sugrumare sf [At: (a. 1648) N. TEST, 163^v/27 / V: (reg) zu~ / Pl: ~mări / E: sugruma] 1 Presare a gâtului unei ființe, mai ales al unei persoane, cu mâinile, cu labele etc. sau cu un obiect, blocând căile respiratorii și sufocând (pentru a omorî) Si: gâtuire (1), strangulare (1), (rar) jugulare, strangulație (1), (îrg) înecare, (reg) îmberegățire, înnădușire. 2 (Înv; pan) Stânjenire sau oprire a dezvoltării unei plante. 3 (Rar) Strângere prea tare a unei persoane, a corpului ei sau a unei părți a acestuia, de către un obiect de îmbrăcăminte, de către legături etc. (care împiedică mișcările, îngreuiază respirația etc.). 4 (Rar; pex) Piedere a respirației (datorită lipsei de oxigen sau încetinirii ritmului respirator) sau omorâre prin lipsă de aer Si: asfixie (1-2), asfixiere (1-2), înăbușeală, înăbușire, înecare, sufocare (1), (rar) înecăciune, năbușire, sufocație (2), (înv) împresurare. 5 Încetare (bruscă) prin mijloace drastice, prin violență a unei acțiuni, a unor manifestări, a unor sentimente ale oamenilor Si: apăsare (3), curmare (5), înăbușire, lichidare, reprimare.