șiretenie¹ sf [At: POLIZU / Pl: (6-7) ~ii / E: șiret³ + -enie] 1-4 Însușirea de a fi șiret³ (1-2, 4, 6). 5 (Ccr) Comportare de om șiret³ (1) Si: viclenie, (rar) șiretlic (5), șireție (1). 6 (Ccr) Faptă șireată³ (2) Si: stratagemă, subterfugiu, tertip, truc, șarlatanie (1), șiretlic (1), vicleșug, (rar) șireție (2). 7 (Ccr) Vorbă șireată² (2) Si: perfidie.

ȘIRETÉNIE², șiretenii, s. f. Faptul de a fi șiret (v. șmecherie, viclenie); faptă sau vorbă șireată (v. șiretlic, vicleșug). Murmură cu o clipire de șiretenie în ochi. DUMITRIU, N. 172. Văduva zîmbi cu dulceață și cu șiretenie spre pan Sampil. SADOVEANU, O. VII 138. Omul nu e numai o ființă care, cu șiretenie ori cu brutalitate, călcînd și strivind pe alții, caută să-și cucerească un loc la ospățul vieții. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 13. ◊ (Cu o nuanță de simpatie) Nu era mare lucru în scrisorile ei: aceeași și iar aceeași afecțiune fără margini, ce-i umplea tot sufletul, spusă fără șiretenie, cu aceleași cuvinte; dar asta era lucru mare. D. ZAMFIRESCU, R. 199.

ȘIRETÉNIE ~i f. 1) Caracter șiret; hâtrie. 2) Faptă sau vorbă de om șiret; viclenie. [Art. șiretenia; G.-D. șireteniei; Sil. -ni-e] /șiret + suf. ~enie

șiretenie f. fire șireată: șiretenia vulpei.

șireténie f. (d. șiret, adj.). Fire șireată: șiretenia vulpiĭ.

șireténie (-ni-e) s. f., art. șireténia (-ni-a), g.-d. art. șireténiei; pl. șireténii, art. șireténiile (-ni-i-)

șireténie (șmecherie, tărășenie) s. f. (sil. -ni-e), art. șireténia (sil. -ni-a), g.-d. art. șireténiei; pl. șireténii, art. șireténiile (sil. -ni-i-)

șiretenie, -niei gen. a.

ȘIRETÉNIE s. 1. v. șmecherie. 2. v. subterfugiu.

ȘIRETENIE s. 1. șmecherie, viclenie, (rar) șireție. (Era de-o proverbială ~.) 2. stratagemă, subterfugiu, șiretlic, șmecherie, tertip, truc, viclenie, vicleșug, (rar) șireție, (reg.) solomonie, (Ban. și Transilv.) mișculanță, (înv.) marafet, măiestrie, (fam.) chichiță, chițibuș, manevră, merchez. (A uza de o ~.)