învăluire sf [At: BIBLIA (1688), 185 / V: (înv) ~iare / Pl: ~ri / E: învălui] 1 Învolburare a norilor. 2 Surprindere a corăbiilor de către furtună. 3 (Înv) încolăcire în jurul unui obiect. 4 Amestecare până la confundare. 5 Formare de valuri. 6 (Agr; Trs) Formare de snopi. 7 Acoperire cu un văl, o cuvertură etc. 8 Cuprindere cu privirea. 9 Ardere mocnită a focului. 10 Încercuire a unei unități militare a inamicului. 11 (Fig) Copleșire de gânduri și sentimente puternice. 12 (Fig) Covârșire de treburi și afaceri. 13 (Fig) Amestecare în treburile altora. 14 (Înv) Hărțuire. 15 (Înv) Rătăcire. 16 (Fig) Ascundere. 17 Împresurare. 18 (Fig) Persecutare. 19 (Pex; ccr) Necaz. 20 (Ccr) Grijă.

ÎNVĂLUÍRE, învăluiri, s. f. Acțiunea de a (se) învălui și rezultatul ei. 1. Învelire, acoperire; fig. revărsare. Barba albă se revarsă ca o învăluire de omăt pe piept. SADOVEANU, O. I 283. 2. Manevră ofensivă de încercuire a flancului și spatelui inamicului. Într-o mișcare iute de învăluire, trebuiau să grămădească pe dușmani în cotitura Prutului. SADOVEANU, O. VII 10. 3. Vîrtej, învolburare. Din spate îi spulbera încă învăluirea vîntului. SADOVEANU, M. C. 162. Bătea un vînt încet și aducea învăluiri de stropi, – și ulițele erau pustii; nimeni nu trecea pe acolo pe o așa vreme. id. O. III 30. 4. Fig. (Învechit) Tulburare; frămîntare. Să-l lăsăm întru învăluirea gîndurilor cu care se luptă. DRĂGHICI, R. 162.

ÎNVĂLUÍ, învắlui, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu un văl, cu o învelitoare; a (se) înveli, a (se) înfășura. ♦ Tranz. Fig. A cuprinde ceva cu privirea. ♦ Tranz. Fig. A năpădi. ♦ (Despre foc) A arde sau a face să ardă mocnit; a (se) micșora. 2. Tranz. A înconjura, a încercui o unitate inamică. [Prez. ind. și: învăluiésc] – În + val + suf. -ui (influențat semantic de văl).

învălui [At: CORESI, EV. 75/37 / Pzi: ~ălui și ~esc / E: în + val + -ui] 1 vr (D. mare; pex d. nori) A se învolbura. 2 vr (Înv; d. corăbii) A fi prins de furtună. 3 vr (Înv) A se încolăci în jurul unui obiect. 4 vr (Înv; îe) A se ~ în gură A fi pe punctul de a spune ceva. 5-6 vtr A (se) amesteca până la confundare. 7 vt (Înv) A forma valuri. 8 vt (Agr; Trs) A face snopi. 9-10 vtr A (se) acoperi cu un văl, cu o cuvertură etc. Si: a (se) înfășură, a (se) înveli. 11 vt (Fig) A cuprinde cu privirea. 12-13 vtr (D. foc) (A face să ardă sau) a arde mocnit Cf a (se) micșora. 13 vt (Înv) A încercui o unitate inamică. 15-16 vtr (D. gânduri, sentimente) (A fi copleșit sau) a copleși. 17 vt (D. treburi, afaceri) A covârși peste măsură. 18 vt (Înv; jur) A hărțui. 19 vr (Înv) A-și da silința. 20 vr (Înv) A se rătăci. 21 vr (Fig) A se amesteca în treburile altora. 22 vt (Fig) A ascunde. 23 vt A bate. 24-25 vtrr (Fig) A (se) șicana. 26 vt (Fig) A persecuta. 27 vr A fi cuprins de panică. 28 vt A înconjura din toate părțile Si: a împresura.

ÎNVĂLUÍ, învắlui, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu un văl, cu o învelitoare; a (se) înveli, a (se) înfășura. ♦ Tranz. Fig. A cuprinde ceva cu privirea. ♦ (Despre foc) A arde sau a face să ardă mocnit; a (se) micșora. 2. Tranz. A înconjura, a încercui o unitate inamică. [Prez. ind. și: învăluiésc] – În + val + suf. -ui (influențat semantic de văl).

