mărgini [At: MAIOR, IST. 244/26 / V: (nob) ~na / Pzi: ~nesc / E: margine] 1 vt (C. i. un lucru, o suprafață etc.) A forma marginile, limitele Si: a contura, a încadra. 2 vt A stabili anumite limite Si: a limita. 3 vt A se învecina. 4 vt (Trs) A tăia marginile unei scânduri Si: (reg) a dungălui, a feți. 5 vt (Înv) A defini. 6 vt (Înv) A preciza. 7 vt (Înv; nob) A se hotărî. 8 vt A reduce. 9 vr A se limita. 10 vr (Rar) A se stăpâni. 11 vt (Nob) A fixa cuiva domiciliu forțat. 12 vt (Reg) A urmări. 13 vt (Reg; c. i. vite) A paște pe marginea unui ogor sau a unui drum.

MĂRGINÍ, mărginesc, vb. IV. 1. Refl. A avea hotar comun cu..., a se învecina cu... Republica Populară Romînă se mărginește la răsărit și la miazănoapte cu Uniunea Sovietică. ▭ Țara Împăratului Verde... se mărginea cu împărăția zînelor. RETEGANUL, P. II 11. ♦ Tranz. A pune hotar, a forma marginea, limita unui loc, a îngrădi. Acei care profesează alungarea cercetării cauzelor din speculațiunile cugetării mărginesc ei singuri știința și o reduc la simplă nomenclatură. MACEDONSKI, O. IV 130. În depărtare, dealuri blînde mărgineau vederea. VLAHUȚĂ, la TDRG. Iepuri roșcați... se scufundau în tufele ce mărgineau pîrăul. SADOVEANU, O. I 64. ◊ (Poetic) Fulger lung încremenit Mărginește munții negri în întregul asfințit. EMINESCU, O. 148. 2. Refl. Fig. Ase limita, a se rezuma, a se reduce. Se mărgini să-l privească țintă în ochi. C. PETRESCU, A. R. 19. Am avea multe de zis în privința articolului «Poeți și critici», dar... acuma ne mărginim la cîteva cuvinte. GHEREA, ST. CR. II 73. Mi se pare că întru atîta se cam mărginesc foile de dafin ce am putut culege în cariera mea cinegetică. ODOBESCU, S. III 22. 3. Tranz. (Învechit) A ține sub pază, a închide. Îl mărginea în casă sau la moșie cu pază, ca să nu comunice cu nimeni. GHICA, S. X.

A MĂRGINÍ mărginésc tranz. 1) (lucruri, suprafețe etc.) A face să capete margini; a delimita printr-o margine. 2) A pune în anumite limite; a reduce la anumite limite; a limita; a restrânge. 3) A face să se mărginească. /Din margine

A SE MĂRGINÍ mă mărginésc intranz. 1) A avea margini comune (cu ceva sau cu cineva); a fi vecin (cu ceva sau cu cineva); a se învecina. 2) A-și impune anumite limite; a se limita. /Din margine^[1]

mărginì v. 1. a pune margine, a despărți; 2. fig. a se opri, a se înfrâna: mărginește-te!

mărgina v vz mărgini

mărginésc v. tr. (d. margine). Pun margine, limitez: a mărgini operațiunile. Opresc, pun la locu luĭ, pun cu botu pe labe: l-am mărginit pe acel obraznic. V. refl. Mă limitez, mă mulțămesc cu cît am, mă astîmpăr: mărginește-te, cheltuitorule!

mărginí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărginésc, imperf. 3 sg. mărgineá; conj. prez. 3 să mărgineáscă

mărginí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărginésc, imperf. 3 sg. mărgineá; conj. prez. 3 sg. și pl. mărgineáscă

MĂRGINÍ vb. 1. v. delimita. 2. v. învecina. 3. a delimita, a limita, a străjui, a țărmuri. (Stâlpii de telegraf ~ șoseaua.) 4. a încadra. (A ~ o suprafață din toate părțile.) 5. a chenărui, a împrejmui, a încadra, a înconjura, (fig.) a tivi. (Soarele ~ cu lumină poiana.) 6. v. limita. 7. v. reduce. 8. v. restrânge.

