călăuzi² vt [At: COMAN, GL. / P: ~lă-u~ / Pzi: ~zésc / E: nct] A zăpăci pe cineva cu zgomot asurzitor.

călăuzí¹ [At: ANON. CAR. / V: ~zlí / P: ~lă-u~ / Pzi: ~zésc / E: călăuză + -i] 1 vt A conduce pe cineva pe un drum. 2 vt A îndruma. 3 vr A se orienta.

CĂLĂUZÍ, călăuzesc, vb. IV. Tranz. 1. A conduce (pe cineva) pe un drum. Cotoșmanul însă o apucă înainte și zise vizitiilor să se ție pe urma lui, că el îi va călăuzi. ISPIRESCU, L. 292. Din cea zare luminoasă vi- ne-un lung șir de cucoare... în văzduh călăuzite de-un pilot, bătrîn cocor. ALECSANDRI, P. A. 119. Toate aceste vechi rămășițe a gloriei strămoșești... te vizitam călăuzit de un bătrîn mazil. NEGRUZZI, S. I 184. ◊ (Poetic) [Luceafărul] tremură ca alte dăți în codri și pe dealuri. Călăuzind singurătăți De mișcătoare valuri. EMINESCU, O.I 181. 2. A îndruma, a învăța, a povățui (într-o acțiune, într-un domeniu de cercetare etc.). P.M.R. a călăuzit muncitorimea în lupta împotriva dușmanului de clasă. REZ. HOT. I 16. Învățătura lui Lenin și Stalin călăuzește Partidul Muncitoresc Romîn, și pe baza acestei învățături el conduce clasa muncitoare și întreg poporul muncitor pe drumul construirii socialismului. LUPTA DE CLASĂ, 1950, nr. 1, 52. Partidul proletariatului poate călăuzi lupta maselor spre victorie pentru că el este înarmat cu teoria revoluționară, cu știința marxist-leninistă. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 353, 2/4. ◊ Absol. Faceți să scapere miezul cuvîntului, Bobul adînc de lumină... Care-ndîrjește, care călește, Călăuzește și limpezește! DEȘLIU, G. ♦ Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «după» sau «de») A se orienta, a se conduce după... În lupta pentru întărirea statului democrat-popular, Partidul Muncitoresc Romîn se călăuzește de ideile lui Lenin-Stalin, inspirîndu-se din măreața experiență istorică a construirii socialismului în Uniunea Sovietică. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 669. Partidul nostru se călăuzește în munca sa pe tărîmul învățămîntului public de învățătura leninist-stalinistă, care ne arată că socialismul nu poate fi construit cu analfabeți. LUPTA DE CLASĂ, 1950, nr. 9-10, 51.

CĂLĂUZÍ, călăuzesc, vb. IV. Tranz. 1. A conduce pe cineva pe un drum. 2. A îndruma, a învăța, a povățui. ♦ Refl. A se orienta, a se conduce după... – Din călăuză.

A CĂLĂUZÍ ~ésc tranz. 1) A însoți în calitate de călăuză. 2) fig. A susține cu sfaturi, cu recomandații; a îndruma; a povățui; a sfătui; a învăța. [Sil. -lă-u-] /Din călăuză

A SE CĂLĂUZÍ mă ~ésc intranz. A avea în imediată apropiere, conformându-se; a se conduce; a se orienta. [Sil. -lă-u-] /Din călăuză

călăuzi v. 1. a servi de călăuză; 2. fig. a conduce, a dirija.

călăuzésc v. tr. Conduc, arăt drumu.

călăuzí (a ~) (-lă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. călăuzésc, imperf. 3 sg. călăuzeá; conj. prez. 3 să călăuzeáscă

călăuzí vb. (sil. -lă-u-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. călăuzésc, imperf. 3 sg. călăuzeá; conj. prez. 3 sg. și pl. călăuzeáscă

CĂLĂUZÍ vb. 1. a (se) conduce, a (se) ghida, a (se) îndruma, a (se) orienta, (înv.) a (se) povățui. (A ~ pe un drum; după ce principii se ~?) 2. v. îndruma. 3. v. ghida. 4. a conduce, a dirija, a ghida, a îndruma, a povățui, a sfătui, (înv.) a drege, a miji, a năstăvi. (L-a ~ bine în viață.) 5. a iniția, a introduce. (A ~ pe cineva într-un domeniu.)

CĂLĂUZI vb. 1. a (se) conduce, a (se) ghida, a (se) îndruma, a (se) orienta, (înv.) a (se) povățui. (A ~ pe un drum; după ce principii se ~?) 2. a conduce, a dirija, a ghida, a îndrepta, a îndruma, a orienta, (înv.) a tocmi. (O ~ pe calea cea bună.) 3. a conduce, a duce, a ghida, a îndruma. (O ~ prin toate muzeele.) 4. a conduce, a dirija, a ghida, a îndruma, a povățui, a sfătui, (înv.) a drege, a miji, a năstăvi. (L-a ~ bine în viață.) 5. a iniția, a introduce. (A ~ pe cineva într-un domeniu.)