VEXAȚIÚNE, vexațiuni, s. f. (Livr.) Faptul de a vexa; vorbă, faptă, atitudine care supără, jignește, contrariază. [Pr.: -ți-u-. – Var.: vexáție] – Din fr. vexation, lat. vexatio, -onis.

vexațiune sf [At: AR (1829), 216²/44 / V: vesa~, ~ie, (îvr) ~xăț~, ~xăciu~ / Pl: ~ni / E: lat vexatio, -onis, fr vexation] 1 Nedreptate (din partea unei autorități) Si: (înv) vesatură (1). 2 Persecuție (din partea unei autorități) Si: (înv) vesatură (2). 3 (Ccr) Act de injustiție Si: (înv) vesatură (3). 4 Jignire. 5 (Pex) Contrariere. 6 (Ccr) Vorbă, faptă, atitudine care vexează (3) Si: jignire, ofensare. 7 (Ccr) Vorbă, faptă, atitudine care contrariază.

vexațiune s.f. 1 Faptul de a vexa; vorbă, faptă, atitudine care supără, jignește, contrariază. 2 Nedreptate; persecuție (din partea unei autorități). • pl. -i. și vexație s.f. /<fr. vexation, lat. vexatĭo, -onis.

VEXAȚIÚNE, vexațiuni, s. f. (Livr.) Faptul de a vexa; vorbă, faptă, atitudine care supără, jignește, contrariază. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. vexation, lat. vexatio, -onis.

VEXAȚIÚNE, vexațiuni, s. f. Vorbă sau faptă care supără, jignește, contrariază.

VEXAȚIÚNE s.f. (Liv.) Vorbă, faptă care vexează. [Pron. -ți-u-, var. vexație s.f. / cf. fr. vexation, lat. vexatio].

VEXAȚIÚNE s. f. vorbă, faptă care vexează. (< fr. vexation, lat. vexatio)

VEXAȚIÚNE ~i f. livr. Manifestare care vexează; vorbă sau faptă care lezează demnitatea sau reputația cuiva; jignire; insultă; ofensă; injurie. /<lat. vexatio, ~onis, fr. vexation

vexați(un)e f. supărare, jignire.

*vexațiúne f. (lat. vexátio, -ónis). Acțiunea de a vexa.

VEXÁȚIE s. f. v. vexațiune.

vexație sf vz vexațiune

vexație s.f. v. vexațiune.

VEXÁȚIE s.f. v. vexațiune.

!vexațiúne (-ți-u-)/vexáție (-ți-e) (livr.) s. f., g.-d. art. vexațiúnii/vexáției; pl. vexațiúni/vexáții

vexațiúne s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. vexațiúnii; pl. vexațiúni

VEXAȚIÚNE s. v. afront, injurie, insultă, jignire, ocară, ofensă, rușine, umilință.

vexațiune s. v. AFRONT. INJURIE. INSULTĂ. JIGNIRE. OCARĂ. OFENSĂ. RUȘINE. UMILINȚĂ..