opțiuni
  • info

9 definiții pentru urător

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

URĂTÓR, -OÁRE, urători, -oare, s. m. și f. Colindător (care urează). – Ura2 + suf. -ător.

URĂTÓR, -OÁRE, urători, -oare, s. m. și f. Colindător (care urează). – Ura2 + suf. -ător.

urător, ~oare [At: N. TEST. (1648), 16776 / V: (reg) urezetor sm / Pl: ~i, ~oare / E: ura2 + -ător] 1 sm (Înv) Persoană care are talentul de a vorbi frumos în public Si: orator. 2 sm (Înv; pex) Avocat (1). 3 a (Îvr) Care exprimă dorința de a se împlini ceva. 4 sm Persoană care urează2 (11) cu prilejul sărbătorilor de iarnă Si: colindător (1). 5 sf (Reg) Urare (2) tradițională de Anul Nou, făcută de flăcăii care umblă cu plugușorul Si: plugușor. 6 sm (Reg) Tânăr care rostește orații la nuntă Si: colăcer.

URĂTÓR, -OÁRE, urători, -oare, s. m. și f. Cel care colindă (în grup cu alții) de la casă la casă în ajunul anului nou (și recită «plugușorul»). V. colindător. Era un vuiet de tobe, de buhaie, de clopote, de credeai că se dărîmă păreții cînd începeau urătorii. SADOVEANU, O. I 398. Urătorii conteniseră; la fereastră tremura numai vîntul iernii; cele din urmă clipe ale anului vechi se scurgeau domol. id. ib. III 253. Prin orașe răsfățate, Prin bordeie și prin sate, Sara, după asfințit, Urătorii au pornit. BELDICEANU, P. 66. ◊ (Adjectival) Fig. Buhaiul urător în ajunul anului nou. RUSSO, S. 22. ♦ Persoană care face o orație de nuntă.

URĂTÓR ~i m. Persoană care umblă cu uratul în seara de Anul Nou; hăitor. /a ura + suf. ~ător

URĂTOR s.m. (Trans. SV) Avocat. Coborî popa cel mare cu un urătoriu, anume Tertulie, carii stătură înaintea deregătoriului impotriva lui Pavel. N. TEST. (1648). Etimologie: ura + suf. -tor, după lat. orator. Cf. arca, procator.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

urătór s. m., pl. urătóri

urătór s. m., pl. urătóri

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

URĂTÓR s. v. colindător.

URĂTOR s. colindător, (pop.) pițărău, (reg.) colindreț. (~ de Anul nou.)

Intrare: urător
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • urător
  • urătorul
  • urătoru‑
plural
  • urători
  • urătorii
genitiv-dativ singular
  • urător
  • urătorului
plural
  • urători
  • urătorilor
vocativ singular
  • urătorule
plural
  • urătorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

urător, urătorisubstantiv masculin
urătoare, urătoaresubstantiv feminin

  • 1. Colindător (care urează). DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    sinonime: colindreț colindător hăitor pițărău
    • format_quote Era un vuiet de tobe, de buhaie, de clopote, de credeai că se dărîmă păreții cînd începeau urătorii. SADOVEANU, O. I 398. DLRLC
    • format_quote Urătorii conteniseră; la fereastră tremura numai vîntul iernii; cele din urmă clipe ale anului vechi se scurgeau domol. SADOVEANU, O. III 253. DLRLC
    • format_quote Prin orașe răsfățate, Prin bordeie și prin sate, Sara, după asfințit, Urătorii au pornit. BELDICEANU, P. 66. DLRLC
    • format_quote (și) adjectival figurat Buhaiul urător în ajunul anului nou. RUSSO, S. 22. DLRLC
    • 1.1. Persoană care face o orație de nuntă. DLRLC
etimologie:
  • Ura + sufix -ător. DEX '09 DEX '98 NODEX

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.