SFĂTUÍ, sfătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da cuiva un sfat (1): a povățui, a îndruma; a îndemna. 2. Refl. A cere cuiva părerea sau sfatul (1); a se consulta, a se înțelege cu cineva. 3. Intranz. (Pop.) A sta la vorbă, la taifas; a conversa. – Sfat + suf. -ui.

sfătui [At: COD. VOR². 43^v/4 / V: (înv) sfet~, svăt~, svet~ / Pzi: ~esc, (pop) sfătui / E: sfat + -ui cf slv съвѣтовати – о' ѭ] 1 vt(a) A încerca să determine pe cineva să ia o anumită hotârâre (într-o situație dificilă), la adoptarea unei anumite atitudini, la rezolvarea unei situații, pentru atingerea unui scop etc. Si: (liv) a consilia, (pop) a învăța, (înv) a dăscăli, a mângâia, a povățui. 2 vt(a) (Spc) A convinge sau a încuraja spre a întreprinde, spre a face, spre a termina etc. ceva Si: a îndemna, a îmboldi, a impulsiona, (asr) a mișca, (înv) a năstăvi, (îvr) a strămura, (reg) a priti, a povățui. 3 vt (Îvr; c. i. medicamente) A prescrie. 4 vr A cere cuiva ajutor în luarea unei hotârâri (într-o situație dificială), în adoptarea unei anumite atitudini, în rezolvarea unei situații, în atingerea unui scop. 5 vr (Spc) A cere cuiva încurajări spre a întreprinde, spre a face, spre a termina etc. ceva. 6 vrr A avea un schimb de păreri cu cineva. 7 vrr A stabili o înțelegere cu cineva Si: a se consulta, (rar) a se consfătui, (îvp) a se chibzui, (înv) a se divăni. 8-9 vri (Îvp; îe) A (se) ~ (cu el sau cu sine) însuși sau a (se) ~ cu gândul (sau cu capul) (său) A medita. 10 vi (Pfm) A discuta (2). 11 vt(a) (Îrg) A plănui. 12 vt(a) (Îrg) A hotărî (6). 13 vt(a) (Reg) A vorbi. 14 vr (Îvr) A se făgădui (6). 15 vr (Reg) A se încrede în cineva.

SFĂTUÍ, sfătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da cuiva un sfat (1): a povățui, a îndruma; a îndemna. 2. Refl. A cere cuiva părerea sau sfatul (1); a se consfătui, a se înțelege cu cineva. 3. Intranz. (Pop.) A sta la vorbă, la taifas; a conversa. – Sfat + suf. -ui.

SFĂTUÍ, sfătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Urmat de o propoziție completivă) A da cuiva un sfat, a povățui, a îndruma. Iar au lăcrămat bătrînii și l-au sfătuit să nu se ducă. SADOVEANU, O. VIII 190. Doctorul Franț m-o sfătuit ca să vin înapoi și să fur pe duduca Marghiolița. ALECSANDRI, T. I 53. Te sfătuiesc să nu te duci astăzi la dînsul la masă. NEGRUZZI, S. I 150. 2. Refl. A cere (cuiva) părerea sau sfatul, a se consulta (cu cineva), a se înțelege (în vederea unei acțiuni); a se consfătui. Mă sfătuiesc eu într-o zi cu Gîtlan, c-aici ar trebui ceva de făcut să putem scăpa de cîțiva mîncăi. CREANGĂ, A. 101. ◊ Intranz. (Rar) Tare mi te-ai fudulit, Cu mine n-ai sfătuit. MARIAN, Î. 520. ◊ Refl. reciproc. Ceilalți... se sfătuiră o clipă, apoi ieșiră în uliță. DUMITRIU, N. 253. S-au adunat cu toții... spre a se sfătui ce-i de făcut. CARAGIALE, O. III 39. Iar cel ungurean Și cu cel vrîncean, Mări, se vorbiră, Ei se sfătuiră Pe l-apus de soare Ca să mi-l omoare Pe cel moldovan. ALECSANDRI, P. P. 1. 3. Intranz. A sta la sfat, la taifas, la vorbă; a conversa. Amurgul creștea și cei doi oaspeți, muiați de băutură și de mîncare, cu privirile încălzite, împrietiniți, își apropiaseră capetele și sfătuiau încet. SADOVEANU, O. I 497. Și cum sfătuiau bătrînii, ei înde ei... numai iacă se aude sub vatră: tată și mamă! CREANGĂ, P. 79. Părul din mijlocul, satului era odinioară... divanul unde sfătuia satul. RUSSO, O. 119.

A SFĂTUÍ ~ésc 1. tranz. (persoane) A susține cu sfaturi, recomandări; a învăța; a povățui; a îndruma. 2. intranz. rar A sta la vorbă. /sfat + suf. ~os

A SE SFĂTUÍ mă ~ésc intranz. A face (concomitent) schimb de sfaturi (cu cineva). /sfat + suf. ~ui

sfătuì v. a da, a primi un sfat.

sfetui v vz sfătui

sfătuĭésc v. tr. (d. sfat orĭ vsl. sŭventovati. V. sfetnic). Daŭ sfat, consiliez, îndemn: l-am sfătuit să vie. V. refl. Cer părerea altuĭa orĭ mă’nțeleg cu cineva p. o hotărîre: sáă sfătŭit să plece. – Vechĭ și sfetuĭesc, svetuĭesc. V. consfătuĭesc.

sfetuĭésc, V. sfătuĭesc.

sfătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfătuiésc, imperf. 3 sg. sfătuiá; conj. prez. 3 să sfătuiáscă

sfătuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfătuiésc, imperf. 3 sg. sfătuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. sfătuiáscă

sfătui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfătuiesc, conj. sfătuiască)

sfătuesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.

SFĂTUÍ vb. 1. v. călăuzi. 2. a îndemna, a povățui. (Îl ~ numai la bine.) 3. a îndruma, a învăța, a povățui, (livr.) a consilia, (rar) a dăscăli, (înv.) a mângâia. (L-a ~ ce să facă.) 4. a recomanda. (Te ~ să-ți vezi de treabă.) 5. v. consulta.

SFĂTUÍ vb. v. conversa, dialoga, discuta, intenționa, plănui, proiecta, tăifăsui, vorbi.

SFĂTUI vb. 1. a călăuzi, a conduce, a dirija, a ghida, a îndruma, a povățui, (înv.) a drege, a miji, a năstăvi. (L-a ~ bine în viață.) 2. a îndemna, a povățui. (Îl ~ numai la bine.) 3. a dăscăli, a îndruma, a învăța, a povățui. (L-a ~ multă vreme.) 4. a îndruma, a învăța, a povățui, (livr.) a consilia, (înv.) a mîngîia. (L-a ~ ce să facă.) 5. a recomanda. (Te ~ să-ți vezi de treabă.) 6. a se consulta, (rar) a se consfătui, (înv. și pop.) a se chibzui, (Mold.) a se cislui, (înv., în Transilv.) a se divăni. (S-au ~ între ei cum să procedeze.)

sfătui vb. v. CONVERSA. DIALOGA. DISCUTA. INTENȚIONA. PLĂNUI. PROIECTA. TĂIFĂSUI. VORBI.

FACIAS IPSE QUOD FACIAMUNS SUADES (lat.) fă tu însuți ceea ce ne sfătuiești pe noi să facem – Plaut, „Asinaria”, act. III, scena 3, 40.