RESENTIMÉNT resentimente s. n. Sentiment ostil fatza de cineva provocat de o nemultzumire mai veche; dushmanie ura pica antipatie resimtzamant Din fr. ressentiment.

resentiment sn [At: ASACHI A. LIT. 4 / V: (inv) resimt~ / Pl: ~e / E: fr ressentiment] 1 Sentiment de ostilitate fatza de cineva (izvorat dintro nemultzumire mai veche) Si: aversiune (1) ranchiuna repulsie (1) (rar) resimtzamant. 2 Manie¹ (2).

RESENTIMÉNT resentimente s. n. Sentiment ostil fatza de cineva pornire impotriva cuiva provocata de amintirea neplacerilor suportate; dushmanie ura pica resimtzamant. Din fr. ressentiment.

RESENTIMÉNT resentimente s. n. Sentiment ostil (fatza de cineva) pornire (izvorita dintro nemultzumire mai veche) impotriva cuiva. V. ciuda pica. Imi sint fratzi shii dojenesc fara resentiment. SADOVEANU E. 24. Resentimentul meu impotriva lui se intoarse impotriva Clarei. GALACTION O. I 103. Anca nul iubeshte pe Dragomir; are chiar un resentiment surd in contra lui. GHEREA ST. CR. II 257.

RESENTIMÉNT s.n. Sentiment ostil fatza de cineva izvorat dintro nemultzumire mai veche; ura pica. [Pl. te. / < fr. ressentiment cf. lat. re impotriva + sentiment].

RESENTIMÉNT s. n. sentiment ostil fatza de cineva izvorat dintro nemultzumire mai veche; antipatie. (< fr. ressentiment)

RESENTIMÉNT ~e n. Ostilitate fatza de o persoana provocata de amintirea unor neplaceri mai vechi. /<fr. ressentiment

resentiment n. amintire despre o nedreptate cu dorintza de a se rasbuna.

*resentimént n. pl. e (fr. ressentiment d. ressentir a simtzi pe urma; it. risentimento. V. resimt). Aducere aminte despre o lovitura cu dorintza de razbunare: a pastra resentimentu uneĭ ofense.

resentimént s. n. pl. resentiménte

resentimént s. n. pl. resentiménte

RESENTIMÉNT s. v. antipatie.

RESENTIMENT s. antipatie aversiune ostilitate pornire repulsie (livr.) repugnantza resimtzamint. (Simte un ~ vizibil fatza de el.)

Resentiment ≠ sentiment^[1]