zăngănit sn [At: NEGRUZZI, S. III, 366 / V: (rar) zărg~, zin~, (înv) zân~ / Pl: ~uri / E: zăngăni] 1-2 Zăngăneală (1-2).

zăngănit s.n. Sunet vibrator (și supărător), zgomot specific, produs de unele obiecte din metal sau din sticlă, prin mișcare sau prin lovire; zăngăneală, zăngănire, zăngăt, zăngănitură. Un zăngănit de pinteni (CE. PETR.). • pl. – uri. și zingănit, zîngănit s.n. /v. zăngăni.

ZĂNGĂNÍT, zăngănituri, s. n. Zăngănire. Farmecul acestor remorci nu-l constituie numai ușile. Mai e zăngănitul de geamuri și uruitul de fierărie veche. BOGZA, A. Î. 246. Colonelul întinse picioarele sub masă, cu un zăngănit de pinteni. C. PETRESCU, Î. I 8. Vreau liniște... vreau pace. Nu vreau zăngănit de arme care poate-ar deștepta, Dincolo de munți, Dușmanul ce pîndește țara ta. DAVILA, V. V. 66. – Variante: zîngănít (SADOVEANU, O. VIII 39, IONESCU-RION, C. 119, ANGHEL-IOSIF, C. M. II 42), zingănít (CONTEMPORANUL, VIIII 213) s. n.

ZĂNGĂNÍT, zăngănituri, s. n. Zăngănire; zgomot metalic specific, produs de unele obiecte prin lovire sau prin izbire. [Var.: zingănít, zângănít s. n.] – V. zăngăni.

ZĂNGĂNÍT ~uri n. 1) v. A ZĂNGĂNI. 2) Zgomot produs de obiectele de sticlă sau de metal la lovire, cădere sau rostogolire; zdrăngănit; zornăit; zuruit. /v. a zăngăni

zăngănit n. sgomot ce fac armele și alte corpuri sonore întreciocnindu-se.

zăngănít n., pl. urĭ. Sunet de săbiĭ izbite ș. a.

zângănit sn vz zăngănit

zingănit sn vz zăngănit

ZÎNGĂNÍT s. n. v. zăngănit.

zăngănít s. n., pl. zăngăníturi

zăngănít s. n., pl. zăngăníturi

ZĂNGĂNÍT s. 1. zăngăneală, zăngănire, zăngănitură, (reg.) zangăt. (~ de arme.) 2. v. zornăit.

ZĂNGĂNIT s. 1. zăngăneală, zăngănire, zăngănitură, (reg.) zăngăt. (~ de arme.) 2. zăngăneală, zăngănire, zăngănitură, zornăială, zornăit, zornăitură, zuruială, zuruit, zuruitură, (rar) zornet, (reg.) zurai. (~ de lanțuri.)