URZÍ, urzesc, vb. IV. Tranz. 1. A pregăti, a întinde, a așeza urzeala (1) în războiul de țesut pentru a începe țesutul. 2. Fig. A fonda, a întemeia; a clădi; a concepe, a alcătui. ♦ Intranz. (Reg.) A lua ființă, a se forma, a se înfiripa. ♦ A născoci, a scorni, a inventa. 3. Fig. A pune la cale o acțiune (reprobabilă); a unelti, a complota. – Lat. ordire (= ordiri).

urzi¹ [At: PSALT. HUR. 86^r/24 / V: (înv) oarde, ordi (Pzi: ord, orz), orsi, or~, ursi (Pzi: orzesc, Cj: orzească) urdi / Pzi: -zesc / E: ml ordire (=ordiri)] 1 vt(a) A întinde firele de cânepă, de lână, de bumbac etc. pe urzitor (sau pe parii gardurilor, pe țăruși etc.), spre a le face rostul, pregătind urzeala pentru țesut. 2 vt(a) A trage firele simultan de pe mai multe bobine, astfel încât să formeze un sistem de fire paralele care se înfășoară pe tobe intermediare la războaiele automate sau direct pe suluri pentru urzeală. 3 vt (Pex) A țese. 4 vi (Trs; fig) A face același dmm de repetate ori. 5 vt (Reg) A coase pe pânză conturul unui model care urmează a fi umplut cu diferite culori. 6 vt (Reg) A însăila. 7 vt (Pan; subiectul este „păianjenul”) A-și pregăti pânza. 8 vt A face ceva nou Si: a crea¹ (1), a plăsmui. 9 vt A face să apară dând formă, viață Si: a crea¹ (1), a plăsmui. 10 vt A da viață, ființă Si: a crea¹ (1), a plăsmui. 11 vt (îlav) De când a ~t Dumnezeu pământul De totdeauna. 12 vt (Înv) A pune bazele. 13 vt (Îrg; c. i. edificii, construcții, pex, orașe, sate, așezări) A întemeia. 14 vt (Îrg; c. i. edificii, construcții, pex, orașe, sate, așezări) A clădi (1). 15 vt A întemeia. 16 vt (Reg) A îmbina lemnele din care se clădește casa. 17 vt (Reg) A face scheletul de lemn al casei. 18 vt A alcătui ceva nou în minte Si: a gândi (1), a concepe (5), a născoci, a inventa. 19 vt (C. i. o activitate, un act, o întrunire etc.) A pune la cale. 20 vt (C. i. un plan, o intrigă, un complot etc.) A pregăti în ascuns Si: a unelti (6), a complota. 21 vti (Rar) A ursi¹ (1). 22 vt (Reg; subiectul este „albina”) A începe să clădească fagurele (după ce, în partea de sus a ramei, omul a fixat o fâșie de fagure). 23 vt (Reg; subiectul este „albina”) A face faguri. 24 vi (Mol; d. plante, mai ales d. porumb) A începe să facă boabe. 25 vr (D. boabe, semințe) A se forma (2). 26 vt (Reg; pad îngurzi; complementul este „opinca”) A încreți marginile unei opinci, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri.

urzi² v vz urdi¹

URZÍ, urzesc, vb. IV. Tranz. 1. A pregăti, a întinde, a așeza urzeala (1) în războiul de țesut pentru a începe țesutul. 2. Fig. A funda, a întemeia; a clădi; a concepe, a alcătui. ♦ Intranz. (Reg.) A lua ființă, a se forma, a se înfiripa. ♦ A născoci, a scorni, a inventa. 3. Fig. A pune la cale o acțiune (reprobabilă); a unelti, a complota. – Lat. ordire (= ordiri).

