TONTĂLĂU, tontălăi, adj., s. m. (Fam.) Tont. – Tont + suf. -ălău.

tontălău sm, a [At: MARIAN, S. R. II, 217 / V: (reg) tăn~, tân~ / Pl: ~ăi / E: tont + -ălău] (Mol; Trs) 1-2 Tont (1-2). 3-4 Tontălan (3-4).

TONTĂLĂU, tontălăi, adj., s. m. (Fam.) Tont. – Tont + suf. -ălău.^[1]

TONTĂLẮU, tontălăi, s. m. (Regional) Tont, prost, prostănac, bleg, neghiob. Nici lumea-ntreagă n-a fi în stare să săvîrșească lucrul acesta într-o noapte și iată că tontălăul iesta de Ion l-au făcut singur. SBIERA, P. 159. – Variantă: tăntălắu (C. PETRESCU, R. DR. 21, MARIAN, O. I 113) s. m.

tontălău (tontolete) m. tare tont: după ce că era cam tontolete, rămase și cam zănatic ISP.

tontălắŭ m. (d. tont). Fam. Mare tont. – În Olt. tontoléte.

tăntălău, ~laie a vz tontălău

TĂNTĂLẮU s. m. v. tontălău. corectată

tontălắu (fam.) adj. m., s. m., pl. tontălắi

tontălău adj. m., s. m., pl. tontălăi

tontălău, -lăi.

!tăntălău (fam.) adj. m., s. m., pl. tăntălăi

TONTĂLĂU adj., s. v. prost.

TONTĂLĂU adj., s. bleg, nătăfleț, nătărău, nătîng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, (înv. și pop.) năuc, (pop. și fam.) haplea, (pop.) flaimuc, (înv. și reg.) nătîntoc, prostan, prostatic, prostănatic, (reg. și fam.) șui, (reg.) bleot, hăbăuc, mangosit, metehău, meteleu, motoflete, motolog, mutălău, natantol, năbîrgeac, nătăbîz, nătînt, nătrui, nătruț, năvleg, năvligos, nerodoi, pliurd, ponc, pricăjit, puncău, tălălău, tălîmb, tontan, tontolete, tontolog, (prin Transilv.) balamut, (prin Olt.) bleomb, (prin Mold.) bobletic, (prin Munt.) bobleț, (Mold.) cherapleș, (prin Transilv., Mold. și Bucov.) chiomb, (Transilv., Ban. și Olt.) lud, (Transilv. și Ban.) năhui, (Transilv.) nebleznic, (prin Mold., Transilv. și Maram.) șuietic, (Mold.) tanău, (Bucov.) tălășman, (prin Olt. și Munt.) tărăntuc, (Munt.) tontovan, (turcism înv.) budala, (fam.) fleț, găgăuță, gogoman, zevzec, (fig.) sec. (~ mai ești, amice, de-ai putut să faci așa ceva!)

tontălău, tontălăi s. m. om prost