a fi tobă (burduf) de carte, a vorbi ca din carte, a fi cunoscător, a fi expert. A se cultiva, a se instrui, a învăța, a se documenta, a studia, a cerceta. A instrui, a învăța, a cultiva, a informa. - V. cunoaștere, educație, filozofie, informație, învățare.