SFIÁLĂ, (2) sfieli, s. f. 1. Lipsă de încredere în sine, timiditate, lipsă de îndrăzneală; sentiment de rușine, de jenă față de cineva sau de ceva, teamă, sfiiciune. 2. Atitudine sau purtare sfioasă. [Pr.: sfi-a-. – Var.: (reg.) sâiálă s. f.] – Sfii + suf. -eală.

sfială sf [At: M. COSTIN, O. 99 / P: sfi-a~ / V: (îrg) sială, (înv) sâi~, (reg) sfei~, fială / Pl: sfieli / E: sfii + -eală] 1 Stare și senzație de a nu se simți în largul său sau sentiment de reținere (provocate de absența îndrăznelii, a încrederii în sine, a îngâmfării, sau de teamă etc.) față de ceva sau de cineva (mai ales față de o persoană care se impune prin vârstă, prin prestigiu, prin funcție etc.) Si: jenă, rușine¹, stinghereală, stingherire, stânjeneală, stânjenire, (pop) rușinare, (îrg) rușință, (înv) stidință, stidire, (îvr) stideală, sfiiciune (1), (rar) sfioșenie (1), sfiire (1), (înv) sființă (1). 2 Atitudine și comportare generate de starea, de senzația sau de sentimentul de sfială (1) Si: sfiiciune (2), (rar) sfioșenie (2), sfiire (2), (înv) sființă (2). 3 (Îlav) Cu ~ În mod temător. 4-5 (Îljv) Fără (de sau nici o, de nici o) ~ (În mod) curajos (1). 6-7 (Îal) (În mod) nerușinat. 8 (Reg; îlv) A-i fi (cuiva) ~ A se sfii .

SFIÁLĂ, sfieli, s. f. Atitudine și purtare sfioasă, lipsă de încredere în sine, timiditate, lipsă de îndrăzneală; sentiment de rușine, de jenă față de cineva sau de ceva, teamă, sfiiciune. [Pr.: sfi-a-. – Var.: (reg.) sâiálă s. f.] – Sfii + suf. -eală.

SFIÁLĂ, sfieli, s. f. Timiditate, jenă, rușine, teamă; lipsă de îndrăzneală. Deodată îl cuprinse o sfială ca în fața unui moment hotărîtor. BART, E. 186. Tinerele s-au așezat îndată la masă; dar Abu-Hasan, văzînd că nu pun nimica-n gură de sfială, le-a dat el la fiecare-n taler. CARAGIALE, P. 141. Rădică-te, moș Ioane, și spune fără sfială ce durere ai. CREANGĂ, A. 157. ◊ Fig. Luna Și-a pogorît sfiala prin fereastră. TOPÎRCEANU, P. 73. – Variante: (astăzi rar) siálă (I. IONESCU, M. 643), sîiálă (C. PETRESCU, R. DR. 124 s. f.

SFIÁLĂ ~éli f. 1) Caracter sfios; timiditate. 2) Comportament sfios; timiditate. [G.-D. sfielii; Sil. sfi-a-] /a (se) sfii + suf. ~eală

sfială f. lipsa de încredere în sine, timiditate. [V. sfiì].

sfiálă (pron. sfiĭálă) f., pl. iĭelĭ. Sentimentu celuĭ ce se sfiește, respect. Neîncredere, timiditate. – În est și siĭală. Vechĭ siĭală.

SÂIÁLĂ s. f. v. sfială.

sâială sf vz sfială

sfeială sf vz sfială

sială sf vz sfială

SIÁLĂ s. f. v. sfială.

sială f. Mold. sfială: intră cu sială pe ușă AL. [V. siì].

siálă V. sfială.

sîĭálă, V. silesc.

sfiálă (sfi-a-) s. f., g.-d. art. sfiélii; (manifestări) pl. sfiéli

sfiálă s. f. (sil. sfi-a-), g.-d. art. sfiélii; (manifestări) pl. sfiéli

sfială

sfială, -ieli.

SFIÁLĂ s. 1. v. jenă. 2. v. timiditate. 3. v. bună-cuviință.

SFIALĂ s. 1. jenă, rușine, sfiiciune, stinghereală, stînjeneală, stînjenire, (pop.) rușinare, (înv. și reg.) rușință, (înv.) stideală, stidință, stidire. (Un sentiment de ~.) 2. rușine, sfiiciune, timiditate, (rar) sfiire, sfioșenie, (înv.) sființă. (~ unui copil.) 3. decență, jenă, manieră, pudoare, rușine, bună-cuviință, (rar) pudicitate, (latinism rar) pudiciție. (Nu are nici un pic de ~.)

Sfială ≠ îndrăzneală

siálă s.f. (reg.) sfială.