ÎNDRUMÁ, îndrúm, vb. I. Tranz. 1. A arăta cuiva drumul, a îndrepta în direcția potrivită; a călăuzi. ♦ Refl. (Reg.) A se îndrepta spre o țintă, a pleca la drum, a porni. 2. A călăuzi pe cineva într-un domeniu, în viață. [Prez. ind. și: îndrumez] – În + drum.

îndruma [At: TOMA, C. V. 25 / V: (înv; cscj) ~mi / Pzi: îndrum, ~mez / E: în + drum] 1 vt A arăta cuiva drumul, îndreptându-l în direcția potrivită Si: a călăuzi. 2 vr (Reg) A se îndrepta spre o țintă. 3 vr (Reg) A pleca la drum. 4 vr A călăuzi pe cineva într-un domeniu, în viață. 5 vt (Fig) A sfătui.

ÎNDRUMÁ, îndrumez, vb. I. Tranz. 1. A arăta cuiva drumul, a îndrepta în direcția potrivită; a călăuzi. ♦ Refl. (Reg.) A se îndrepta spre o țintă, a pleca la drum, a porni. 2. A călăuzi pe cineva într-un domeniu, în viață. [Prez. ind. și: îndrúm] – În + drum.

ÎNDRUMÁ, îndrumez, vb. I. 1. Tranz. A pune (pe cineva) pe drumul bun, a îndrepta în direcția potrivită, a arăta calea de urmat; a călăuzi. Partidul Comunist Romîn, călăuzit în activitatea sa de teoria marxist-leninistă, și-a luat asupra sa sarcina să îndrumeze clasa muncitoare și întregul popor pe calea înfăptuirii unei societăți în care să dispară exploatarea omului de către om. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 10. Lenin l-a îndrumat și l-a ajutat pe Gorki în crearea operelor sale literare. STANCU, U.R.S.S. 25. M-au îndrumat la dumneata. RETEGANUL, P. V 65. 2. Refl. A se îndrepta spre o țintă, a pleca la drum, a porni. Acolo era frontul, către care se îndruma contingentul. SADOVEANU, M. C. 95. ◊ Fig. Ceilalți călăreți străini... se îndrumau pe căile negre ale întîmplării. SADOVEANU, N. P. 119. – Prez. ind. și: îndrúm.

A ÎNDRUMÁ ~éz tranz. 1) A orienta indicând direcția necesară; a îndrepta. 2) A susține cu sfaturi, cu recomandări; a învăța; a sfătui; a povățui. ~ pe calea cea bună. [Și îndrum] /în + drum

îndrumà v. a arăta drumul, a pune pe cale.

îndruméz v. tr. Pun pe drum, arăt drumu, îndrept pe calea cea bună (saŭ rea).

îndrumá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndrúmă

îndrumá vb., ind. prez. 1 sg. îndruméz/îndrúm, 3 sg. și pl. îndrumeáză/îndrúmă, perf. s. 1 sg. îndrumái

îndrum.

ÎNDRUMÁ vb. 1. v. călăuzi. 2. v. dirija. 3. v. ghida. 4. a călăuzi, a conduce, a dirija, a ghida, a îndrepta, a orienta, (înv.) a tocmi. (O ~ pe calea cea bună.) 5. a călăuzi, a conduce, a dirija, a ghida, a povățui, a sfătui, (înv.) a drege, a miji, a năstăvi. (L-a ~ bine în viață.) 6. v. sfătui. 7. v. pregăti.

ÎNDRUMÁ vb. v. apuca, îndrepta, lua, merge, orienta, păși, pleca, porni.

ÎNDRUMA vb. 1. a (se) călăuzi, a (se) conduce, a (se) ghida, a (se) orienta, (înv.) a (se) povățui. (A ~ pe un drum; după ce principii se ~ ?) 2. a dirija, a regla. (A ~ circulația.) 3. a călăuzi, a conduce, a duce, a ghida. (O ~ prin muzee.) 4. a călăuzi, a conduce, a dirija, a ghida, a îndrepta, a orienta, (înv.) a tocmi. (O ~ pe calea cea bună.) 5. a călăuzi, a conduce, a dirija, a ghida, a povățui, a sfătui, (înv.) a drege, a miji, a năstăvi. (L-a ~ bine în viață.) 6. a dăscăli, a învăța, a povățui, a sfătui. (L-a ~ multă vreme.) 7. a învăța, a povățui, a sfătui, (livr.) a consilia, (înv.) a mîngîia. (L-a ~ ce să facă.) 8. a instrui, a pregăti. (O ~ pentru viața de gospodină.)

îndruma vb. v. APUCA. ÎNDREPTA. LUA. MERGE. ORIENTA. PĂȘI. PLECA. PORNI.

A îndruma ≠ a dezorienta