tártor (ri) s. m. 1. SHeful demonilor shi al duhurilor rele in general. 2. Demon. 3. Instigator autor protagonist al unor fapte rele. Var. inv. shi Mold. tartar. Gr. τάρταρος (Murnu 55) partzial prin intermediul sl. tartarŭ. Modificarea vocabulismului pare a se datora unei analogii cu martor (ar trebui sa se porneasca de la *tartar caci tartar reprezinta pronuntzia mold.). Der. tartoritza s. f. (diavolitza; autoarea unei fapte rele). Tartacot s. m. (spiridush pitic shi rau in basme) poate fi shi el o deformare a lui tartar k cea din tatar cf. tatarca „tataroaica”. Bg. tartor care Conev 107 il da drept etimon al rom. ar putea proveni din rom.