sugrumare sf [At: (a. 1648) N. TEST, 163^v/27 / V: (reg) zu~ / Pl: ~mări / E: sugruma] 1 Presare a gâtului unei ființe, mai ales al unei persoane, cu mâinile, cu labele etc. sau cu un obiect, blocând căile respiratorii și sufocând (pentru a omorî) Si: gâtuire (1), strangulare (1), (rar) jugulare, strangulație (1), (îrg) înecare, (reg) îmberegățire, înnădușire. 2 (Înv; pan) Stânjenire sau oprire a dezvoltării unei plante. 3 (Rar) Strângere prea tare a unei persoane, a corpului ei sau a unei părți a acestuia, de către un obiect de îmbrăcăminte, de către legături etc. (care împiedică mișcările, îngreuiază respirația etc.). 4 (Rar; pex) Piedere a respirației (datorită lipsei de oxigen sau încetinirii ritmului respirator) sau omorâre prin lipsă de aer Si: asfixie (1-2), asfixiere (1-2), înăbușeală, înăbușire, înecare, sufocare (1), (rar) înecăciune, năbușire, sufocație (2), (înv) împresurare. 5 Încetare (bruscă) prin mijloace drastice, prin violență a unei acțiuni, a unor manifestări, a unor sentimente ale oamenilor Si: apăsare (3), curmare (5), înăbușire, lichidare, reprimare.

SUGRUMÁRE, sugrumări, s. f. Acțiunea de a (se) sugruma. 1. Strîngere de gît, gîtuire; ucidere, omor prin gîtuire. Spaima însă n-avea temei. De nici într-o parte nu amenința nici o sugrumare. C. PETRESCU, R. DR. 8. 2. Fig. Înăbușire, reprimare a unei acțiuni sau a unei manifestări; gîtuire. [Teoria cosmopolită] a «științei universale»... urmărește sugrumarea manifestărilor de știință din țările mici. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 159, 8/3.

zugrumare sf vz sugrumare

zugrumare s.f. v. sugrumare.

sugrumáre (su-gru-) s. f., g.-d. art. sugrumắrii; pl. sugrumắri

sugrumáre s. f. (sil. -gru-), g.-d. art. sugrumării; pl. sugrumări

SUGRUMÁRE s. v. înăbușire. reprimare.

SUGRUMARE s. 1. gîtuire, strangulare, (rar) jugulare, strangulație, (înv.) sugrumătură. (~ unei persoane.) 2. asfixie, asfixiere, înăbușire, înecare, sufocare, sufocație, (rar) înecăciune. (Senzație de ~.)

sugrumare s. v. ÎNĂBUȘIRE. REPRIMARE.