TUCI, (2) tuciuri, s. n. 1. Fontă. 2. Ceaun, vas (de fontă). – Din tc. tuç (lit. tunç).

tuci sn [At: MARCOVICI, C. 134/16 / V: (reg) tiu~ / Pl: (4-7) ~uri / E: tc tuç] 1 (Îrg) Bronz (1). 2 (Îrg) Clopot (de bronz). 3 Fontă. 4 (Reg) Ceaun (1). 5 (Reg; pex) Vas de fontă. 6 (Reg) Bârsa plugului. 7 (Reg) Parte a morii nedefinită mai îndeaproape.

TÚCI, (2) tuciuri, s. n. 1. Fontă. 2. Ceaun, vas (de fontă). – Din tc. tuç (lit. tunç).

TÚCI, (2) tuciuri, s. n. 1. Fontă. În soba de tuci duduia focul. REBREANU, R. I 243. Cuțitul... poate să fie făcut și din tuci, însă cu tăișul oțelit. PAMFILE, A. R. 42. 2. Ceaun. Tuci de mămăligă. ▭ Dintr-un tuci arid și hîd, Sub capac au prins să sară Floricele care rîd, Cocoșei de foc și pară. D. BOTEZ, F. S. 42.

TUCI ~uri n. pop. 1) Aliaj de fier, carbon și alte elemente, care se produce în furnale; fontă; schijă. 2) Ceaun (sau alt recipient) din fontă. [Monosilabic] /<turc. tuç

tucĭ n., pl. urĭ (turc. [d. pers.] tuç, tuc, bronz; ngr. túdzi [scris tútzi], bg. sîrb. tuč). Schijă, fontă, aliaj de fer cu cărbune. Munt. Ceaun (Iov. 94).

tuciu n. 1. fier combinat cu carbon; 2. vas de tuciu (numit obișnuit ceaun). [Turc. TUČ, bronz].

tuci s. n., (vase) pl. túciuri

tuci s. n., (vase de fontă) pl. túciuri

tuci

tuciu, -ciuri.

TUCI s. v. fontă.

TUCI s. v. ceaun.

TUCI s. fontă, (prin Ban.) bădic, (Mold.) schijă. (Un tub de ~.)

tuci s. v. CEAUN.

túci (-iuri), s. n. – 1. Fontă. – 2. Ceaun, oală, tingire. – Mr., megl. tuci. Tc. tuç, din per. tuč „bronz” (Șeineanu, II, 385; Lokotsch 2098), cf. ngr. τούτσι, alb., bg., sb. tuč. – Der. tuciuriu, adj. (negru, brunet, oacheș; cenușiu, cafeniu).