SATÍRA satire s. f. Scriere in versuri sau in proza in care sunt criticate defecte morale ale oamenilor sau aspecte negative ale societatzii cu intentzii moralizatoare; p. gener. scriere sau discurs cu caracter batjocoritor vehement. ♦ Categorie estetica din sfera comicului care critica cu violentza shi caricatural pe cineva sau ceva. [Acc. shi: sátira] Din fr. satire lat. satira.

satira sf [At: I.C. POEZII 2 / V: (inv) ~tera / A shi: satira / Pl: ~re / E: ngr σατύρα lat satira fr satire] 1 Scriere in versuri sau in proza opera cinematografica etc. in care sunt aspru criticate shi ridiculizate de obicei cu intentzii moralizatoare viciile oamenilor sau diverse aspecte negative ale societatzii. 2 (Prc) Contzinut al unei satire (1). 3 (Pex) Satirizare (2). 4 Categorie estetica din sfera comicului care critica cu violentza shi caricatural pe cineva sau ceva scotzand pe primul plan aspectele negative. 5 Specie literara reprezentata de satira (1). 6 Piesa de teatru la grecii antici shi la romani in care se criticau moravurile shi ale carei personaje principale reprezentau nishte satiri (1).

SÁTIRA satire s. f. Scriere in versuri sau in proza in care sunt criticate defecte morale ale oamenilor sau aspecte negative ale societatzii cu intentzii moralizatoare; p. gener. scriere sau discurs cu caracter batjocoritor mushcator. ♦ Categorie estetica din sfera comicului care critica cu violentza shi caricatural pe cineva sau ceva. [Acc. shi: satíra] Din fr. satire lat. satira.

SATÍRA satire s. f. Compozitzie literara mai ales in versuri in care sint biciuite defectele morale ale oamenilor sau aspectele negative ale societatzii; p. ext. orice scriere sau discurs cu caracter batjocoritor mushcator. [Coribut] citea pentru a nu shtiu citea oara arzatoarele satire ale lui Decimus Iulius Iuvenalis. SADOVEANU O. VII 97. Alexandrescu inveselea auditoriul cu citeo elegie o satira sau o fabula. GHICA S. A. 126. Spunemi cum poci de rima de muza ma desface SHi eu drept recompensa o satira tzioi face. ALEXANDRESCU M. 258. ♦ Genul satiric. Dintre genurile literare satira prin procedeele artistice specifice poate shi trebuie sa joace un rol important in nimicirea vechiului in inlaturarea a tot ceea ce e putred cangrenat in viatza sociala. CONTEMPORANUL S. II 1953 nr. 367 4/5. Accentuat shi: sátira.

SÁTIRA s.f. 1. (La greci shi la romani) Poema dramatica shi didactica in care se biciuiau moravurile shi ale carei personaje reprezentau satiri. 2. Poezie lirica in care sunt ridiculizate shi biciuite anumite defecte moravuri rele etc. din societate; (p. ext.) scriere cuvantare etc. cu caracter biciuitor mushcator. ♦ Genul satiric. [Acc. shi satíra. / < lat. satira fr. satire].

SÁTIRA / SATÍRA s. f. 1. (la greci shi la romani) poem dramatic shi didactic in care se biciuiau moravurile shi ale carei personaje reprezentau satiri. 2. poezie lirica in care sunt ridiculizate shi biciuite anumite defecte moravuri etc. din societate. ♦ scriere cuvantare etc. cu caracter de critica biciuitoare. (< fr. satire lat. satira)

SATÍRA ~e f. 1) Specie a poeziei lirice in care sunt atacate moravurile sociale shi cusururile omeneshti. 2) Creatzie literara care are un asemenea caracter. 3) Categorie estetica care ridiculizeaza in mod violent shi caricatural moravurile sociale shi cusururile omeneshti. 4) fig. Critica persiflanta. [G.D. satirei; Acc. shi sátira] /<ngr. satyra lat. satira fr. satire

satira f. 1. poema in care se critica shi se ridiculizeaza vitzii sau apucaturi ciudate: Satire de Eminescu; 2. orice scriere sau discurs mushcator; 3. specie de drama greaca in care satirii erau personajele de capetenie. [Primitiv latineshte ghiveciu de bucate apoi amestecatura de proza shi versuri shi insfarshit critica persoanelor shi a lucrurilor].

