îngrădire sf [At: CORESI, EV. 325/1 / Pl: ~ri / E: îngrădi] 1 Împrejmuire a unui teren cu gard, cu ziduri întărite etc. Si: îngrădeală (1). 2 (Pex) Delimitare a hotarelor. 3 (Fig) Stăpânire de sine. 4 (Fig) Apărare cu ajutorul cuiva sau a ceva. 5 Restricție a libertății cuiva. 6 Limitare a drepturilor cuiva. 7 Întărire a unei împletituri de nuiele. 8 (Înv) Înțelegere. 9 (Fig) Acord.

ÎNGRĂDÍRE, îngrădiri, s. f. Acțiunea de a (se) îngrădi și rezultatul ei. 1. Împrejmuire (cu gard, cu uluci, cu zid etc.). Îngrădirea terenului de sport. ▭ Îngrădirile [taberelor] se făceau cînd cu șanțuri, cînd cu care legate și umplute cu pămînt. BĂLCESCU, O. I 30. 2. Fig. Limitare, restrîngere, stăvilire. Comerțul cooperatist este una din formele principale de utilizare a legii valorii în interesul societății, de îngrădire a rolului ei de regulator în circulația mărfurilor. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 336, 4/6. ◊ Îngrădirea chiaburimii = limitarea, prin diverse măsuri fiscale și economice, a puterii economice și a influenței politice a chiaburimii (constituind prima treaptă în cadrul politicii de desființare totală a elementelor exploatatoare de la sate). Îngrădirea chiaburimii se realizează prin apărarea intereselor proletariatului agricol, ale țăranului sărac și mijlocaș împotriva chiaburului, printr-o politică de clasă în așezarea impozitelor și la colectări, iar pe de altă parte prin dezvoltarea și întărirea cooperației, prin întovărășirea țăranilor muncitori în vederea lucrării în comun a pămîntului cu mijloace mecanizate. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 304.

îngrădi [At: CORESI, EV. 296/4 / Pzi: ~desc / E: slv градити] 1 vt A împrejmui un teren cu gard, cu uluci, cu zid etc. Si: a îngrădina (1). 2 vr A se stăpâni. 3 vr (Fig) A se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva. 4 vt (Fig) A pune limite libertății cuiva. 5 vrr (Înv) A se înțelege bine cu cineva. 6 vrr (Fig) A cădea de acord. 7 vt A împleti nuiele Si: a îngrădina (2). 8 vt (Pex) A întări o împletitură de nuiele Si: a îngrădina (3). 9 vt (Pex) A hotărnici.

ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. Tranz. 1. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.). În stînga, la cîțiva pași, începea cimitirul satului, îngrădit cu spini. REBREANU, P. S. 11. La bătălia de la Cosovo vedem pe Huniade a-și îngrădi tabăra. BĂLCESCU, O. I 30. Spune, dragă, maică-ta, Să-ngrădească grădina, Dar cu gard de șarampoi. ȘEZ. I 140. ◊ Absol. (Metaforic) Am un moșneag mititel Și-ngrădește frumușel (Acul). GOROVEI, C. 2. ◊ Refl. Fig. Cei tari se îngrădiră Cu-averea și mărirea în cercul lor de legi. EMINESCU, O. I 56. Cu puterea, cu scandalul cînd cei mari se îngrădesc, Al lor cuget înnoptează, creierii le putrezesc. BELDICEANU, P. 121. 2. Fig. A pune limite, a stăvili. Iți îngrădește gura, Spancioc! ALECSANDRI, T. II 169. Muncitori neobosiți, Să muncim și să-ngrădim Pe chiaburul cel hain. POP.

A ÎNGRĂDÍ ~ésc tranz. 1) (terenuri, suprafețe etc.) A înconjura cu un gard; a împrejmui; a țărcui. ~ curtea. 2) fig. A pune în anumite limite; a mărgini; a limita; a restrânge. [Sil. în-gră-] /în + sl. graditi

A SE ÎNGRĂDÍ mă ~ésc intranz. înv. 1) A ajunge la înțelegere reciprocă; a cădea de acord; a se înțelege. 2) fig. A se pune în afara oricărei responsabilități personale; a se pune la adăpost. /în + sl. graditi

îngrădì v. 1. a înconjura cu gard: a îngrădi casa; 2. a se ocroti: cei mari se ’ngrădiră cu averea și mărirea în cercul lor de legi EM.; 3. fig. a înfrâna: îți îngrădește gura! AL. [Slav. OGRADITI].

îngrădésc v. tr. (V. gard). Înconjor cu gard: a îngrădi casa. Fig. Apăr, protejez: legea îngrădește lumea. Înfrînez, opresc: hoțiĭ trebuĭesc îngrădițĭ. A-țĭ îngrădi gura, a-țĭ stăpîni gura, a vorbi cu prudență. – Rar îngărduĭesc.

îngrădíre s. f., g.-d. art. îngrădírii; pl. îngrădíri

îngrădíre s. f., g.-d. art. îngrădírii; pl. îngrădíri

îngrădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 să îngrădeáscă

îngrădí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 sg. și pl. îngrădeáscă

ÎNGRĂDÍRE s. v. împrejmuire.

ÎNGRĂDÍRE s. v. restricție, restrângere.

ÎNGRĂDIRE s. împrejmuire, împrejmuit, închidere. (~ unui teren.)

îngrădire s. v. RESTRICȚIE. RESTRÎNGERE.

Îngrădire ≠ dezgrădire

ÎNGRĂDÍ vb. v. împrejmui.

ÎNGRĂDÍ vb. v. limita, mărgini, restrânge.

ÎNGRĂDI vb. a împrejmui, a închide, a înconjura, (înv. și pop.) a ocoli, (pop.) a țărcui, (reg.) a prejmui. (A ~ un teren cu un gard.)

îngrădi vb. v. LIMITA. MĂRGINI. RESTRÎNGE.

A îngrădi ≠ a dezgrădi

îngrădí (îngrădésc, îngrădít), vb. – 1. A închide, a astupa. – 2. A împrejmui, a îngrădi. – 3. A pune limite, a stăvili. – 4. A stăpîni, a subjuga. – 5. A împleti, a face cozi. – 6. (Refl.) A se pune la adăpost, a se apăra. – 7. (Refl.) A se înțelege, a se avea bine. – Mr. ngărdire, megl. angărdés, angărdiri. Sl. graditi (Cihac, II, 115; DAR), cf. bg. gradjă, sb. graditi, rus. goroditĭ, și de asemenea gard, grădină. – Der. neîngrădit, adj. (fără îngrădire, deschis; nelimitat); îngrăditor, adj. (care îngrădește); îngrăditură, s. f. (gard, împrejmuire; înv., fortificație); îngrădeală, s. f. (separare); îngrădiș, s. n. (înv., gard); desgrădi, vb. (a scoate gardul, a desface o împrejmuire).