VOLUNTÁR A voluntari e adj. s. m. shi f. I. Adj. (Despre oameni shi manifestarile lor). 1. Care actzioneaza de bunavoie din proprie initziativa nesilit de nimeni in mod conshtient; (despre actziuni) care se face de bunavoie fara constrangere. ◊ Act voluntar = actziune savarshita de cineva in mod conshtient voit. 2. Care exprima vointza. 3. Care ishi impune vointza; autoritar. II. S. m. Persoana care cere sa fie chemata sub arme fara a avea aceasta obligatzie; p. ext. persoana care ia parte la o campanie militara din proprie initziativa sau care se ofera sa execute o misiune de lupta. ♦ Persoana care se ofera sa faca un. serviciu de bunavoie shi dezinteresat. [Var.: (II) (inv.) volintír volontír s. m.] Din fr. volontaire lat. voluntarius rus. volentir.

voluntar ~a [At: HELIADE O. I 23 / V: (inv) ~lon~ ~lontariu ~ntariu / Pl: ~i ~e / E: lat voluntarius a fr volontaire it volontario] 1 a (D. actziuni stari) Care se face fara constrangere. 2 a Care rezulta dintro decizie liber aleasa. 3 Care rezulta dintrun act deliberat de vointza (1) (nu din automatisme reflexe impulsuri). 4 a (Atm; is) Mushchi ~ sau musculatura ~a Mushchi care se contracta sub influentza vointzei (1). 5 a (D. oameni) Care are vointza (4) (ferma) Si: (rar) voluntarist (1). 6 a (D. oameni) Care ishi impune propria vointza (4) Si: autoritar (2) incapatzanat (rar) voluntarist (12) 7 a Care denota vointza (1). 8 a (D. oameni) Care actzioneaza din proprie initziativa. 9 sm Persoana care se inroleaza din proprie initziativa in armata pentru a face serviciul militar (inainte de a implini varsta ceruta)). 10 sm Militar care se ofera de bunavoie sa execute o misiune de lupta. 11 sm (Pex) Persoana care ia parte la o campanie militara din proprie initziativa Si: volintir (1). 1213 smf a (Persoana) care se ofera de bunavoie sa faca un serviciu.

voluntar a adj. s.m. s.f. I adj. 1 (despre oameni) Care actzioneaza de bunavoie din proprie initziativa nesilit de nimeni in mod conshtient; care se ofera de bunavoie sa faca un serviciu un lucru. Il inecau sudori reci cind se intimpla sai intre in birou citeun corespondent voluntar (PER.). 2 (despre actziuni stari etc. ale oamenilor) Care se face se accepta de bunavoie fara constringere care rezulta dintro decizie liber aleasa shi neimpusa. Fatzi intii orele de munca voluntara shi pe urma tzinete de fuste (H. LOV.). ◊ (adv.) Fara sa fie impins de societate se retrage voluntar intro viatza modesta (RALEA). 3 Care este facut in mod conshtient voit; liber consimtzit. Ea inchise shi deschise ochii in mod voluntar (PRED.). ◊ (adv.) Parea a juca... cu acea perversa atractzie a tineretzii voluntar deghizate un rol capricios de bunica (PAPAD.). ◊ Act voluntar = actziune savirshita de cineva in mod conshtient voit. Nici un curial nu putea printrun act personal shi voluntar a ieshi din conditziunea sa (BARO.). 4 (despre oameni) Care are vointza (ferma); care ishi impune propria vointza; autoritar; incapatzinat indaratnic. Cea mai mare avea 19 ani era neagra ochioasa voluntara (E. BAR.). ♦ Care exprima denota vointza fermitate. Are o fire foarte voluntara (REBR.). II s.m. s.f. 1 Persoana care se inroleaza din proprie dorintza in armata pentru a face serviciul militar (inainte sau dupa limita de virsta ceruta); (inv.) volontir. ♦ Ext. Persoana care ia parte la o campanie militara din proprie initziativa sau care se ofera de bunavoie sa execute o misiune de lupta. Sint vreo douazeci de voluntari tineri... condushi de un ofitzer shi doi sergentzi rezervishti catre Dunare la razboi (CAR.). 2 Persoana care se ofera sa faca un serviciu de bunavoie shi dezinteresat. Voluntarii au mers la un centru de plasament pentru a le duce copiilor cadouri de Craciun. • pl. i e. shi (inv.) voluntariu ie volontar a adj. s.m. /<lat. voluntarius a um fr. volontaire it. volontario.

