vântoasă¹ sf vz ventuză

VÂNTOÁSĂ ~e f. 1) Vânt puternic însoțit uneori de ploaie,de grindină (cu descărcări electrice); vântoaică; furtună; vijelie. 2) pl. pop. Ființă imaginară, având aspect de fată frumoasă îmbrăcată în alb, ce apare numai noaptea și face rău, în special bărbaților; iele; șoimane; drăgaică. /vânt + suf. ~oasă

vântos, ~oasă [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: ~oși, ~oase / E: ml ventosus, -a, -um] 1 a (D. starea atmosferei, d. climă sau d. anotimpuri) Cu vânturi (1) frecvente Si: (îrg) vânturos (1), (îvr) vânturatic (1). 2 a Bântuit de vânturi (1). 3 a (Reg; d. oameni) Pocit² de iele Si: vânturos (3). 4 a (Înv; fig) Nestatornic. 5 a (Fig; înv) Ușuratic. 6 a (Sst; sens etimologic) Îngâmfat. 7 a (Sst; sens etimologic) Fanfaron (2). 8 a (Med; înv) Flatulent. 9 sf, (reg) sn Vânt puternic (cu vârtejuri) Si: (pop) vântoaică, (reg) vântăraie, vântoaie, vântoșele (1). 10 sf (Reg; îe) Ce ~oase te aduce? Întrebare adresată cuiva care a venit pe neașteptate. 11 sfp (Mtp) Divinități feminine ale vântului, care stârnesc furtunile și vârtejurile de vânt Si: iele, (reg) vântoșele (2), vânturițe, vânturoase (9). 12 sfp (Trs) Primele nouă sau douăsprezece zile ale lunii martie, în care vremea este adesea foarte schimbătoare Si: zilele babei. 13 (Mtp; Mar; îs) Sărbătorile ~oasălor Sărbătoare consacrată vântoaselor (11), în cele 9 joi de după Paști, care trebuie respectată prin repaus, recluziune și discreție.

vîntos, -oasă adj., s.f. 1 adj. (despre starea atmosferică, despre climă sau despre anotimpuri) Cu vînt, bătut de vînt. Înmormîntarea n-avusese loc decît în după-amiaza de miercuri, pe o ploaie rece de primăvară vîntoasă (VIN.). 2 s.f. Vînt puternic (cu vîrtejuri); (pop.) vîntoaie. Da, încuviință bătrînul, ne dă de știre că vîntoasa a trecut munții și lumea a intrat în rînduiala ei (SADOV.). 3 s.f. pl. (în credințele pop.) Iele. Se duseră cum se duce năluca cînd umblă vîntoasele și gonesc în miezul nopții pricolicii (SLAV.). • pl. -oși, -oase. /vînt + -os.

VÎNTOÁSĂ, vîntoase, s. f. 1. Vînt mare (cu vîrtejuri); furtună, vijelie. Un han dărăpănat primea prin geamuri sparte vîrtejuri fine de viscol; și vîntoasa, voind să-l prăvale din loc, gemea și urla prin hornurile-i și odăile-i pustii. SADOVEANU, O. VIII 169. Și deodată... răbufni o vîntoasă rece, năpustindu-se asupra tîrgului. C. PETRESCU, A. R. 6. Vîntul se preface în vifore și vîntoase cumplite, care scot arborii din rădăcini. MARIAN, Î. 348. ◊ Fig. Pămîntul prindea a dudui... sub galopul cailor, sub fuga de vîntoasă a căruțelor. CAMILAR, N. II 249. 2. (Mai ales la pl.) Iele. L-au intîlnit vîntoasele Și frumoasele. TEODORESCU, P. P. 360.

vântoase f. pl. 1. vârtej de vânt; 2. Mold. și Tr. ale nume dat Ielelor (cari se învârtesc repede ca vântul): ți-e frică de strigoi, de vântoase AL. aspra vâjăire a cumplitelor Vântoase AL.

vîntós, -oásă adj. (lat. ventosus. V. ventuză). Plin de vînt: o zi vîntoasă. S. f. Est, nord. Vînt violent (cu vîrtejurĭ): se stîrnise niște vîntoase. Zînă de vînt. V. ĭudă.

vântoásă (vijelie) s. f., g.-d. art. vântoásei; pl. vântoáse

VÂNTOÁSĂ s. v. furtună, trombă, vifor, vijelie, vârtej.

VÂNTOÁSE s. pl. v. iele.

vîntoasă s. v. FURTUNĂ. TROMBĂ. VIFOR. VIJELIE. VÎRTEJ.

vîntoase s. pl. v. IELE.

vântoásă, vântoase, adj., s.f. – (mit.) Personaj fantastic; iroase, iele: „Tăte iroasele / Și vântoasele / Și moroii / Și strigoii” (Papahagi, 1925: 283); „Da n-am ieșit din ocol până n-am mărs la beserică (...) pentru vântoasă” (Apșa de Jos). – Din vânt + suf. -oasă (DEX); lat. ventosus, -a, -um < lat. ventus „vânt” (MDA).

vântoásă, -e, s.f. – (mit.) Persoanaj fantastic; iroase, iele: „Tăte iroasele / Și vântoasele / Și moroii / Și strigoii” (Papahagi 1925: 283). – Din vânt + -oasă.

vântoáse s. f. Divinități feminine în credințele populare, care stârnesc furtunile și vârtejurile de vânt și care locuiesc în peșteri, iezere, noroi, butoaie, urcioare și chiar fluierele ciobanilor; iele. – Din vânt + suf. -oasă.