întovărășit¹ sn [At: DA ms / V: ~roș~ / Pl: ~uri / E: întovărăși] 1-7 Întovărășire (1-7).

întovărășit², ~ă a [At: DRĂGHICI, R. 149/12 / V: (reg) ~roș~, ~orovășât / Pl: ~iți, ~e / E: întovărăși] 1 Condus pe drum. 2 (Pex) Însoțit. 3 (Pex) Întâmplat în același timp. 4 Plecat la drum simultan cu cineva. 5 (Spc) Asociat cu cineva. 6 (D. lucruri) Pus sau găsit alături de un alt lucru.

ÎNTOVĂRĂȘÍT, -Ă, întovărășiți, -te, adj. (În țările care construiesc socialismul; despre țărani muncitori) Intrat într-o întovărășire agricolă, membru al unei întovărășiri. (Substantivat) Realizarea planului lucrărilor agricole de toamnă constituie o datorie patriotică a țărănimii, a tuturor colectiviștilor și întovărășiților, a tuturor muncitorilor și tehnicienilor din S.M.T.-uri. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2767. Araseră și semănaseră tarlaua întovărășiților cu grîu de toamnă. MIHALE, O. 9.

întovărăși [At: CANTEMIR, IST. 302 / V: (îvp) ~roși / Pzi: ~șesc / E: în- + tovarăș] 1 vt A însoți pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. 2 vt (Pex) A acompania pe cineva sau ceva. 3 vt (D. evenimente) A avea loc simultan. 4 vt (D. fenomene) A apărea concomitent. 5 vr A pleca la drum simultan cu cineva. 6 vr A se împrieteni. 7 vr A se asocia cu cineva Si: a se alia, a se încârdăși, a se însoți. 8 vr (Rar) A se căsători. 9 vr (Spc; iuz) A forma o cooperativă agricolă.

ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a fi tovarăș de drum cu cineva, a merge pe același drum cu cineva. Vreo două bătrîne mă întovărășesc pînă acolo. CAMIL PETRESCU, U. N. 293. Titu Herdelea se bucură că va întovărăși singur pe Nadina. REBREANU, R. I 230. Să ne dați voie a vă întovărăși pînă acolo. ALECSANDRI, T. I 145. ◊ Fig. Șoseaua ce vine de la Cîrlibaba, întovărășind Someșul cînd în dreapta, cînd în stînga. REBREANU, I. 9. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc cu necesitate în același timp cu altceva; a însoți. Turburările cari au întovărășit moartea împăratului Alexandru... înlătura pentru moment temerile unui război. GHICA, S. 129. 2. Refl. A-și lua (pe cineva) ca tovarăș, a face tovărășie cu cineva; a se lega, a se alia. V-ați întovărășit cu feciorul Nataliei. CAMILAR, N. II 386. Cu acești voinici se întovărăși și un... pui de romîn. ISPIRESCU, L. 200. Nu te întovărăși cu omul becisnic. NEGRUZZI, S. I 248. 3. Refl. reciproc. A forma o întovărășire agricolă. Foloasele mari pe care mii și zeci de mii de țărani le-au avut de pe urma faptului că s-au întovărășit și că și-au lucrat pămîntul în comun... sînt un puternic îndemn pentru sute de mii de țărani muncitori de a forma întovărășiri. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2376.

A ÎNTOVĂRĂȘÍ ~ésc tranz. 1) A urma în calitate de tovarăș; a însoți; a acompania; a conduce. 2) A face să se întovărășească. /în + tovarăș

A SE ÎNTOVĂRĂȘÍ mă ~ésc intranz. 1) A deveni tovarăș (unul cu altul); a stabili relații de tovărășie; a se asocia. 2) A fi tovarăș (unul cu altul); a fi în relații de tovărășie. /în + tovarăș

întovărășì v. 1. a însoți; 2. a se asocia. [V. tovarăș].

întovărășésc v. tr. (d. tovarăș). Asociez. V. refl. Mă asociez. V. însîmbrez.

întovărășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășésc, imperf. 3 sg. întovărășeá; conj. prez. 3 să întovărășeáscă

întovărășí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășésc, imperf. 3 sg. întovărășeá; conj. prez. 3 sg. și pl. întovărășeáscă

ÎNTOVĂRĂȘÍ vb. 1. v. însoți. 2. a însoți, a urma. (Te ~ oriunde vei pleca.) 3. v. asocia.

ÎNTOVĂRĂȘI vb. 1. a acompania, a conduce, a duce, a însoți, a petrece, (reg.) a întroloca. (L-a ~ pînă la poartă.) 2. a însoți, a urma. (Te ~ oriunde vei pleca.) 3. a se asocia, a se grupa, a se însoți, a se uni, (înv. și pop.) a se prinde, (reg.) a se ortăci, (Mold. și Transilv.) a se însîmbra, (prin Transilv.) a se soți, (înv.) a intra. (Vino să te ~ cu mine.)