TÁRTOR, tartori, s. m. Căpetenia dracilor; p. gener. drac. ♦ Fig. Conducătorul unei tagme, al unui grup, care conduce cu severitate, despotic. ♦ Fig. Om fără scrupule, care își impune voința, care terorizează, care comite fapte reprobabile. – Cf. tartar².

tartor sm [At: BIBLIA (1688), 381²/13 / V: (reg) tant~, ~tar, ~tăr, ~e, ~tur / Pl: ~i / E: tartar²] 1 Căpetenia dracilor Si: scaraoțchi. 2 (Pex) Drac (1). 3 (Pfm; fig) Conducător al unei tagme, al unui grup care conduce cu asprime Si: dictator. 4 (Pfm; fig) Persoană fără scrupule. 5 (Pfm; fig) Capul răutăților.

TÁRTOR, tartori, s. m. Căpetenia dracilor; p. gener. drac. ♦ Fig. Conducătorul unei tagme, al unui grup, care conduce cu asprime, despotic. ♦ Fig. Om fără scrupule, care își impune voința, care terorizează, care comite fapte reprobabile. – Cf. tartar².

TÁRTOR, tartori, s. m. Căpetenia dracilor, drac. Trupul îl ia pămîntul și sufletul îl ia tartorul. CĂLINESCU, E. O. II 295. Era adunată acolo toată liota diavolilor cu tartorul lor. I. CR. I 77. ◊ (Cu sens atenuat) Măi tartorule, nu mînca haram și spune drept, tu ești Gerilă. CREANGĂ, P. 240. ♦ Conducătorul unei tagme, unui grup (v. șef); (în special) cel care conduce cu asprime, cu teroare. Se înșelau însă și tartorii mai mari și tartorii mai mici închipuindu-și că muncitorii vor mai suferi exploatarea și umilința. PAS, Z. IV 52. Căpitanul Costache Chehaia, chiorul, marele tartor al dorobănțimii. C. PETRESCU, A. R. 7. Era p-acolo și tartorul zeilor, pre nume Joe. ISPIRESCU, U. 6. ♦ Om fără scrupul, care își impune voința, care terorizează. Tartor în Prundeni era Codîrlă, omul lui Grigoriu. PAS, L. I 305. – Variantă: (învechit) tártar s. m.

TÁRTOR, tartori, s. m. Căpetenia dracilor; drac. ♦ Fig. Conducătorul unei tagme, al unui grup, care conduce cu asprime. ♦ Fig. Om fără scrupule, care își impune voința, care terorizează. – V. tartar.

TÁRTOR ~i m. 1) rel. Căpetenie a dracilor. 2) fig. Conducător despotic al unei găști. 3) fig. Individ lipsit de scrupule, care comite fapte reprobabile, recurgând la teroare. /Din tartar

tartor n. 1. căpetenia dracilor: mai îngăduește puțin, tartorule! CR. 2. drac, demon: dihorul ca un tartor te mușcă înveninat ISP.; 3. mai marele: tartorul zeilor pe nume Joie ISP.; 4. om rău, afurisit. [Vechiu-rom. tartar, iad «aceia toți se duc în focul nestins... și în tartar», Cugetări în ora morții, cam 1550 [= lat. TARTARUS numele infernului și al zeului infernal Pluton (printrun intermediar grecoslavon); cf, în privința sensului, it. Orco, uriaș antropofag; (din lat. ORCUS, sinonim CU TARTARUS)].

tártor, V. tartar.

tartar³ sm vz tartor

TÁRTAR¹ s. m. v. tartor.

tártar m. (vsl. tartarŭ, d. vgr. tártaros, de unde și lat. tártarus, ĭadu). Est. Fam. Maĭ-marele dracilor, drac (în general). Șef, căpitan: tu eștĭ tartaru răutăților. Iron. Jidan. – În vest tártor.

tártor s. m., pl. tártori

tártor s. m., pl. tártori

TÁRTOR s. 1. v. satana. 2. v. drac.

TARTOR s. 1. lucifer, satana (art.), scaraoțchi, (pop.) sarsailă, vătafu (art.), mamonul dracilor, michiduță cel bătrîn, (reg.) sarsaor. (~ e căpetenia dracilor.) 2. aghiuță, demon, diavol, drac, încornoratul (art.), naiba (art.), necuratul (art.), satană, (livr.) belzebut, (rar) scaraoțchi, (pop. și fam.) michiduță, nichipercea (art.), pîrlea (art.), sarsailă, (pop.) faraon, idol, impelițatul (art.), mititelul (art.), nefîrtatul (art.), nevoia (art.), pîrdalnicul (art.), procletul (art.), pustiul (art.), vicleanul (art.), cel-de-pe-comoară, cel-din-baltă, ducă-se-pe-pustii, ucigă-l-crucea, ucigă-l-toaca, (înv. și reg.) mamon, săcretul (art.), sotea (art.), (reg.) hîdache, năpustul (art.), spurc, spurcat, șeitan, șotcă, ucigan, (Transilv., Ban. și Maram.) bedă, (Mold. și Bucov.) benga (art.), (prin Bucov.) carcandilă, (Transilv. și Mold.) mutul (art.), (prin Mold. și Bucov.) pocnetul (art.), (prin Olt.) sarsan, (prin Mold.) scaloi, (prin Bucov.) șlactrafu (art.), (înv.) împiedicătorul (art.), nepriitorul (art.), (eufemistic) păcatul (art.), (eufemistic) păcatul (art.)

tártor (-ri), s. m. – 1. Șeful demonilor și al duhurilor rele în general. – 2. Demon. – 3. Instigator, autor, protagonist al unor fapte rele. – Var. înv. și Mold. tartar. Gr. τάρταρος (Murnu 55), parțial prin intermediul sl. tartarŭ. Modificarea vocabulismului pare a se datora unei analogii cu martor (ar trebui să se pornească de la *tartăr, căci tartar reprezintă pronunția mold.). – Der. tartoriță, s. f. (diavoliță; autoarea unei fapte rele). Tartacot, s. m. (spiriduș pitic și rău în basme) poate fi și el o deformare a lui tartar, ca cea din tatar, cf. tatarcă „tătăroaică”. Bg. tartor, pe care Conev 107 îl dă drept etimon al rom., ar putea proveni din rom.

tartor, tartori s. m. 1. om fără scrupule, care își impune voința / care terorizează / care comite fapte reprobabile 2. persoană cu puteri discreționare într-o societate / într-o întreprindere etc.