* sátira f. pl. e (lat. sátira infl. de vgr. sátyros sátir shi satira in locu formeĭ maĭ vechĭ sátura „plina” subintz. lanx farfurie adica „farfurie plina” de tot felu de fructe care se oferea Cereriĭ apoĭ „farsa”. Sátura e fem. d. sátur dim. satúllus satul. Cp. cu farsa ghivecĭ potpourri). Poema saŭ shi pĭesa in proza in care se critica shi se ridiculizeaza vitziile: Sátirele luĭ Juvenal Boileau Eminescu. Genu satiric. Fals satíra (fr. satire). V. menipeŭ.

satera sf vz satira

Menipee (Satira) f. celebru pamflet politic francez in versuri shi in proza compus in 1593 contra Ligei.

!satira s. f. g.d. art. satirei; pl. satire

!satíra/sátira s. f. g.d. art. satírei/sátirei; pl. satíre/sátire

sátira/satíra s. f. g.d. art. sátirei/satírei; pl. sátire/satíre

satira

satira re.

SÁTIRA s. v. satirizare.

SATIRA s. ridiculizare satirizare (fig.) biciuire. (~ moravurilor din trecut.)

SATIRA (< fr. satire ; lat. satura) Specie a poeziei lirice in care sint ridiculizate moravuri caractere aspecte negative individuale sau sociale. La vechii greci shi romani satira avea un caracter dramatic shi didactic un fel de farsa incare eraubiciuitemoravurile. Adeseori personajele erau satirii. Mai putzin cultivata de poetzii greci ea cunoashte o mare dezvoltare in poezia latina ilustrata de Horatziu iarmai tirziuin lirica moderna. Satira ishigaseshteexplicatzia in antiteza dintre coruptzia societatzii shi idealurile de viatza ale poetului in ideea de ridiculizare. Ea poate fi: directa atunci cind poetul vizeaza direct moravurile caracterele etc. (Scrisorile lui M. Eminescu) indirecta cind scriitorul ironizinduse pe sine ridiculizeaza in fond moravurile societatzii inseshi (Satira. Duhului meu de Gr. Alexandrescu); personala cind obiectul satirei este o persoana (Cintecul ursului de I.H. Radulescu); generala sau colectiva cind ironizeaza o categorie sociala (Scrisoarea I de M. Eminescu). Dupa natura defectelor ridiculizateunii clasifica satira in sociala morala politica shi literara. Termenul satira este folosit dealtfel pentru orice fel de scriere cu caracter critic ironic. Dupa gradul de intensitate al ironiei satirele se grupeaza in amabile caracteristice prin ironia fina shi mai putzin usturatoare (O profesiune de credintza Satira. Duhului meu a lui Gr. Alexandrescu) shi vehemente cind batjocura este extrem de puternica mergind pina la violentza de limbaj a pamfletului (ex. Scrisoarea III de M. Eminescu). Ex. Vezi domnishorucela care toate le shtie Caruia vorba duhul i sta in palarie In chipul dea o scoate cu gratzii prefacute? Hainele dupa dinsul sint la Paris cusute: Singur nencredintzeaza. Lorneta atirnata Este shi mai streina deo forma minunata; Vrea so cumpere Printzul dar k un om cuminte Dumnealui o tocmise ceva mai inainte. Cind lea spus astea toate o ia la ochi priveshte. Chiar pe dama aceea cu careatunci vorbeshte: Io da in nas se pleaca shi in sfirshit o lasa Zicindui: „Ce lorneta! tearata mai frumoasa!” Fieshicine cunoashte ce cap tinarul are; Dar pentru k da bine din miini shi din picioare SHi trinteshte la vorbe fara sa se gindeasca Am vazut multa lume cu duh sal socoteasca. Iata de ce talente avem noi trebuintza! (GR. ALEXANDRESCU Satira Duhului meu)

SÁTIRA (< fr. lat.) 1. Categorie estetica apartzinand sferei comicului care ridiculizeaza violent obiectivul vizat subliniindui caricatural laturile negative. S. poate folosi in functzie de fenomenul satirizat deopotriva tonalitatzii comice sau grave shi procedee diverse de la ironie pana la invectiva. 2. Specie a poeziei lirice cultivata inca din Antic. care ridiculizeaza cu intentzii moralizatoare aspecte negative ale vietzii individuale sau sociale. Au scris s. Horatziu Martzial Boileau Hugo Byron iar in literatura romana Gr. Alexandrescu M. Eminescu Al. Macedonski sh.a. ♦ Orice scriere cu caracter de critica batjocoritoare vehementa.