specie sf [At: DAS 40/5 / V: ~eță (Pl: ~ețe), (înv) ~eție, spiță, (îvr) șpețieș (Pl: șpețieșuri) sn, șpețiaș (Pl: șpețiașuri) sn / Pl: ~ii, (nob) ~ / E: lat species, it specie] 1 (Mat; înv) Operație. 2 (Log) Noțiune care desemnează o clasă de obiecte ce posedă aceleași însușiri esențiale și care se subordonează genului. 3 (Blg; adesea urmat de determinări care precizează sensul) Categorie sistematică fundamentală inferioară ca rang genului și superioară subspeciei, care cuprinde animale și plante cu trăsături comune Si: (rar) seminție, (îvr) specială (17) Vz neam, rasă², soi¹ (9), tip¹, varietate, (pop) rudă¹, sămânță, (reg) strană. 4 Mod particular de a fi, de a se manifesta etc. al cuiva sau a ceva care prin însușirile generale face parte dintr-un grup distinct Si: chip¹ (47), fel (3), gen¹ (3), mod¹, (rar) tacâm, (îvp) seamă. 5 Ansamblu de ființe, de obiecte, de fenomene etc. caracterizat prin trăsături proprii, definitorii Si: categorie¹ (4), grup Vz soi¹ (3), specimen, tip¹, varietate, (îrg) plasă², (reg) madea. 6 (Îla) În speță Despre care e vorba Si: de față. 7 (Îlav) În speță, (rar) în ~ Mai ales. 8 (Îal) În cazul de față. 9-10 Persoană sau lucru care nu poate fi definit cu precizie și care este asimilat la altul (cu aproximație) Si: soi¹ de … 11 (Min; spc) Varietate. 12 (Șîs ~ literară) Categorie de opere literare în cadrul fiecărui gen, clasificate după criterii tematice sau formale. 13 (Șîs ~ii medicinale) Substanță farmaceutică alcătuită din amestecuri de plante (mai ales ierburi aromatice), cu sau fără adaos de substanțe medicamentoase, care servește la prepararea soluțiilor extractive apoase. 14 (Jur; îf ~eță) Pricină concretă supusă spre rezolvare unui organ de jurisdicție. 15 (Jur; îaf) Cauză judecătorească. 16 (Îvr) Specialitate (1).

SPÉCIE, specii, s. f. 1. Categorie (reprezentînd o subdiviziune a genului) care cuprinde ființele cu trăsături și caracteristici comune. Crearea pășunilor artificiale... necesită cel puțin 4-5 specii de plante furajere, anuale și perene. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2881. Pe ce documente se pot stabili rasele și speciile de animale la d-voastră? BART, S. M. 106. 2. Categorie, fel, clasă, soi, varietate. Tufănica este cînd albă... cînd galbenă... cînd ruginie... Iar între aceste specii prosperează o mulțime de subspecii, crescute cu răbdare în taina serelor. GALACTION, O. I 325. – Variantă: (rar) spéție (MACEDONSKI, O. IV 85) s. f.

SPÉCIE, specii, s. f. 1. (Biol.) Categorie (reprezentând o subdiviziune a genului) care cuprinde ființe cu trăsături și caracteristici comune. 2. Soi, varietate, clasă, categorie. – Lat. lit. species (fr. espèce).

SPÉCIE s.f. 1. Subdiviziune a genului care cuprinde ființe cu trăsături și caracteristici comune. ◊ Specie literară = clasă de opere grupate după un criteriu unitar, aparținând genului literar. 2. Soi, fel, varietate, categorie; speță. [Gen. -iei. / < lat. species – fel, înfățișare, cf. it. specie, fr. espèce].

