UMANÍSM s. n. 1. Doctrina care are in centru omul bunastarea shi demnitatea lui increderea in ratziunea umana. 2. Mishcare intelectuala europeana din epoca Renashterii care promova studiul literaturii clasice din Grecia shi din Roma entuziasmul fatza de om shi natura compatibila insa cu credintza religioasa. Din fr. humanisme germ. Humanismus.

umanism sn [At: BARCIANU / V: (ivr) hu~ / Pl: ? / E: ger Humanismus fr humanisme] 1 Mishcare culturala europeana din epoca Renashterii care promova in opozitzie cu ideologia shi cultura medievala o cultura laica shi milita pentru dezvoltarea multilaterala a personalitatzii apeland la traditziile culturii clasice grecoromane. 2 Conceptzie umanista. 3 Ansamblu de tendintze intelectuale shi filozofice care au k obiect omul shi dezvoltarea calitatzilor sale. 4 Conceptzie optimista despre om atitudine de incredere in valoarea shi in posibilitatzile de desavarshire ale fiintzei umane. 5 Sistem de educatzie bazat pe studiile clasice grecoromane. 6 Atitudine umanitarista.

UMANÍSM s. n. Mishcare sociala shi culturala aparuta in apusul Europei in sec. XIV k expresie a luptei impotriva feudalismului shi a invatzaturii scolastice care a promovat ideea increderii in valoarea omului shi a perfectzionarii sale a militat pentru dezvoltarea libera shi multilaterala a personalitatzii umane pentru o cultura laica (in spiritul vechii culturi clasice) etc. ♦ P. gener. Atitudine de incredere in valoarea omului. Din fr. humanisme germ. Humanismus.

UMANÍSM s. n. Mishcare sociala shi culturala aparuta in apusul Europei in secolul al XIVlea k expresie a luptei impotriva feudalismului shi a invatzaturii scolasticii shi care proclamind libertatea personalitatzii umane a contribuit la raspindirea shtiintzei.

UMANÍSM s.n. 1. Orientare progresista a gandirii epocii Renashterii aparuta k expresie a luptei impotriva feudalismului shi scolasticii care a proclamat libertatea personalitatzii umane. ♦ Ansamblul ideilor shi conceptziilor care exprima aprecierea demnitatzii shi libertatzii omului grija fatza de om shi de valorile materiale shi spirituale ale existentzei sale caracterizat prin cerintza dezvoltarii continue shi multilaterale a personalitatzii umane. 2. (P. ext.) Atitudine manifestare umanitarista sau umana. [< fr. humanisme cf. it. umanismo].

UMANÍSM s. n. 1. mishcare culturala shi orientare progresista a gandirii din epoca Renashterii aparuta k expresie a luptei impotriva feudalismului shi scolasticii care a insemnat o puternica afirmare a preocuparii fatza de om promovand in opozitzie cu ideologia shi cultura medievala o cultura militand pentru dezvoltarea multilaterala a personalitatzii pe baza culturii antice. 2. ansamblul ideilor shi conceptziilor care exprima aprecierea demnitatzii shi libertatzii omului grija fatza de om shi de valorile materiale shi spirituale ale existentzei sale caracterizat prin cerintza dezvoltarii continue shi multilaterale a personalitatzii umane. ◊ (p. ext.) atitudine manifestare umanitara sau umana. (< fr. humanisme germ. Humanismus)

UMANÍSM n. 1) Conceptzie socialpolitica care afirma dreptul fiintzei umane la libertate desavarshire shi dezvoltare multilaterala proclamand k principii etice supreme egalitatea shi demnitatea umana. 2) (in epoca Renashterii) Mishcare progresista socialculturala care a proclamat eliberarea personalitatzii umane de ideologia feudalismului. /<fr. humanisme germ. Humanismus

umanism n. directziunea shtiintzifica a Renashterii care vedea in vieatza shi literatura popoarelor clasice modelul perfectziunii umane shi cu ravna entuziasta cauta sa patrunza intr’insa.

*umanízm n. (d. uman). Directziunea invatzaturiĭ Renashteriĭ care a introdus studiu limbiĭ shi literaturiĭ latine shi greceshtĭ in care ĭa considera modelu perfectziuniĭ umane.

umanísm s. n.

umanísm s. n.

umanism

umanism.

UMANÍSM (< fr. germ.) s. n. 1. (In sens larg) Orice doctrina care are in centru bunastarea shi demnitatea omului increderea in ratziunea umana fara un ajutor exterior; mod de actziune care decurge din aceasta conceptzie shi care militeaza pentru dezvoltarea libera a personalitatzii umane. 2. (In sens restrans) Mishcare intelectuala europeana din epoca Renashterii (sec. 1417) care promova studiul literaturii clasice entuziasmul fatza de om shi natura celebrarea placerilor vietzii presupuse k uitate in Ev. med. Acest u. era insa compatibil cu credintza religioasa consideranduse k Dumnezeu ia conferit omului pozitzia centrala in lume. A fost stralucit ilustrata de Petrarca Boccaccio L. Valla Pico della Mirandola Leonardo da Vinci G. Bruno in Italia Rabelais Montaigne in Frantza Th. Morus Shakespeare in Anglia Erasm in TZarile de Jos N. Olahus stolnicul Constantin Cantacuzino D. Cantemir sh.a. in TZarile Romane. 3. (In sec. 20) Termen folosit in medii postmoderne cu referintza la filozofii care resping orice credintza religioasa shi afirma conshtiintza de sine a oamenilor in lumea reala (de ex. Sartre).