scărmăna [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie, 64^v/19 / V: (reg) ~ălm~, ~ălmâna, ~mâna / Pzi: scarmăn, (reg) scarmen / E: ml *excarminare] 1 vt (C. i. lână brută, bumbac etc.) A desface în fibre (descâlcind), a înfoia și a curăța de impurități Si: a scămoșa (2). 2 vt (C. i. pene) A smulge (și a descâlci) fulgii de pe cotor, pentru a face puf. 3 vt (Trs; Mar; c. i. păsări tăiate) A jumuli. 4 vr (Reg; d. pânză, țesături; îf scărmâna) A se destrăma (2). 5 vt (Pfm; c. i. ființe) A părui¹. 6 vt (Pfm; pgn; c. i. ființe) A bate tare (smulgându-i părul, zgâriindu-l, sfâșiindu-i hainele etc.). 7 vt (Pex) A sfâșia, a rupe hainele (în urma bătăii). 8 vt (Cu sens atenuat) A certa, a lua la rost. 9 vt (Reg; îe) A se ~ de cap A-și smulge părul de pe cap (de necaz, de durere, de deznădejde). 10 vt (Îvr; prin lărgirea sensului; c. i. armate dușmane, inamici) A hărțui² (2). 11 vt (Nob) A jefui. 12 vt (Îvr; prin lărgirea sensului; c. i. pământul sau focul, jarul etc.) A scormoni (2). 13 vt (Îe) A-i ~ punga cuiva A-i lua cuiva toți banii. 14 vt (Înv; fig) A cerceta amănunțit.

SCĂRMĂNÁ, scármăn, vb. I. Tranz. 1. A descurca și a răsfira (cu mîna sau cu mașina) lîna brută sau alte materiale fibroase, pentru a le curăța de impuritățile aderente și a le înfoia. Pe jos să șadă fete pe țolul așternut, Să scarmene cu mîna lîna. EMINESCU, O. IV 81. ◊ Refl. reciproc. (Metaforic) Pe cer, ca niște grămezi mari de lînă, norii se scărmănau între ei, se subțiau tot mai mult, îngăduind lunii să-și arate palida ei lumină. CAZABAN, V. 83. ♦ (Rar) A desprinde de cotor, a smulge fulgii penelor, spre a face puf. Baba scărmăna pene, moșneagul vindea înainte marfa... care nu mai avea trecere. DUNĂREANU, CH. 77. ◊ (Refl., în expr.) A se scărmăna de cap = a-și smulge părul din cap (de necaz, de supărare etc.). Baba se scarmănă de cap, dă la deal, dă la vale, dar n-are ce face; și de voie, de nevoie, nunta s-a făcut. CREANGĂ, P. 8. 2. Fig. A bate tare (pe cineva); a lua la rost, a certa rău (pe cineva). După ce a scărmănat-o... i-a dat a doua zi drumul. CARAGIALE, O. III 8. 3. Fig. A scotoci, a scormoni. Omul... scarmănă pămîntul și scoate dintru adîncimea lui metaluri. PISCUPESCU, O. 91.

A SCĂRMĂNÁ scármăn tranz. 1) (lână sau alte materiale fibroase) A răsfira cu mâna sau cu mașina, înfoind (pentru a curăța de impurități și pentru a înlesni torsul); a dărăci. 2) (pene) A preface în puf, rupând fulgii de pe cotor. 3) fig. pop. (persoane) A bate tare; a pieptăna; a chelfăni; a peni; a scărpina; a țesăla. /<lat. excarminare

A SE SCĂRMĂNÁ mă scármăn intranz. A face (concomitent) schimb de bătăi sau de ocări (cu cineva). /<lat. excarminare

scărmănà v. 1. a descurca lâna sau inul smulgând firele; 2. a smulge de păr: vezi să nu te scarmăn; 3. a goli: i-a scărmănat punga. [Lat. EXCARMINARE].

scălmăna v vz scărmăna

scălmâna v vz scărmăna

scărmâna v vz scărmăna

scármăn, a scărmăná v. tr. (lat. [*ex-]carmino, -carminare, a scărmăna, d. carmen, darac; it. carminare, pv. carmenar, sp. [es]carmenar, pg. carmear. – Se conjugă ca supăr). Trag și scutur lînă cu amîndoŭă mînile ca să se descurce și să se scuture de colb și de cornuți, după care urmează peptănatu saŭ dărăcitu. Fig. Bat, lovesc, trîntesc, scutur: fugĭ maĭ răpede, că te scarmănă. Scutur, golesc, jăfuĭesc: demagogiĭ aŭ scărmănat bugetu. – În Bucov. Trans. și carmăn: c’aŭ cărmănat penele (Șez. 36, 2).

scărmăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scármăn, 3 scármănă; conj. prez. 3 să scármene

scărmăná vb., ind. prez. 1 sg. scármăn, 3 sg. și pl. scármănă; conj. prez. 3 sg. și pl. scármene

scărmăna (ind. prez. 1 sg. scarmăn, conj. scarmene)

scarmăn, -meni 2, -mene 3 conj.

SCĂRMĂNÁ vb. 1. v. dărăci. 2. v. pieptăna.

SCĂRMĂNÁ vb. v. analiza, atinge, bate, cerceta, examina, investiga, jumuli, lovi, părui, studia, urmări.

SCĂRMĂNA vb. (TEXT.) 1. a dărăci, a pieptăna, (Olt., Ban. și Transilv.) a drigla, (Transilv.) a hecela. (A ~ lîna la darac.) 2. a peria, a pieptăna. (A ~ fuiorul.)

scărmăna vb. v. ANALIZA. ATINGE. BATE. CERCETA. EXAMINA. INVESTIGA. JUMULI. LOVI. PĂRUI. STUDIA. URMĂRI.

scărmăná (-ármăn, -át), vb. – 1. A smulge și a răsfira lîna sau alte materiale. – 2. A carda, a dărăci. – 3. A scutura, a zgîlțîi. – 4. A cerceta, a examina, a nota. – Var. rară càrmăna. Mr. scarmin, scărminare, megl. rascarmin, ras-cărminari. Lat. escarmĭnāre (Pușcariu 1544; Candrea-Dens., 265; REW 2958), cf. sp. escarmenar, calabr. scarminare, Capodistria me scremeneo „îmi smug părul”. – Der. scărmănător, s. m. (dărăcitor); scărmănătoare, s. f. (dărăcitoare); scărmănătură, s. f. (darac; dărăcit; pedeapsă); scărmăneală, s. f. (bătaie, chelfăneală).

scărmăná, vb. tranz. – v. scălmăna.

scălmâná, scalmăn, (scărmăna), vb. tranz. – 1. A smulge fulgii penelor: „Om mere în șezătoare la scălmânat de pene” (Crâncău, 2013). 2. A răsfira lâna. 3. A bate pe cineva. – Et. nec. (DEX); lat. *excarminare (Scriban; Pușcariu, CDDE, cf. DER; MDA).

scărmăna, scarmăn v. t. 1. a certa 2. a bate