venire sf [At: CORESI, EV. 190 / V: (îrg) viire / Pl: ~ri / E: veni] 1 Deplasare către cineva sau către ceva Si: venit¹ (1), (înv) viitoare (12). 2 Parcurgere a unui traseu pentru a ajunge la un anumit loc Si: venit¹ (2), (înv) viitoare (13). 3 Trecere (prin…). 4 Traversare. 5 (Îvr) Dislocare (a unor roci). 6 Sosire a cuiva la un moment dat într-un anumit loc (care reprezintă punctul final al unei deplasări) Si: venit¹ (3). 7 (Îs) Bună ~ Formulă, folosită uneori ca salut, prin care este întâmpinat un oaspete. 8 (Îs) ~ pe (sau în) lume Naștere. 9 (Îs) ~ în ajutor Ajutorare (1). 10 (Îvr) Ședere temporară într-un loc Si: rămânere, zăbovire. 11 (Pex) Ivire. 12 (Rar) Loc în care sosește cineva. 13 Pătrundere (în număr mare) într-un teritoriu (pentru a trece, pentru a staționa temporar sau pentru a se stabili). 14 Invadare (cu intenții ostile) a unui teritoriu străin Si: invazie, năvălire, năvală. 15 Cotropire (3). 16 (În religia creștină; șîs ~ pe lume, ~a întâi, ~a lui Hristos) Întruparea Fiului lui Dumnezeu. 17 (În religia creștină; îas) Viața pe pământ (cu chip de om) a Fiului lui Dumnezeu. 18 (În religia creștină; șîs a doua ~, ~a a doua) Cea de a doua apariție a Fiului lui Dumnezeu, ca judecător suprem, la sfârșitul lumii. 19 (În religia creștină; îas) Judecata de apoi. 20 (În religia creștină; îas) Sfârșitul lumii. 21 (Rar) Pogorâre. 22 (Înv) Producere a unui fapt Si: (înv) venit¹ (10). 23 (Îvr) Ceea ce se abate asupra cuiva. 24 Întoarcere a cuiva în locul de unde a plecat Si: înapoiere, (pop) venit¹ (11), (îvp) venitură Vz viitură (7). 25 Revenire a cuiva într-un loc în care a mai fost Si: înapoiere, (pop) venit¹ (12), (îvp) venitură Vz viitură (8). 26 (Îs) ~ în fire Revenire (după un leșin). 27 (Înv; îs) ~ la fire Menstruație. 28 (Cu determinări în genitiv) Ieșire din matcă (a unei ape) Si: revărsare. 29 Preluare a unei funcții, a unei împuterniciri. 30 Instalare într-un post² Si: angajare (1). 31 (Șîs ~ la domnie, ~ ca domn) Urcare pe tron Si: înscăunare, întronare, (îvr) venit¹ (13). 32 (Îs) ~ la putere Preluare a conducerii (într-un stat). 33 (Cu determinări în genitiv) Începere a desfășurării unei perioade de timp. 34 (Olt; de obicei în legătură cu verbul „a avea”) Timp liber, disponibil pentru a face ceva Si: răgaz. 35 (Îlav) Pe ~ Cu timpul.

venire s.f. Acțiunea de a veni și rezultatul ei. • pl. -i. /v. veni.

VENÍRE, veniri, s. f. Acțiunea de a veni și rezultatul ei; sosire, apariție, prezentare, întoarcere. Se întrerupse o clipă la venirea celor trei. DUMITRIU, N. 21. De-or întreba In sat de-a mea venire, Tu-n loc de adevăr, să spui Că n-ai de mine știre. COȘBUC, P. I 78. Unul din ei vestește împăratului despre venirea noilor pețitori. CREANGĂ, P. 83. De la venirea mea cu a doua domnie... am arătat asprime către mulți. NEGRUZZI, S. I 149. ♦ (Învechit) Năvălire. Mihai... porni o mie de călăreți... să împiedice astfel de veniri ale turcilor și să apere țara. BĂLCESCU, O. II 264.

venire f. acțiunea de a veni.

veníre f. Acțiunea de a veni. A doŭa venire saŭ a doŭa chemare (a oamenilor), a doŭa aparițiune a luĭ Hristos în fața oamenilor.

veníre s. f., g.-d. art. venírii; pl. veníri

veníre s. f., g.-d. art. venírii; pl. veníri

VENÍRE s. 1. v. sosire. 2. v. întoarcere. 3. intrare. 4. v. înfățișare. 5. sosire, (fig.) coborâre. (~ serii.) 6. sosire. 7. v. dezlănțuire.

VENIRE s. 1. sosire, sosit. (~ lui la timp în gară.) 2. înapoiere, întoarcere, revenire, (pop.) înturnare, înturnat. (După ~ lui acasă.) 3. intrare. (După ~ lui în casă.) 4. înfățișare, prezentare, (fam.) înființare. (~ lui la proces.) 5. sosire, (fig.) coborîre. (~ serii.) 6. sosire, venit, (reg.) venită. (~ iernii.) 7. declanșare, dezlănțuire, iscare, izbucnire, începere, pornire, producere, stîrnire, (înv. și reg.) scornire, (înv.) prorupere, prorupție. (Înainte de ~ vijeliei.)

Venire ≠ plecare