îmbâcsit, ~ă a [At: LM / S și: (înv) înb~ / Pl: ~iți, ~e / E: îmbâcsi] 1 Care este plin de praf, de murdărie sau de mirosuri. 2 (Reg) Care este umplut peste măsură Si: îndesat, înghesuit, înțesat, ticsit. 3 (Pfm; îe) A fi (cam) ~ la minte A fi prost.

îmbâcsit a. îndesat: păr îmbâcsit, pâslos și des ISP. [V, băcsì].

îmbâcsi [At: DA / S și: (înv) înb~ / Pzi: ~sesc / E: în- + bâcsi] 1-2 vtr A (se) umple de praf, de murdărie sau de mirosuri. 3 vr (D. aer) A deveni înăbușitor. 4 vt (Reg) A umple ceva, îndesând sau înghesuind Si: a înțesa, a ticsi.

ÎMBÎCSÍ, îmbîcsesc, vb. IV. Tranz. A umple (un spațiu) înghesuind lucrurile în el; a îndesa, a ticsi, a înțesa. Nămeții, și, printre ei, pîrtiile făcute cu lopata îmbîcseau și mai mult curtea caselor. ARDELEANU, D. 294.

ÎMBÎCSÍT, -Ă, îmbicsiți, -te, adj. Plin, înțesat, ticsit, suprasaturat (în special de praf, de murdării sau de mirosuri neplăcute). Bucuros că scapă de gălăgia asurzitoare și de aerul îmbîcsit din careu, se plimba singur. BART, E. 211. Le e părul îmbîcsit, pîslos și des. ISPIRESCU, L. 398.

A ÎMBÂCSÍ ~ésc tranz. 1) A face să se îmbâcsească. 2) pop. (lucruri) A vârî cu forța într-un spațiu limitat; a ticsi; a îndesa; a înghesui. /în + rar a bâcși

A SE ÎMBÂCSÍ mă ~ésc intranz. A se umple de praf, de murdărie, de mirosuri neplăcute. /în + rar a bâcși

îmbîcsésc (orĭ -xésc) v. tr. (V. bucșesc). Umplu, năclăĭesc (haĭnele, păru): straĭele eraŭ stropite de glod și îmbîcsite de țărînă (Sadov. VR. 1928, 1, 52), ceru era îmbîcsit de fum. – Și îmbîcșesc (Mold.). V. împîslesc, ticsesc.

îmbâcsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbâcsésc, imperf. 3 sg. îmbâcseá; conj. prez. 3 să îmbâcseáscă

îmbâcsí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbâcsésc, imperf. 3 sg. îmbâcseá; conj. prez. 3 sg. și pl. îmbâcseáscă

îmbâcsi, îmbâcsesc v. t. 1. a necăji, a supăra. 2. a plictisi.