ȘIPÓT, șipote, s. n. 1. Izvor a cărui apă țâșnește cu putere (și care este captată printr-un jgheab sau printr-o țeavă). ♦ Jgheab, țeavă prin care se captează apa unui izvor. ♦ Țeavă de scurgere; burlan. 2. (Reg.) Loc unde o apă curge repede; vârtej. – Cf. bg. šepot „murmur”.

șipot sn [At: (a. 1441) D. BOGDAN, GL. 108 / V: (reg) șâput, ~păt, ~pât, șop~, șup~ / Pl: ~e / E: vsl шьпотъ „murmur”] 1 Izvor a cărui apă (captată printr-un jgheab sau printr-o țeavă) țâșnește cu putere Si: (reg) șiroi¹ (3). 2 (Pe lângă verbe ca „a curge”, „a cădea” etc.; îlav) în ~ Țâșnind impetuos și abundent. 3 (Pan) Șuviță (4) (abundentă) de lichid care curge de undeva sau din ceva Si: șiroi¹ (5). 4 (Pop) Cădere de apă. 5 (Reg; șîs ~ul apei) Porțiune în matca unei ape curgătoare de-a lungul căreia apa are viteza cea mai mare. 6 (Reg) Vâltoare. 7 Țeavă prin care se captează apa unui izvor. 8 Jgheab de aducție. 9 (Mol; Trs) Uluc de tablă (sau de lemn) așezat de-a lungul streșinii casei, prin care se scurge apa de pe acoperiș Si: burlan (2). 10 (Reg) Jgheab prin care se scurge mustul din teasc. 11 (Mol; Trs) Uluc la moară prin care curge făina. 12 (Reg) Olan.

ȘÍPOT, șipote, s. n. 1. Izvor a cărui apă țâșnește cu putere (și care este captată printr-un jgheab sau printr-o țeavă). ♦ Jgheab, țeavă prin care se captează apa unui izvor. ♦ Țeavă de scurgere; burlan. 2. (Reg.) Loc unde o apă curge repede; vârtej. – Cf. bg. šepot „murmur”.

ȘÍPOT, șipote, s. n. 1. Izvor a cărui apă țîșnește cu putere (și care este de obicei captată printr-un jgheab sau printr-o țeavă). Cînta voios sub crengi un șipot, cînta din zori și pînă-n seară. ANGHEL, Î. G. 43. Suspină apele sfioase în fund de peșteri depărtate Și plîng în șipote sonore. IOSIF, P. 86. Colo sub nucii ce se văd în dosul casei e un șipot, o apă – s-o tot bei. SLAVICI, N. I 342. ◊ Fig. Cald sînge năpădește cu șipote pe gură. COȘBUC, P. II 201. ♦ Jgheab, țeavă sau uluc prin care se captează apa unui izvor. Stoica oprește la fîntina cu șipot, acoperită de o troiță de stejar. CAMIL PETRESCU, O. I 324. Copii cu cofe, un întreg norod adăsta la fîntîni și la șipotele noroioase. ANGHEL, PR. 110. Zăriră sub umbra unor sălcii pletoase o fîntînă cu trei șipote. POPESCU, B. III 10. ♦ Țeavă sau burlan de scurgere. Am admirat noua brînă de piatră. întreruptă pe alocurea de șipote grațioase prin care, scurgîndu-se apele de ploaie, va fi cruțată pe viitor învelitoarea cea de plumb. ODOBESCU, S. II 503. 2. Loc unde o apă curge foarte repede; curent, vîrtej. Sînt adîncimi mari, numite șipote. ȘEZ. VI 133.

ȘÍPOT ~e n. 1) Izvor care izbucnește cu putere din pământ. 2) Țeavă prin care curge apa dintr-un izvor; țurloi. /<sl. šipotu

șipot n. 1. izvor ce curge repede; 2. ulucul teascului de vie. [Onomatopee, după sgomotul ce-l produce (cf. slav. ȘĬPOTŬ, susur)].

șípot n., pl. e (vsl. šĭpotŭ, šĭputŭ, murmur de apă, cĭuruire, bg. šepot, șoaptă, sîrb. sopot, šopot, cascadă. V. șopot). Izvor care țîșnește și cade cĭuruind. – La Moxa (Hîjdăŭ, Cuv. I, 386) șípoc.

șípot s. n., pl. șípote

șípot s. n., pl. șípote

ȘÍPOT s. ciuroi, (reg.) bijoi, ciuciur. (Un ~ de apă.)

ȘÍPOT s. v. bulboacă, bulboană, cascadă, cataractă, cădere de apă, ochi, uluc, valvârtej, vâltoare, vârtej, volbură.

ȘIPOT s. ciuroi, (reg.) bijoi, ciuciur. (Un ~ de apă.)

șipot s. v. BULBOACĂ. BULBOANĂ. CASCADĂ. CATARACTĂ. CĂDERE DE APĂ. OCHI. ULUC. VALVÎRTEJ. VÎLTOARE. VÎRTEJ. VOLBURĂ.

șípot, -e, s.n. – 1. Izvor a cărui apă țâșnește cu putere. 2. Locul unde o apă curge repede. Șipot, cascadă pe valea Nadoșa, în apropiere de Săpânța. – Cf. bg. šepot „murmur” (DEX).