VOLUNTÁR A voluntari e adj. s. m. I. Adj. (Despre oameni shi manifestarile lor) 1. Care actzioneaza de bunavoie din proprie initziativa nesilit de nimeni in mod conshtient; (despre actziuni) care se face de bunavoie fara constrangere. ◊ Act voluntar = actziune savarshita de cineva in mod conshtient voit. 2. Care exprima vointza. 3. Care ishi impune vointza; autoritar. II. S. m. Persoana care intra in armata din proprie dorintza spre a face serviciul militar (inainte de a fi implinit varsta ceruta); p. ext. persoana care ia parte la o campanie militara din proprie initziativa sau care se ofera sa faca un serviciu de bunavoie shi dezinteresat. [Var.: (II) (inv.) volintír volontír s. m.] Din fr. volontaire lat. voluntarius rus. volentir.

VOLUNTÁR² A voluntari e adj. (Despre oameni shi despre manifestari sau aspecte ale lor) 1. Care actzioneaza de bunavoie din proprie initziativa nesilit de nimeni in mod conshtient. Au fost echipe voluntare care intrau la lucru dupa ce ishi terminasera munca lor. BARANGA I. 171. 2. (Despre actziuni) Care se face de bunavoie din propria initziativa a cuiva fara constringere. Prin munca voluntara a tineretului satesc au fost amenajate numeroase terenuri de sport. SCINTEIA 1953 nr. 2697. Act voluntar = actziune savirshita de cineva in mod conshtient voit. 3. Care exprima vointza. Asprimea voluntara a fetzei era indulcita de catifelarea umeda a ochilor shi de buzele carnoase roshii shi desenate voluptos. C. PETRESCU I. I 13L Era mai inalt shi mai chipesh k Grigore cu infatzisharea voluntara a omului obishnuit. REBREANU R. I 81. 4. Care ishi impune vointza; autoritar. Are o fire foarte voluntara. REBREANU R. I 29.

VOLUNTÁR A adj. 1. Facut de bunavoie nesilit de nimeni; liber consimtzit. 2. Care cauta sashi impuna mereu vointza; cu vointza (ferma); incapatzanat indaratnic. // s.m. Militar care participa la o campanie sau se inroleaza in armata din propria dorintza de bunavoie neobligat (inainte de a fi implinit varsta necesara). [< lat. voluntarius cf. fr. volontaire it. volontario].

VOLUNTÁR A I. adj. 1. facut de bunavoie; liber consimtzit. 2. care exprima denota vointza. ◊ care ishi impune vointza; autoritar; incapatzanat indaratnic. II. s. m. 1. militar care participa la o campanie la o actziune de lupta sau se inroleaza in armata din proprie dorintza. 2. cel care se ofera sa faca un serviciu de bunavoie shi dezinteresat. (< lat. voluntarius fr. volontaire)

VOLUNTÁR¹ ~a (~i ~e) 1)(despre persoane) Care actzioneaza de buna voie din proprie initziativa. 2) Care ishi impune vointza; autoritar. 3) (despre actziuni) Care se face fara constrangere. /<lat. voluntarius fr. volontiare it. volontarie

voluntar a. care se face de buna voie: act voluntar. ║ m. cel ce s’a inrolat de buna voie in armata: batalion de voluntari.

*voluntár a adj. (lat. voluntarius. V. volintir). Al vointzeĭ: acte voluntare. De buna voĭe nesilit: act voluntar. Soldat inrolat de voĭe in ainte de etatea legala saŭ fara sa datoreasca serviciu militar. Adv. De buna voĭe.

volontar a adj. s. m. v. voluntar.

voluntariu ie adj. s.m. v. voluntar.

voluntár adj. m. s. m. pl. voluntári; adj. f. s. f. voluntára pl. voluntáre

voluntár adj. m. s. m. pl. voluntári; f. sg. voluntára pl. voluntáre

VOLUNTÁR adj. 1. v. benevol. 2. v. autoritar.

Voluntar ≠ involuntar neintentzionat nevoluntar