îngrădit, ~ă a [At: CORESI, EV. 81/22 / Pl: ~iți, ~e / E: îngrădi] 1 Împrejmuit cu gard sau cu zid pentru a izola. 2 (Fig) Căruia i s-au impus restricții Si: stăvilit. 3 Protejat de ceva sau de cineva. 4 (Înv) Îndrăgostit. 5 Împletit. 6 (D. astre) Cu inele.

îngrădit a. 1. ocolit de un gard: grădină îngrădită; 2. fig. ocrotit: îngrădiți de lege EM.

îngrădít, -ă adj. Înconjurat cu gard: casă îngrădită. Fig. Apărat, protejat: popor îngrădit de legĭ. Înfrînat, oprit: pretențiunĭ îngrădite.

îngrădi [At: CORESI, EV. 296/4 / Pzi: ~desc / E: slv градити] 1 vt A împrejmui un teren cu gard, cu uluci, cu zid etc. Si: a îngrădina (1). 2 vr A se stăpâni. 3 vr (Fig) A se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva. 4 vt (Fig) A pune limite libertății cuiva. 5 vrr (Înv) A se înțelege bine cu cineva. 6 vrr (Fig) A cădea de acord. 7 vt A împleti nuiele Si: a îngrădina (2). 8 vt (Pex) A întări o împletitură de nuiele Si: a îngrădina (3). 9 vt (Pex) A hotărnici.

ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. Tranz. 1. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.). În stînga, la cîțiva pași, începea cimitirul satului, îngrădit cu spini. REBREANU, P. S. 11. La bătălia de la Cosovo vedem pe Huniade a-și îngrădi tabăra. BĂLCESCU, O. I 30. Spune, dragă, maică-ta, Să-ngrădească grădina, Dar cu gard de șarampoi. ȘEZ. I 140. ◊ Absol. (Metaforic) Am un moșneag mititel Și-ngrădește frumușel (Acul). GOROVEI, C. 2. ◊ Refl. Fig. Cei tari se îngrădiră Cu-averea și mărirea în cercul lor de legi. EMINESCU, O. I 56. Cu puterea, cu scandalul cînd cei mari se îngrădesc, Al lor cuget înnoptează, creierii le putrezesc. BELDICEANU, P. 121. 2. Fig. A pune limite, a stăvili. Iți îngrădește gura, Spancioc! ALECSANDRI, T. II 169. Muncitori neobosiți, Să muncim și să-ngrădim Pe chiaburul cel hain. POP.

A ÎNGRĂDÍ ~ésc tranz. 1) (terenuri, suprafețe etc.) A înconjura cu un gard; a împrejmui; a țărcui. ~ curtea. 2) fig. A pune în anumite limite; a mărgini; a limita; a restrânge. [Sil. în-gră-] /în + sl. graditi

A SE ÎNGRĂDÍ mă ~ésc intranz. înv. 1) A ajunge la înțelegere reciprocă; a cădea de acord; a se înțelege. 2) fig. A se pune în afara oricărei responsabilități personale; a se pune la adăpost. /în + sl. graditi

îngrădì v. 1. a înconjura cu gard: a îngrădi casa; 2. a se ocroti: cei mari se ’ngrădiră cu averea și mărirea în cercul lor de legi EM.; 3. fig. a înfrâna: îți îngrădește gura! AL. [Slav. OGRADITI].

îngrădésc v. tr. (V. gard). Înconjor cu gard: a îngrădi casa. Fig. Apăr, protejez: legea îngrădește lumea. Înfrînez, opresc: hoțiĭ trebuĭesc îngrădițĭ. A-țĭ îngrădi gura, a-țĭ stăpîni gura, a vorbi cu prudență. – Rar îngărduĭesc.

îngrădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 să îngrădeáscă

îngrădí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 sg. și pl. îngrădeáscă

ÎNGRĂDÍT adj. v. împrejmuit.

ÎNGRĂDIT adj. împrejmuit, închis. (Un teren ~.)

Îngrădit ≠ dezgrădit

ÎNGRĂDÍ vb. v. împrejmui.

ÎNGRĂDÍ vb. v. limita, mărgini, restrânge.

ÎNGRĂDI vb. a împrejmui, a închide, a înconjura, (înv. și pop.) a ocoli, (pop.) a țărcui, (reg.) a prejmui. (A ~ un teren cu un gard.)

îngrădi vb. v. LIMITA. MĂRGINI. RESTRÎNGE.

A îngrădi ≠ a dezgrădi

îngrădí (îngrădésc, îngrădít), vb. – 1. A închide, a astupa. – 2. A împrejmui, a îngrădi. – 3. A pune limite, a stăvili. – 4. A stăpîni, a subjuga. – 5. A împleti, a face cozi. – 6. (Refl.) A se pune la adăpost, a se apăra. – 7. (Refl.) A se înțelege, a se avea bine. – Mr. ngărdire, megl. angărdés, angărdiri. Sl. graditi (Cihac, II, 115; DAR), cf. bg. gradjă, sb. graditi, rus. goroditĭ, și de asemenea gard, grădină. – Der. neîngrădit, adj. (fără îngrădire, deschis; nelimitat); îngrăditor, adj. (care îngrădește); îngrăditură, s. f. (gard, împrejmuire; înv., fortificație); îngrădeală, s. f. (separare); îngrădiș, s. n. (înv., gard); desgrădi, vb. (a scoate gardul, a desface o împrejmuire).