întovărășire sf [At: DDRF / V: ~roș~, ~orovăș~ / Pl: ~ri / E: întovărăși] 1 Mers cu cineva pe același drum Si: întovărășit¹ (1). 2 (Pex) însoțire a cuiva pe un drum, într-o călătorie etc. Si: acompaniere, întovărășit¹ (2). 3-4 (Pex) (Derulare a unui eveniment sau) apariție a unui fenomen în același timp cu ceva Si: întovărășit¹ (3-4). 5 Plecare la drum simultan cu cineva Si: întovărășit¹ (5). 6 (Pex) întemeiere a unei tovărășii cu cineva Si: alianță, aliere, încârdășire, însoțire, întovărășit¹ (6), tovărășie. 7 (Spc) Asociere cu cineva pentru a face comerț Si: întovărășit¹ (7). 8 (Nob) Escortă. 9 (Înv; iuz) Formă socialistă de cooperativă agricolă în care pământul, vitele și uneltele nu sunt colectivizate, bazată pe comasarea pământurilor, care se dezvoltă până la transformarea în gospodărie agricolă colectivă Cf artel.

ÎNTOVĂRĂȘÍRE, întovărășiri, s. f. Acțiunea de a (se) întovărăși și rezultatul ei. 1. Însoțire, tovărășie. 2. (În țările care construiesc socialismul; de obicei determinat prin «agricolă») Formă simplă a cooperației agricole de producție în care țăranii muncitori se unesc de bunăvoie pentru a munci pămîntul în comun, în vederea obținerii unei producții sporite, pămîntul și celelalte mijloace de producție rămînînd în proprietatea privată a întovărășiților. În întovărășiri țăranii muncitori au posibilitatea să se convingă practic de foloasele lucrării pămîntului pe suprafețe mari cu mijloace mecanizate, să se deprindă cu munca în colectiv, să-și dea mai bine seama de necesitatea transformării socialiste a agriculturii. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 5, 75. Organizarea întovărășirilor agricole deschide largi perspective pentru trecerea în țara noastră de la o agricultură extensivă la una intensivă, oferă posibilitatea introducerii pe scară largă a măsurilor agrotehnice avansate. CONTEMPORANUL, S- II, 1952, nr. 285, 2/3. Trebuie organizată în primul rînd munca țărănimii... irigație, replantări, întovărășiri pentru producție. SADOVEANU, E. 31.

întovărăși [At: CANTEMIR, IST. 302 / V: (îvp) ~roși / Pzi: ~șesc / E: în- + tovarăș] 1 vt A însoți pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. 2 vt (Pex) A acompania pe cineva sau ceva. 3 vt (D. evenimente) A avea loc simultan. 4 vt (D. fenomene) A apărea concomitent. 5 vr A pleca la drum simultan cu cineva. 6 vr A se împrieteni. 7 vr A se asocia cu cineva Si: a se alia, a se încârdăși, a se însoți. 8 vr (Rar) A se căsători. 9 vr (Spc; iuz) A forma o cooperativă agricolă.

ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a fi tovarăș de drum cu cineva, a merge pe același drum cu cineva. Vreo două bătrîne mă întovărășesc pînă acolo. CAMIL PETRESCU, U. N. 293. Titu Herdelea se bucură că va întovărăși singur pe Nadina. REBREANU, R. I 230. Să ne dați voie a vă întovărăși pînă acolo. ALECSANDRI, T. I 145. ◊ Fig. Șoseaua ce vine de la Cîrlibaba, întovărășind Someșul cînd în dreapta, cînd în stînga. REBREANU, I. 9. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc cu necesitate în același timp cu altceva; a însoți. Turburările cari au întovărășit moartea împăratului Alexandru... înlătura pentru moment temerile unui război. GHICA, S. 129. 2. Refl. A-și lua (pe cineva) ca tovarăș, a face tovărășie cu cineva; a se lega, a se alia. V-ați întovărășit cu feciorul Nataliei. CAMILAR, N. II 386. Cu acești voinici se întovărăși și un... pui de romîn. ISPIRESCU, L. 200. Nu te întovărăși cu omul becisnic. NEGRUZZI, S. I 248. 3. Refl. reciproc. A forma o întovărășire agricolă. Foloasele mari pe care mii și zeci de mii de țărani le-au avut de pe urma faptului că s-au întovărășit și că și-au lucrat pămîntul în comun... sînt un puternic îndemn pentru sute de mii de țărani muncitori de a forma întovărășiri. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2376.

A ÎNTOVĂRĂȘÍ ~ésc tranz. 1) A urma în calitate de tovarăș; a însoți; a acompania; a conduce. 2) A face să se întovărășească. /în + tovarăș

A SE ÎNTOVĂRĂȘÍ mă ~ésc intranz. 1) A deveni tovarăș (unul cu altul); a stabili relații de tovărășie; a se asocia. 2) A fi tovarăș (unul cu altul); a fi în relații de tovărășie. /în + tovarăș

întovărășì v. 1. a însoți; 2. a se asocia. [V. tovarăș].

întovărășésc v. tr. (d. tovarăș). Asociez. V. refl. Mă asociez. V. însîmbrez.

întovărășíre s. f., g.-d. art. întovărășírii; pl. întovărășíri

întovărășíre s. f., g.-d. art. întovărășírii; pl. întovărășíri

întovărășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășésc, imperf. 3 sg. întovărășeá; conj. prez. 3 să întovărășeáscă

întovărășí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășésc, imperf. 3 sg. întovărășeá; conj. prez. 3 sg. și pl. întovărășeáscă

ÎNTOVĂRĂȘÍRE s. 1. v. însoțire. 2. asociație, asociere, tovărășie, (înv. și reg.) sâmbră, soție, (reg.) ortăcie, simbrie, soțiire. (~ celor doi negustori n-a durat.)

ÎNTOVĂRĂȘIRE s. 1. acompaniere, conducere, însoțire, petrecere. (~ cuiva pînă la poartă.) 2. asociație, asociere, tovărășie, (înv. și reg.) sîmbră, soție, (reg.) ortăcie, simbrie, soțiire. (~ celor doi negustori n-a durat.)

ÎNTOVĂRĂȘÍ vb. 1. v. însoți. 2. a însoți, a urma. (Te ~ oriunde vei pleca.) 3. v. asocia.

ÎNTOVĂRĂȘI vb. 1. a acompania, a conduce, a duce, a însoți, a petrece, (reg.) a întroloca. (L-a ~ pînă la poartă.) 2. a însoți, a urma. (Te ~ oriunde vei pleca.) 3. a se asocia, a se grupa, a se însoți, a se uni, (înv. și pop.) a se prinde, (reg.) a se ortăci, (Mold. și Transilv.) a se însîmbra, (prin Transilv.) a se soți, (înv.) a intra. (Vino să te ~ cu mine.)