întristare sf [At: CANTEMIR, IST. 123 / V: (înv) ~res~ / Pl: ~tări / E: întrista] 1 Tristețe. 2 Doliu.

ÎNTRISTÁRE, întristări, s. f. Faptul de a (se) întrista; tristețe, mîhnire, amărăciune. Întristările au distilat în mine veninul trudei. SADOVEANU, A. L. 11. Văd lumea-n întristare, Ca sufletu-mi cernit. ALECSANDRI, P. I 178. O întristare adîncă se vedea pe fața lui. NEGRUZZI, S. I 31.

întristare f. suferință morală cauzată de ceva supărător. [V. trist].

întristáre f. Acțiunea de a saŭ de a te întrista, tristeță: întristarea celuĭ ce șĭ-a perdut copiiĭ. V. jale, măhnire.

întrista vtr [At: PSALT. 295/12 / V: (înv) ~res~ / Pzi: ~tez și (rar) întrist / E: în- + trist] 1-2 (A face pe cineva să devină sau) a deveni trist Si: a (se) mâhni, a (se) îndurera.

ÎNTRISTÁ, întristez, vb. I. Refl. A deveni trist; a se mîhni. Și tu, te-ai întristat fără pricină. C. PETRESCU, C. V. 204. Se căina și se întrista în sufletul ei. ISPIRESCU, L. 26. Iordachi se întrista, Dar pe gînduri mult nu sta. ALECSANDRI, P. P. 181. ◊ Tranz. fact. Te întristează mult lucrul acesta? SAHIA, N. 46. Nu i le-a spus pînă acuma ca să nu-l întristeze. REBREANU, R. I 253. O vreme urîtă mă întristează. NEGRUZZI, S. I 57.

A ÎNTRISTÁ ~éz tranz. A face să se întristeze; a amărî; a scârbi. [Sil. în-tris-] /în + trist

A SE ÎNTRISTÁ mă ~éz intranz. (despre persoane) A deveni trist; a se amărî; a se scârbi; a se posomorî; a se mâhni. /în + trist

întristà v. a (se) face trist, a cauza supărare.

întristéz v. tr. (d. trist). Fac trist, fac durere sufletuluĭ. V. refl. Devin trist.

întristáre s. f., g.-d. art. întristắrii; pl. întristắri

întristáre s. f., g.-d. art. întristării; pl. întristări

întristá (a ~) vb., ind. prez. 3 întristeáză

întristá vb., ind. prez. 1 sg. întristéz, 3 sg. și pl. întristeáză

ÎNTRISTÁRE s. 1. v. mâhnire. 2. îndurerare, mâhnire, (fig.) rănire. (~ a unei persoane.) 3. durere, mâhnire, (înv.) dosadă. (Ce ~ să aud cele ce-mi spui!) 4. v. posomoreală. 5. v. tristețe.

ÎNTRISTARE s. 1. amărăciune, mîhnire, necaz, supărare, tristețe, (înv. și pop.) obidire, (pop.) obidă, (înv. și reg.) scîrbă, (Transilv., Mold. și Bucov.) bănat, (înv.) mîhneală, mîhniciune, scîrbie, (fig.) cătrănire. (Ți-a trecut ~?) 2. îndurerare, mîhnire, (fig.) rănire. (~ unei persoane.) 3. durere, mîhnire, (înv.) dosadă. (Ce ~ să aud cele ce-mi spui!) 4. mîhnire, posomoreală, tristețe, (rar) posăceală, (fig.) înnorare. (~ i se vedea pe obraz.) 5. duioșie, durere, jale, tristețe. (~ exprimată de o doină.)

Întristare ≠ bucurie, veselie, voioșie

ÎNTRISTÁ vb. 1. v. mâhni. 2. a afecta, a durea, a îndurera, a mâhni, (înv.) a dosădi, (fig.) a răni. (Mă ~ ce-mi spui.) 3. v. posomorî.

ÎNTRISTA vb. 1. a (se) amărî, a (se) indispune, a (se) îndurera, a (se) mîhni, a (se) necăji, a (se) supăra, (înv. și pop.) a (se) obidi, (înv. și reg.) a (se) scîrbi, (înv.) a (se) oțărî, a (se) rîvni, (fig.) a (se) cătrăni. (L-ai ~ pe tata cu vorbele tale.) 2. a durea, a îndurera, a mîhni, (înv.) a dosădi, (fig.) a răni. (Mă ~ ce-mi spui.) 3. a (se) mîhni, a (se) posomorî, (înv.) a (se) tînji, (fig.) a (se) înnegura, a (se) înnora, a (se) întuneca, a (se) mohorî. (De ce te-ai ~ ?)

A (se) întrista ≠ a (se) bucura, a (se) înveseli, a (se) veseli, a se amuza, a se învoioșa

A se întrista ≠ a se bucura, a se înveseli

întristare, întristări s. f. (intl.) 1. notă de plată. 2. întristări.

a băga (pe cineva) la întristare expr. a aresta (pe cineva), a băga (pe cineva) la închisoare.