ÎNVECINÁRE s. f. Faptul de a se învecina; vecinătate. – V. învecina.

învecinare sf [At: DA ms / V: (înv) ~nire / Pl: ~nări / E: învecina] 1 Relație de vecinătate cu cineva sau ceva. 2 Alăturare de ceva sau de cineva. 3 Posedare a unui hotar comun cu cineva sau ceva.

ÎNVECINÁRE s. f. (Rar) Faptul de a se învecina; vecinătate. – V. învecina.

ÎNVECINÁRE s. f. (Rar) Faptul de a se învecina (cu cineva sau cu ceva); vecinătate.

învecina vrr [At: DOSOFTEI, V. S. 66/2 / V: (înv; cscj) ~ni / Pzi: ~nez / E: în- + vecin] 1 (Udp „cu”) A fi vecin cu cineva sau cu ceva. 2 A fi alături de ceva sau de cineva. 3 A avea hotar comun.

ÎNVECINÁ, învecinez, vb. I. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A fi vecin cu cineva sau cu ceva, a sta alături, a avea un hotar comun; a locui în vecinătate, în apropiere. Republica Populară Romînă se învecinează la miazăzi cu Republica Populară Bulgaria.

A ÎNVECINÁ ~éz tranz. rar A face să se învecineze. /în + vecin

A SE ÎNVECINÁ mă ~éz intranz. 1) A fi vecin cu cineva sau cu ceva; a avea hotar comun; a se mărgini. 2) A deveni vecin; a se face megieș. /în + vecin

învecinà v. a fi vecin, a locui în vecinătate.

învecinéz v. tr. (d. vecin). Fac vecin. V. refl. Mă fac vecin. Îs vecin: noĭ ne învecinăm cu voĭ, via noastră se învecinează cu a voastră.

învecináre s. f., g.-d. art. învecinắrii

învecináre s. f., g.-d. art. învecinării

!înveciná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se învecineáză

înveciná vb., ind. prez. 1 sg. învecinéz, 3 sg. și pl. învecineáză

ÎNVECINÁ vb. a se mărgini, (înv. și reg.) a se hotărî, a se hotărnici, a se megieși, (înv.) a se răzeși, a se răzi, a se răzori, a se sinorisi, a se țărmuri. (Se ~ la sud cu...)

ÎNVECINA vb. a se mărgini, (înv. și reg.) a se hotărî, a se hotărnici, a se megieși, (înv.) a se răzeși, a se răzi, a se răzori, a se sinorisi, a se țărmuri. (Se ~ la sud cu...)