MĂRGINÍ vb. v. defini, determina, preciza, stabili.

MĂRGINI vb. 1. a circumscrie, a delimita, a demarca, a hotărnici, a limita, a marca, (înv.) a hotărî, a semna. (A ~ un teren cu jaloane.) 2. a se învecina, (înv. și reg.) a se hotărî, a se hotărnici, a se megieși, (înv.) a se răzeși, a se răzi, a se răzori, a se sinorisi, a se țărmuri. (La sud se ~ cu...) 3. a delimita, a limita, a străjui, a țărmuri. (Stîlpii de telegraf ~ șoseaua.) 4. a încadra. (A ~ o suprafață din toate părțile.) 5. a chenărui, a împrejmui, a încadra, a înconjura, (fig.) a tivi. (Soarele ~ cu lumină poiana.) 6. a se limita, a se mulțumi, a se reduce, a se restrînge, a se rezuma. (S-a ~ la strictul necesar.) 7. a se limita, a se reduce, a se rezuma, a sta, (rar) a se încheia. (Importanța lucrării nu se ~ doar la...) 8. a limita, a restrînge, (fig.) a îngrădi. (I-a ~ libertatea de acțiune.)

mărgini vb. v. DEFINI. DETERMINA. PRECIZA. STABILI.

MĂRGINI vb. IV. Tranz. 1. (Complementul indică un lucru, o suprafață etc.) A forma marginile, limitele ; a contura, a încadra. Fulger lung încremenit Mărginește munții negri în întregul asfințit. EMINESCU O. I, 148, cf. id. N. 37. Îndată cucoana Cristina ridică bărbia și scoate din cutele capotului ochelari mărginiți cu aur. SADOVEANU, P. S. 175. Iepuri roșcați se strecurau țupăind. . ., apoi se scufundau în tufele ce mărgineau pîrăul. id. O. I, 64. Curgea șanțul șoselei pe dreapta și pe stînga, mărginind drumul ca două linii groase de cărbune. ARDELEANU, U. D. 171. Cum treci linia ferată de cealaltă parte a gării. . ., printre aleele mărginite de arbori și flori, apare clădirea gospodăriei agricole de stat. SCÎNTEIA, 1 953, nr. 2 758. ♦ A stabili anumite limite ; a limita. Lungimea coșeriului nu este hotărîtă. . . ., însă moldovenii o mărginesc făcînd coșerile după puterea gospodariului. I. IONESCU, C. 167/4. ♦ Refl. A se învecina. Rîpa răsăriteană a lacului se mărginea cu codrii Tigheciului. ASACHI, S. L. II, 113. Și au ieșit și din țeara Împâratului-Verde, care să mărginea cu împărăția zînelor. RETEGANUL, P. II, 11. 2. (Prin Transilv.) A tăia marginile unei scînduri; (regional) a feti, a dungălui. Cf. ALR II 6 461/192, 228, 346, 353, 365. 3. (Învechit) A defini, a preciza, a fixa. Slovenii, . . . cînd vreau să mărginească vrun lucru, se întrăbuințeazâ cu pronumele arătătoriu. MAIOR, IST. 244/26. Numirea leului mărginit în curs dă 40 parale este o legiuire sprijinită pe cursul monedilor dă aur și argint (a. 1 836). doc. ec. 640. ◊ R e f l. p a s. La români mai tare se hotărește sau mărginește lucrul punînd articulu după nume, decît întru alte limbi, în care articulu se pune înainte de nume. MAIOR, IST. 243/34. ♦ Refl. (Neobișnuit) A se hotărî. Imperatul Domițian se mărgini ca însuși cu capul său să meargă asupra dachilor. MAIOR, IST. 3/3. 