URZÍ, urzesc, vb. IV. Tranz. 1. A pregăti urzeala pentru țesut (trecînd firul de pe mosor pe alergătoare sau pe urzitoare, de unde se montează apoi pe război). Îi dete o chită de cînepă și-i spuse că pînă în seară s-o toarcă... s-o urzească, s-o țeasă. MARIAN, O. II 184. Nevastă-sa era în vecini... urzea pînză. RETEGANUL, P. II 55. ◊ Fig. Lîngă lac, pe care norii Au urzit o umbră fină... Stă copila lin plecată, Trandafiri aruncă roșii Peste unda fermecată. EMINESCU, O. I 72. ◊ (Prin analogie) Sus, paingul pe un frasin, urzind pînza-i diafană, Cu-al său fir de-argint subțire face-o punte-aeriană. ALECSANDRI, P. A. 122. ◊ Refl. pas. Vîrtelnița se mișcă alene scîrțîind îndelungat și lasă firul a se dezvăli. Așa se urzește pînza. SLAVICI, N. I 33. Bumbacul de pe mosoare se urzește, adecă se întinde pre furci. I. IONESCU, M. 689. (În construcții figurate) Prin pînza tăcerii ce se urzea, străpunse deodată un oftat prelung ca o chemare. REBREANU, P. S. 26. ◊ Intranz. Am un cocoș: cu ciocul urzește, cu coada împletește (Acul). GOROVEI, C. 4. 2. Fig. A alcătui, a întocmi, a concepe. [Eminescu] umbla mult pe străzi și prin Cișmigiu, fredonînd și pierdut în gînduri, fiindcă își urzea atunci cea mai mare parte din temele poetice de mai tîrziu. CĂLINESCU, E. 153. Capul în care altădată Urzise-atîtea gînduri o minte frămîntată... din umeri fu desprins! EFTIMIU, Î. 146. În precuvîntarea sa el arată că ar fi dorit să urzească o istorie completă. BĂLCESCU, O. I 184. ♦ A născoci, a scorni, a inventa. Povestea o întîmplare pe care atunci, în clipa aceea, o urzea în minte. VLAHUȚĂ, O. A. III 57. 3. A pune bazele, a întemeia, a funda, a clădi. Îndată apoi, împrumutînd bani pe muncă, și-a urzit casă în care să-și petreacă o viață tihnită. SADOVEANU, M. C. 70. Alexandru cel Bun urzi episcopiile de Roman și de Rădăuți. NEGRUZZI, S. I 240. ◊ Refl. pas. De pe loc se văzu-n lume, urzindu-se colibi, sate. CONACHI, P. 299. (Fig.) A romînilor mărire Azi în lume se urzește. ALECSANDRI, P. II 139. ♦ Intranz. A lua naștere, a se ivi, a se forma, a se înfiripa. Cînd grăunțele încep să se ivească pe ciocan, se zice că porumbul urzește. PAMFILE, A. R. 89. ◊ Refl. Fig. Gîndul... îl încînta ca o idilă dulce ce se urzea sub ochii lui. VLAHUȚĂ, O. A. III 49. 4. Fig. A pune la cale ceva (rău); a unelti, a complota. Ieri aruncă în temniță pe Laurentius, pe temei că urzea cu Arbore năvălirea lui Petru. DELAVRANCEA, O. II 146. Urzește ea o crudă răzbunare în contra nenorociților fii ai nesocotitei Niobe? ODOBESCU, S. III 55. Ce face? ce urzește vrăjmașul? ALECSANDRI, T. II 158. De multe ori, subt adăpostul zidurilor acestora, urzeau comploturi. NEGRUZZI, S. I 142. 5. Fig. (Rar) A ursi. Cîntă ursitorile cînd urzesc binele oamenilor. EMINESCU, N. 29. Ce soartă ne-mpăcată urzește pentru tine Rușinea-n loc de fală și rău-n loc de bine? ALECSANDRI, P. III 476.

A URZÍ ~ésc tranz. 1) (fire textile) A așeza în stative sau în războiul de țesut, trecând prin spată și înfășurând pe suluri. 2) fig. (planuri, idei, gânduri) A-și reprezenta în minte; a-și schița în gând; a plăsmui; a plămădi. 3) fig. (acțiuni dușmănoase, fapte reprobabile) A organiza pe ascuns; a pune la cale; a țese; a unelti. 4) reg. A face să se urzească. /<lat. ordire

A SE URZÍ se ~éște intranz. reg. A lua ființă; a lua naștere; a apărea. /<lat. ordire

urzì v. 1. a așeza pânza în fire; 2. se zice, prin analogie de porumbul când dă mătăsile; 3. fig. a prepara în secret: a urzi o conspirațiune; 4. a începe a face ceva: când D-zeu a urzit pământul. [Lat. ORDIRI].

