ticlui vt [At: PR. DRAM. 151 / Pzi: ~esc / E: nct] (Pfm) 1 A aranja (1). 2 A injgheba. 3 (Ie) A o (sau a le) ~ (bine) Ashi potrivi spusele pentrua le da aparentza de adevar. 4 (Fig) A pune la cale (potrivind inventand nascocind). 5 A redacta (cu pricepere repede ushor). 6 A plasmui.

TICLUÍ ticluiesc vb. IV. Tranz. 1. A aranja a asheza a intocmi a injgheba. In curtea lor sau pe un loc viran cu rachita adusa din balta de la Fundeni ticluiau mustaria. PAS Z. I 170. Cind au scos afara toata zestrea flacaii... ticluiesc lavicerile shapoi pernele. SEVASTOS N. 161. Sa trecem inainte uitind miniaturile scalimbate shi ticluite de prin cartzile didactice ale secolului de mijloc. ODOBESCU S. III 167. ♦ Fig. A pune la cale (potrivind inventind nascocind). Fara Lazar in curtea sa Filica shiar fi facut de cap shi ar fi ticluit shi mai bine shi mai nestingherit uneltirile. MIHALE O. 162. Deshi ar fi putut sa ticluiasca un shirag de amanunte... il rodea totushi ambitzia acuma sa se documenteze. REBREANU I. 59. Se inshela singura ticluind dupa plac alte ginduri. CONTEMPORANUL VI_II 195. ◊ Expr. A o ticlui (bine) = ashi potrivi spusele pentru a le da aparentza de adevar. E greu sa te deprinzi a mintzi pe altzii; dupa ce teai deprins o data nai satzi mai batzi capul cum so ticluieshti. SLAVICI N. II 259. 2. A compune a redacta (repede ushor). Aplecat peo masa in cancelarie ticlui peo carte poshtala urmatoarele rinduri. MIRONESCU S. A. 128. Un scriitor de talent poate oricind sa ne ticluiasca un bun articol serios. VLAHUTZA O. A. II 234. Deocamdata insa Hutzu nu era decit scriitor la consistoriu ticluia circulari aduna date. SLAVICI N. I 201.

A TICLUÍ ~iésc tranz. 1) A intocmi in mod iscusit. ~ o plangere. 2) fig. A crea in imaginatzie; a nascoci; a izvodi; a inventa; a broda; a fabrica. [Sil. ticlu] /Orig. nec.

ticluĭésc v. tr. (din tilcuĭesc de unde s’a facut tilc apoĭ ticl. Cp. cu tescuĭesc tixesc). Potrivesc ashez rinduĭesc: a ticlui bine lucrurile in lada (fig.) a ticlui o nunta o mincĭuna.

ticluí (a ~) (ticlu) vb. ind. prez. 1 sg. shi 3 pl. ticluiésc imperf. 3 sg. ticluiá; conj. prez. 3 sa ticluiásca

ticluí vb. (sil. clu) ind. prez. 1 sg. shi 3 pl. ticluiésc imperf. 3 sg. ticluiá; conj. prez. 3 sg. shi pl. ticluiásca

ticlui (ind. prez. 1 sg. shi 3 pl. ticluiesc conj. ticluiasca)

ticluesc uiasca 3 conj. uiam 1 imp.

TICLUÍ vb. 1. v. aranja. 2. v. scorni.

TICLUI vb. 1. a aranja a potrivi (pop. shi fam.) a drege (pop.) a (o) brodi. (A ~ astfel lucrurile incit...) 2. a inventa a nascoci a plasmui a scorni (pop.) a scoate a stirni (reg.) a scornoci (inv.) a basni (fig.) a tzese a urzi (fig. rar) a taia (fig. inv.) a ascutzi. (A ~ ceva pe socoteala cuiva.)

ticluí (uésc ít) vb. 1. A compune a pune in ordine a ordona. 2. A crea a inventa. Origine incerta. Probabil de la titlu › *titlui cu sensul de „a inventa titluri a falsifica documente autentice”; schimbul fonetic ar fi normal. Sau poate de la tilcui „a interpreta” cu metateza (Scriban); sar putea porni de la ideea de „a compune” o scrisoare „interpretind” dorintzele unei persoane care nu shtie sa scrie. Legatura cu piclui „a cerne” (Tiktin) nu este convingatoare.

ticlui ticluiesc v. t. (pop.) 1. a aranja; a injgheba a intocmi 2. a pune la cale (nascocind ceva)

a o ticlui bine expr. a da unei afirmatzii mincinoase aparentza de adevar.