4. A reduce, a restrînge, a limita. Fu mărginit numai în posesiunea unei părți din Podolia. ASACHI, S. L. II, 34. Iar oștile moldovene. . . le mărginise în puțin număr. NEGRUZZI, S. I, 143, cf. 61. Și. . . nu a luat el. . . obligațiunea de a-și mărgini libertatea sa acolo unde ea începe a lovi libertatea celorlalți? GHICA, S. 202. Acei care profesează alungarea cercetării cauzelor din speculațiunile cugetării mărginesc ei singuri știința și o reduc la o simplă nomenclatură. MACEDONSKI, O. IV, 130. Activitatea politică și ideologică a lui N. Bălcescu, deși mărginită de condițiile istorice în care a trăit, s-a sprijinit pe un adînc sentiment patriptic. LUPTA DE CLASĂ, 1 953, nr. 1, 108. ◊ Refl. pas. Numărul școlarilor însă a trebuit să se mărginească din pricina strîmtorării încăperilor. CR (1 834), 91¹/32. ♦ R e f l. A se limita, a se rezuma. Noi ne mărginim a vorbi despre modurile cum poate reuși exametrul în limba română. HELIADE, O. II, 164, cf. 414. Omul care se mărginește numai în sfera cugetărilor sale, rămîne în veci în mîndra sa sărăcie. MARCOVICI, C. 38/3, cf. id. D. 10/7. Nevoia silindu-l iarăși l-au îmbărbătat de a nu să mărgini într-atîta. DRĂGHICI, R. 42/15. Îngrijirea de livezile încheiete în luna lui februarie se mărginește întru a curăți pomii de crengile cele uscate. I. IONESCU, C. 15/25. Ne mărginim numai a arăta lista cărților ce au ieșit de sub teascurile sale (a. 1 851). URICARIUL, XIII, 342, cf. IV, 418/13. Nu s-a mărginit la prînzuri și ziafeturi. . ., a mai adus și tarafuri de lăutări. CARAGIALE, O. II, 254, cf. IV, 145. Mi se pare că întru atîta se cam mărginesc foile de dafin ce am putut culege în cariera mea cinegetică. ODOBESCU, S. III, 22. Am avea multe de zis, dar le lăsăm pentru altă dată, acum ne mărginim la cîteva cuvinte. GHEREA, ST. CR. II, 73. În autobiografia sa nu se mărginește numai la înșirarea datelor care-l priveau personal, bul. com. ist. ii, 156. Legătura între organele de conducere și membrii cooperativei nu se poate mărgini numai la discutarea problemelor în adunările generale. SCÎNTEIA, 1 953, nr. 2 697. Se mărgini să-l privească țintă în ochi. . ., apoi întoarse spatele. C. PETRESCU, A. R. 19. Mă voi mărgini la un singur punct. LL I, 7. Mă mărginesc a spune. . . CONTEMP. 1 957, nr. 566, 5/3. ◊ Tranz. (Rar; complementul indică momente sau perioade de timp) O vedeți colo, colo în vale. . ., Unde păstorul zilele sale în paza turmei le mărginește, ALEXANDRESCU, O. I, 163. Mi-am mărginit toți anii copilăriei la țară. SAHIA, U.R.S.S. 18. ♦ R e f l. (Rar) A se stăpîni, a se înfrîna. Cf. DDRF, ȘĂINEANU, D. U. 5. (Neobișnuit) A fixa (cuiva) domiciliu forțat. Dacă vreun boier prindea prea multă poftă de vorbă. . ., îl mărginea în casă sau la moșie cu pază, ca să nu comunice cu nimeni. GHICA, S. X. 6. (Regional) A urmări. PAMFILE, J. II, 153. Te mărginesc din urmă. id. ib. 7. (Regional; complementul indică vite) A paște pe marginea unui ogor sau a unui drum. Com. din CUZDRIOARA-DEJ. – Prez. ind.: mărginesc. – Și: (neobișnuit) mărginá vb. I. LB. – V. margine.