îndurerare sf [At: DA ms / Pl: ~rări / E: îndurera] 1 (Rar) Provocare a unei dureri fizice. 2 Provocare a unei mari dureri sufletești Si: întristare.

ÎNDURERÁRE s. f. Mîhnire, întristare.

îndurera vt [At: VLAHUȚĂ, D. 153 / Pzi: ~rez / E: în- + durere] 1 (Rar) A face pe cineva să simtă o durere fizică. 2 A pricinui cuiva o mare durere sufletească Si: a amărî, a întrista.

ÎNDURERÁ, îndurerez, vb. I. Tranz. A întrista (pe cineva), a provoca cuiva o durere sufletească, o mîhnire. ♦ (Rar) A pricinui o durere fizică, a face să doară. Și-i strîngea mîna, de i-o îndurera. VLAHUȚĂ, O. A. III 91.

A ÎNDURERÁ ~éz tranz. (persoane) A face să fie cuprins de durere sufletească; a mâhni adânc. /în + durere

îndureráre s. f., g.-d. art. îndurerắrii

îndureráre s. f., g.-d. art. îndurerării

îndurerá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndurereáză

îndurerá vb., ind. prez. 1 sg. îndureréz, 3 sg. și pl. îndurereáză

ÎNDURERÁRE s. v. mâhnire.

ÎNDURERARE s. întristare, mîhnire, (fig.) rănire.

ÎNDURERÁ vb. 1. v. mâhni. 2. v. întrista.

ÎNDURERA vb. 1. a (se) amărî, a (se) indispune, a (se) întrista, a (se) mîhni, a (se) necăji, a (se) supăra, (înv. și pop.) a (se) obidi, (înv. și reg.) a (se) scîrbi, (înv.) a (se) oțărî, a (se) rîvni, (fig.) a (se) cătrăni. (L-ai ~ azi pe tata.) 2. a durea, a întrista, a mîhni, (înv.) a dosădi, (fig.) a răni. (Mă ~ ce-mi spui.)