ZẮNGĂT, zăngăte, s. n. Zăngănit. [Var.: zấngăt, zíngăt, zínghet, zấnghet s. n.] – Zâng + suf. -ăt.

zăngăt sn [At: ALECSANDRI, O. P. 42 / V: zinghet, zân~, zânghet, (reg) zan~, (îvr) zin~ / Pl: ~e / E: zâng + -ăt] 1-2 Zăngăneală (1-2).

zăngăt s.n. Zăngănit. Expresul... trecu furtunos cu zăngăt de fiare (CE. PETR.). • pl. -e. și zîngăt, zingăt, zinghet, zînghet s.n. /zîng + -ăt.

ZẮNGĂT, zắngăte, s. n. Zăngănit. [Var.: zângăt, zânghet, zíngăt, zínghet s. n.] – Zâng + suf. -ăt.

ZẮNGĂT, zăngăte, s. n. (Și în forma zîngăt) Zăngănit. Expresul dinspre București, cu ferestre luminate, trecu, furtunos în zîngăt de fiare. C. PETRESCU, C. V. 37. Zăngăt însă n-are-arama Cînd se bate scut de scut. COȘBUC, P. II 71. – Variante: zîngăt, zingăt (CONTEMPORANUL, VII 487), zinghét (ALECSANDRI, la CADE), zînghét (id. ib.) s. n.

ZẮNGĂT, zăngăte, s. n. Zăngănit. [Var.: zấngăt, zíngăt, zínghet, zấnghet s. n.] – Din zăng + suf. -ăt.

zángăt sn vz zăngăt

zingăt sn vz zăngăt

zinghet sn vz zăngăt

zingăt s.n. v. zăngăt.

zinghet s.n. v. zăngăt

ZÎ́NGĂT s. n. v. zăngăt.

ZÎ́NGHET s. n. v. zăngăt.

zinghet n. zăngănit: un zinghet metalic AL. [Onomatopee din zing! (v. zăngănì)].

zắngăt s. n., pl. zắngăte

zăngăt/zângăt s. n., pl. zăngăte/zângăte

zângăt v. zăngăt

ZĂNGĂT s. v. zăngăneală, zăngănire, zăngănit, zăngănitură.

zăngăt s. v. ZĂNGĂNEALĂ. ZĂNGĂNIRE. ZĂNGĂNIT. ZĂNGĂNITURĂ.