urzì v. a decide soarta: cum cântă ursitorile, când urzesc binele oamenilor EM. [Aluziune la torsul ursitoarelor (v. ursitoare)].

ordi² v vz urzi¹ corectată

orzi v vz urzi¹ corectată

urzesc, ~ească a [At: BORZA, D. 106 / Pl: ~ești / E: nct] 1 (Îs) Măr ~ Varietate de mere nedefinită mai îndeaproape. 2 (Îs) Pere ~ești Varietate de pere nedefinită mai îndeaproape. 3 (Îs) Strugure ~ Strugure cu boabe mari, rare, de culoare galbenă-verzuie, care se coace la mijlocul lunii august.

urzésc v. tr. (lat. ordior, ordiri și ordio, ordire, a urzi; it. ordire, pv. cat. ordir, fr. ourdir, sp. pg. urdir). Întind firele urzeliĭ (pe care se vor încrucișa firele bătăturiĭ), încep a țese. Fig. Prepar în ascuns: a urzi o conspirațiune. Vechĭ. Întemeĭez.

urzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urzésc, imperf. 3 sg. urzeá; conj. prez. 3 să urzeáscă

urzí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urzésc, imperf. 3 sg. urzeá; conj. prez. 3 sg. și pl. urzeáscă

urzesc, -zească 3 conj.

URZÍ vb. v. afla, alcătui, complota, concepe, conjura, conspira, constitui, crea, ctitori, descoperi, elabora, face, funda, găsi, gândi, imagina, institui, inventa, înființa, întemeia, întocmi, născoci, organiza, plănui, plăsmui, proiecta, realiza, scorni, ticlui, unelti.

urzi vb. v. AFLA. ALCĂTUI. COMPLOTA. CONCEPE. CONJURA. CONSPIRA. CONSTITUI. CREA. CTITORI. DESCOPERI. ELABORA. FACE. FUNDA. GĂSI. GÎNDI. IMAGINA. INSTITUI. INVENTA. ÎNFIINȚA. ÎNTEMEIA. ÎNTOCMI. NĂSCOCI. ORGANIZA. PLĂNUI. PLĂSMUI. PROIECTA. REALIZA. SCORNI. TICLUI. UNELTI.

urzí (-zésc, -ít), vb. – 1. A așeza urzeala. – 2. A unelti, a complota. – 3. A crea, a face, a stabili. – Mr. urdzăscu, urdzîre, megl. urdzós. Lat. ordῑri (Densusianu, Hlr., 147; Pușcariu 1839; REW 6093), cf. it. ordire, prov., cat. ordir, fr. ourdir, sp., port. urdir. – Der. urzeală, s. f. (ansamblul firelor paralele prin care se trece bătătura; alcătuire, structură); urzit, s. n. (acțiunea de a urzi); urzitor, s. m. (persoană care urzește; s. m., înv., fondator, creator); urzitor (var. urzoi), s. n. (mașină de urzit); urzitoare, s. f. (femeie care urzește; mașină de urzit); urzitură, s. f. (urzit, creație, întemeiere).

urzí, urzesc, vb. tranz. – A așeza urzeala: „D-ai ști țese și urzî / Cum te știi la joc suci...” (Memoria, 2001, 100). – Lat. ordire (= ordiri) „a începe; a țese, a toarce” (Șăineanu, Scriban; Densusianu, Pușcariu, cf. DER; DEX, MDA).

urzí, urzesc, vb. tranz. – A așeza urzeala: „D-ai ști țese și urzî / Cum te știi la joc suci...” (Memoria 2001, 100). „Țeserea pânzei, în societățile arhaice și tradiționale e o îndeletnicire rituală cu semnificații cosmogonice și cu implicații asupra destinului oamenilor și plantelor. Pe lângă motivații de ordin social, încredințarea artei torsului și țesutului aproape exclusiv femeilor avea și o întemeire mitico-simbolică, bazată pe analogia cu nașterea, procreația, zămislirea formelor noi de viață. (...) Cuvintele din grupul lexical <a începe, a inaugura> (cf. lat. ordior, exordium, primordia, românescul a urzi) au, la origine, numele operației de așezare a firelor urzelii pentru a începe o nouă țesătură” (Evseev 2001: 200). – Lat. ordire „a începe; a țese, a toarce” (Densusianu, Pușcariu), cf. it. ordire.