ÎNVĂLUÍ, învắlui, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi (cu un văl, cu o învelitoare); a înveli, a înfășura. Învălui copilul în scutece. ▭ Vulturii s-au oprit în lumină piept în piept... Unul își întinse aripa ca să-l învăluie pe celălalt. ARGHEZI, P. T. 106. Spune-mi gura cui i-o dai? Dă-mi-o mie... S-o învălui în hîrtie. HODOȘ, P. P. 165. ◊ Refl. Cu albele văluri subțiri Mă-nvălui ca-n aripi de pază. TOMA, C. V. 121. ♦ Fig. A cuprinde din toate părțile; a împresura, a năpădi. Niciodată n-o să iasă Luna – palidă crăiasă – Să te-nvăluie cu raze. BENIUC, V. 18. Cînd deschiseră ușa, îi învălui deodată lumina soarelui. SADOVEANU, O. IV 69. Noaptea învăluia muntele, rece și umedă. C. PETRESCU, S. 219. ♦ A acoperi (focul) cu un strat de pămînt, de cenușă etc., ca să ardă mocnit; a înveli. Dac-am văz’t că nu mai vii, Focul eu învăluii. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 144. ♦ Refl. (Despre foc sau flăcări) A fi expus forței vîntului, a fi răscolit de vînt; a se micșora, a scădea în intensitate. Focul ardea vioi și cîteodată se învăluia la fîlfîirile vîntului. SADOVEANU, O. VI 247. ◊ Tranz. Ce vînt! ce vînt! șopti baba clătinînd din cap; uite, îmi învăluie și focul. SADOVEANU, O. I 330. 2. Tranz. A cuprinde cu privirea un ansamblu; a privi dintr-o perspectivă îndepărtată, a urmări ceva sau pe cineva de departe sau de sus. Mama-n picioare, de lîngă fereastră, mă învăluie într-o căutătură de mîngîiere. VLAHUȚĂ, O. A. 427. 3. Refl. A se mișca de colo pînă colo, a se învîrti, a da tîrcoale. V. înfășura. Stoluri de ciori, cîrîind sălbatic, începură să se învăluie peste sat. AGÎRBICEANU, S. P. 30. 4. Tranz. A întreprinde o manevră ofensivă asupra flancului și spatelui unei unități inamice; a înconjura. Tinzînd să ajungă a învălui aripa de la deal a dușmanilor lui, își ducea din ce în ce mai iute pîlcul lui de călărime. SADOVEANU, O. VII 11. 5. Refl. A se amesteca, a se contopi. (Fig.) Afară veneau vîntul și ploaia, învăluindu-i-se cu gîndurile. SADOVEANU, N. P. 131. – Prez. ind. și: învăluiesc (ALECSANDRI, P. III 161).

A ÎNVĂLUÍ învălui tranz. 1) A acoperi cu un văl sau cu o învelitoare. 2) fig. A cuprinde din toate părțile; a învălura; a împresura; a cuprinde; a cotropi; a înfășura. 3) A cuprinde în toată plinătatea (cu privirea). 4) (focuri) A face să ardă cu flacăra potolită. 5) fam. A deranja prin senzații neplăcute (mai ales de greață). ~ pe cineva la stomac. /în + văl + suf. ~ui

A SE ÎNVĂLUÍ pers. 3 se învăluie intranz. A se mișca în vârtejuri; a se învolbura. /în + văl + suf. ~ui

învăluì v. 1. a înveli; 2. fig. a jigni, a face neajunsuri. [V. val (de pânză, de mare)].

învăluĭésc și (vechĭ) văluĭésc v. tr. (d. val 1, ca și învălesc). Învălătucesc, acoper din toate părțile: apa, întunericu l-a învăluit. Înconjur, împresor: învăluirăm oastea dușmănească. Învălesc, acoper: șĭ-a învăluit bine trupu, am învăluit focu’n cenușă. Fig. Chinuĭesc, strîmtorez, stînjinesc: l-aŭ învăluit nevoile. V. refl. Vechĭ. Mă învălătucesc, mă acoper de valurĭ: marea se învălui. Mă încolăcesc (ca șerpiĭ). Fig. Mă zbucĭum, mă zbat, mă frămînt: învăluindu-se prin munte flămînd și trudit, aŭ nemerit la un pîrăŭ (Ur.).

învăluíre s. f., g.-d. art. învăluírii; pl. învăluíri

învăluíre s. f., g.-d. art. învăluírii; pl. învăluíri

învăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. învắlui, 3 învắluie, imperf. 3 sg. învăluiá, conj. prez. 1 și 2 sg. să învắlui

învăluí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. învălui, 3 sg. și pl. învăluie, imperf. 3 sg. învăluiá

ÎNVĂLUÍRE s. v. încercuire.

ÎNVĂLUÍRE s. v. acoperire, înfășurare, învelire, învelit.

învăluire s. v. ACOPERIRE. ÎNFĂȘURARE. ÎNVELIRE. ÎNVELIT.

ÎNVĂLUÍ vb. v. încercui.

ÎNVĂLUÍ vb. v. acoperi, canoni, căzni, chinui, forța, frământa, ghemui, împresura, încârliga, încolăci, încovriga, înfășura, învălătuci, înveli, munci, necăji, osteni, răsuci, sforța, sili, strădui, suci, trudi, zbate, zbuciuma.

ÎNVĂLUI vb. a împresura, a încercui, a înconjura, (înv. și pop.) a cuprinde, (înv.) a împrejura. (L-au ~ pe dușman.)

învălui vb. v. ACOPERI. CANONI. CĂZNI. CHINUI. FORȚA. FRĂMÎNTA. GHEMUI. ÎMPRESURA. ÎNCÎRLIGA. ÎNCOLĂCI. ÎNCOVRIGA. ÎNFĂȘURA. ÎNVĂLĂTUCI. ÎNVELI. MUNCI. NECĂJI. OSTENI. RĂSUCI. SFORȚA. SILI. STRĂDUI. SUCI. TRUDI. ZBATE. ZBUCIUMA.

învăluí, învăluiesc, vb. tranz., refl. – A (se) amesteca. – Din în- + val (< sl. valǔ), contaminat cu văl „bucată de țesătură” (< lat. velum), cf. înveli, dial. învăli (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).