SPÉCIE s. f. 1. subdiviziune a genului, de animale sau vegetale cu trăsături și caracteristici comune. ♦ ~ literară = categorie de opere literare, grupate după criterii unitare, tematice sau formale, subordonată genului. 2. soi, fel, varietate, categorie (de ființe sau de lucruri). 3. (log.) noțiune care desemnează o clasă de obiecte cu aceleași însușiri esențiale din sfera genului. (< lat. species, după fr. espèce)

SPÉCIE ~i f. 1) Categorie biologică fundamentală inferioară genului. 2) Ansamblu de organisme animale sau vegetale cu anumite trăsături și însușiri ereditare comune; soi. 3) Categorie de opere literare care constituie o subdiviziune. ~a genului epic. 4) Grup de ființe sau de obiecte caracterizate printr-o anumită însușire; soi; gen. [G.-D. speciei; Sil. -ci-e] /lat. species, it. specie, germ. Spezies, fr. espece

specie f. 1. Zool. diviziunea genului: tigrul e o specie a genului pisica; specie umană, neamul omenesc; 2. categorie, clasă: o specie de oameni; 3. mod de a fi, calitate, fel: de diferite specii; 4. Jur. caz particular asupra căruia cată a se pronunța; 5. substanță farmaceutică, mai ales ierburi aromatice.

*spécie f. (lat. species. V. spectru, aspect, spițer, scop). Despărțire a genuluĭ: vulpea e o specie a genuluĭ canin, specia se subdivide în varietățĭ. Neam, rasă: specia omenească. Fel: maĭ multe speciĭ de grîŭ, (iron.) nu știŭ ce specie de om e acesta (V. pramatie). Pl. Med. Substanțe vegetale cu proprietățĭ analoage care se amestecă p. a prepara infuziunĭ (astringente, aperitive, tonice). În specie, 1. special (Rar), 2. în ceĭa ce privește acest caz (fel de proces). – Fals speță.

speță¹ sf vz specie

speție¹ sf vz specie

speție² sf vz spiță¹

SPÉȚIE s. f. v. specie.

speță f. V. specie.

spéță, V. specie.

spécie (-ci-e) s. f., art. spécia (-ci-a), g.-d. art. spéciei; pl. spécii, art. spéciile (-ci-i-)

spécie s. f. (sil. -ci-e), art. spécia (sil. -ci-a), g.-d. art. spéciei; pl. spécii, art. spéciile (sil. -ci-i-)

specie, -ciei gen. a.

SPÉCIE s. 1. speță. (~ umană.) 2. rasă, soi, (pop.) sămânță, (prin Transilv. și Munt.) strană. (~ de vite.) 3. categorie, chip, fel, gen, neam, soi, sort, tip, varietate, (reg.) madea, sad, (înv., mai ales în Transilv.) plasă. (Toate ~ iile de fructe.) 4. v. tip. 5. v. categorie. 6. fel, gen, mod, soi, specimen, tip, varietate, (reg.) modru. (Există următoarele ~ de silogisme...)

SPECIE s. 1. speță. (~ umană.) 2. rasă, soi, (pop.) sămînță, (prin Transilv. și Munt.) strană. (~ de vite.) 3. categorie, chip, fel, gen, neam, soi, sort, tip, varietate, (reg.) madea, sad, (înv., mai ales în Transilv.) plasă. (Toate ~ de fructe.) 4. categorie, fel, gen, soi, speță, tip, (înv. și pop.) seamă, (fig. peior.) poamă, sămînță, sculă, stambă, tacîm. (Ce ~ de om o fi și ăsta!) 5. categorie, clasă, fel, gen, soi, speță, tip, varietate, (înv. și reg.) rudă. (O anumită ~ de indivizi.) 6. fel, gen, mod, soi, specimen, tip, varietate, (reg.) modru. (Există următoarele ~ de silogisme...)

SPÉȚIE s. v. operație.

speție s. v. OPERAȚIE.

spécie (-ii), s. f. – Clasă, categorie de obiecte, animale, plante de același fel. – Var. speță. Lat. species (sec. XIX), var., din it. spezie. – Der. (din fr.) special, adj.; specialist, s. m.; specialitate, s. f.; specializa, vb.; specific, adj.; specifica, vb.; specificativ, adj.; specimen, s. n.; specios, adj. – Cf. spițer.

SPECIE LITERARĂ (< lat. species, specie și lat. litterarius, derivat din littera, slovă) Subdiviziune a unui gen literar. Criteriile de diferențiere a speciilor unui gen literar diferă de la un gen la altul. În genul liric, factor determinant este natura sentimentului exprimat în cuprinsul speciei [ex. melancolie, în elegie (v.), admirație, în odă (v.) etc.], în cel epic, amploarea și complexitatea acțiunii [ex. schiță, nuvelă, roman, epopee (v.)], iar în cel dramatic, elementul tragic sau comic [ex. tragedie, comedie (v.)]. Creații ale scriitorilor, unele specii literare noi [ex. tragicomedia, reportajul (v.) ș.a.] apar ca o sinteză a altor specii existente anterior, altele dispar sau sînt căzute în desuetudine, și înlocuite de alte specii (epopeea, de roman, poemul didactic, de disertație). Esteticienii constată un proces ne întretăiere a speciilor. Tot așa, unele specii, în evoluția lor, s-au diferențiat, dînd naștere la alte subdiviziuni, ceea ce, în terminologia curentă, a îndreptățit considerarea acelei specii și a subdiviziunilor respective ca gen. Este situația romanului și a subdiviziunilor lui, care sînt socotite gen: genul romanului istoric, genul romanului de analiză, genul romanului social etc. Tendința aceasta aproape ca s-a generalizat în folcloristică, unde specii, ca balada sau basmul, au devenit genuri: genul baladei, genul basmului, genul doinei și al cîntecului, genul proverbelor etc. Problemele pe care le ridica speciile, ca și genurile literare, fie în cadrul teoriilor clasice normative, fie în acela al teoriilor moderne, mai elastice și analitice, sînt folositoare nu atît prin clasificarea ordonatoare a varietății operelor, cît mai ales prin faptul că atrag atenția asupra dezvoltării lăuntrice a literaturii.

SPECIE (< lat.) s. f. 1. Soi, fel, categorie. 2. (BIOL.) Categorie sistematică fundamentală, subordonată ca rang genului și superioară subspeciei. S. sunt unități naturale dinamice cu ascendență comună și cu particularități morfofiziologice, biochimice și ecologice relativ stabile în cursul mai multor generații. S. au un anumit număr stabil de cromozomi și numai în cazuri rare manifestă polimorfism cromozomial. Sunt alcătuite din indivizi care se pot îmeprechea între ei, dând naștere la urmași fertili. În general s. prezintă fenomenul de izolare reproductivă (nu se pot împerechea cu indivizi din alte specii, sau dacă au urmași dintr-o astfel de împerechere aceștia sunt sterili), ceea ce determină constanța lor relativă. 3. (LOG.) Diviziune a genului; după extensiune, clasa de indivizi prezentând aceleași caracteristici esențiale (specia umană, cuprinzând câteva miliarde de indivizi); după intensiune, clasă de caracteristici comune unui anumit număr de indivizi (limbajul articulat care este propriu speciei umane). ◊ S. infimă = ultima specie, în ordinea determinării, care nu subordonează alte specii, ci se referă numai la indivizi. 4. S. literară = categorie de opere literare în cadrul fiecărui gen, clasificate după criterii tematice sau formale. Ca și genurile, s.l. se întrepătrund și se suprapun adesea, fiecare s. putând înregistra la rândul său diferite subdiviziuni.

SUB SPECIE AETERNITATIS (lat.) din punctul de vedre al veșniciei – Spinoza, „Etica”, V, 29. Valoarea și semnificația reală a unor lucruri sau fapte ies în evidență numai privite din această perspectivă.