PUBLIC, -Ă, publici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. sg. Colectivitate mare de oameni; mulțime, lume; spec. totalitatea persoanelor care asistă la un spectacol, la o conferință etc. ◊ Marele public = ansamblu de persoane considerate în raport cu participarea la un eveniment cultural, social, artistic etc. ◊ Loc. adj. și adv. În public = (care are loc) în fața unui anumit număr de persoane, în văzul lumii. 2. Adj. Care aparține unei colectivități umane sau provine de la o asemenea colectivitate; care privește pe toți, la care participă toți. ◊ Opinie publică = părere, judecată a colectivității; p. ext. public (1). ♦ Care are loc în prezența unui mare număr de oameni. 3. Adj. Al statului, de stat; care privește întregul popor; pus la dispoziția tuturor. ◊ Viața publică = viața politică-administrativă a unui stat; activitatea unei persoane în legătură cu funcțiile de stat pe care le ocupă. Grădină publică = parc. Drept public = subîmpărțire mai veche a dreptului, care se ocupa de relațiile persoanelor cu statul. Forță publică = poliție. Datorie publică = datorie a statului, rezultată din împrumuturi interne și externe. Învățământ public sau instrucție, școală publică = învățământ sau școală organizate și controlate de stat. ♦ (Despre persoane) Care ocupă o funcție în stat. – Din lat. publicus, fr. public.

public, ~ă [At: (a. 1782) URICARIUL XI, 266 / V: (reg) pob~ / Pl: ~ici, ~ice / E: lat publicus, -a, -um, fr public] 1 sns Totalitate a unor persoane, considerată în raport cu ceva care îi este atribuit, adresat, destinat etc. Si: lume, obște. 2 sns Număr mare nedefinit de persoane Si: lume, mulțime, popor. 3 sn (Îs) Marele ~ sau (rar) ~ul cel mare Mase largi ale populației considerate în raport cu participarea la un eveniment social, cultural, artistic etc. 4-5 sn (Înv) sf (îljv) În ~ sau (înv) în ~ă (Care are loc) în văzul lumii Si: (înv) publicamente, (îvr) publicește. 6 sf (Îvr; îe) A da (ceva) în ~ă A aduce ceva la cunoștința unei colectivități. 7 sn (Reg; îe) A da (pe cineva) în poblic A demasca pe cineva. 8 sn (Spc) Totalitate a persoanelor care asistă la un spectacol, la o conferință, la o reuniune etc. Si: asistență (1), auditoriu (1-2), spectatori. 9 sn (Înv) Populație a unei așezări umane. 10 a La care asistă sau ia parte un număr mare de oameni. 11 a (Spc; d. examene, concursuri etc.) Care se desfășoară în prezența unui număr de oameni care pot aprecia. 12 a (D. examene, concursuri etc.) Care permite o participare a tuturor celor ce îndeplinesc condițiile prevăzute. 13 a (Spc) Care se face sau devine cunoscut unei colectivități umane prin publicare. 14 a Care aparține unei colectivități umane Si: comun (1-2), general (2-3), obștesc. 15 a Care provine de la o colectivitate umană Si: comun (7-8), general (2-3), obștesc. 16 a Privitor la o colectivitate umană Si: comun (3-4), general (2-3), obștesc. 17 a (Îs) Opinie (sau, îvr, opiniune) ~ă Părere a colectivității într-o anumită chestiune. 18 a (Îas) Colectivitate umană considerată din punctul de vedere al părerii, al judecății sale într-o anumită chestiune. 19 a Care aparține statului. 20 a Privitor la stat. 21 a Care provine de la stat. 22 a (Înv; îs) Drept ~ Subîmpărțire a dreptului care trata despre relațiile persoanelor, ca indivizi particulari, cu statul. 23 a (Înv; îas) Relații juridice stabilite pe baza acestui drept. 24 a (Înv) Minister ~ Minister. 25 a (Iuz; îs) Învățământ ~ sau instrucție (ori instrucțiune, școală) ~ă Învățământ sau școală organizate și controlate de stat. 26 a (Iuz; îs) Forță ~ă Poliție. 27 a (Îs) Viață ~ă Activitate politico-administrativă a unui stat. 28 a (Îas) Activitate a cuiva în legătură cu funcțiile de stat pe care le ocupă. 29 a (Îs) Datorie ~ă Suma totală datorată la un moment dat de către un stat în baza unor împrumuturi interne și externe. 30 a (Îs) Om ~ (sau persoană ~ă) Persoană care joacă, prin funcția sa, un rol important în viața politică și socială a unei țări. 31 a (D. persoane) Care ocupă o funcție de stat. 32 a Care este pus la dispoziția tuturor sau a unor anumite categorii de oameni. 33 a (Îs) Grădină ~ă Parc. 34 a (Înv) Femeie ~ă Prostituată. 35 a (Înv) Casă ~ă Bordel.

PÚBLIC, -Ă, publici, -ce, s. n. sg., adj. 1. S. n. sg. Colectivitate mare de oameni; mulțime, lume; spec. totalitatea persoanelor care asistă la un spectacol, la o conferință etc. ◊ Loc. adj. și adv. În public = (care are loc) în fața unui anumit număr de persoane, în văzul lumii. ◊ Marele public = Ansamblu de persoane considerate în raport cu participarea la un eveniment cultural, social, artistic etc. 2. Adj. Care aparține unei colectivități umane sau provine de la o asemenea colectivitate; care privește pe toți, la care participă toți. ◊ Opinie publică = părere, judecată a colectivității; p. ext. public (1). ♦ Care are loc în prezența unui mare număr de oameni. 3. Adj. Al statului, de stat; care privește întregul popor; pus la dispoziția tuturor. ◊ Viața publică = viața politică-administrativă a unui stat; activitatea cuiva în legătură cu funcțiile de stat pe care le ocupă. Grădină publică = parc. Drept public = subîmpărțire mai veche a dreptului, care se ocupa de relațiile persoanelor cu statul. Forță publică = poliție. Datorie publică = datorie a statului, rezultată din împrumuturi interne și externe. Învățământ public sau instrucție, școală publică = învățământ sau școală organizate și controlate de stat. ♦ (Despre persoane) Care ocupă o funcție în stat. – Din lat. publicus, fr. public.

PÚBLIC¹ s. n. 1. Colectivitate mare de oameni; mulțime, lume. Noi ne propunem prin acest curs a inaugura o nouă eră și e de prisos a spune că vom fi imparțiali, căci avem pe public judecător. MACEDONSKI, O. IV 45. Publicul și posteritatea au mers, nu după teorii fantastice, deși sprijinite de talent, dar au mers după cela carele răspundea la conștiința întregului neam. RUSSO, S. 64. Marele public = masele largi ale populației. ◊ Loc. adv. În public = în fața unor persoane, în prezența oamenilor, în văzul lumii. Întotdeauna mi-a fost cu neputință să sărut copiii în public. IBRĂILEANU, A. 23. 2. Totalitatea persoanelor care asistă la un spectacol, la o conferință etc. Numai după unsprezece e voie să intre publicul. REBREANU, R. I 269. La început actorul uita că nu trebuie să steie decît cu fața spre public. NEGRUZZI, S. I 343.

PÚBLIC, -Ă adj. 1. (Op. privat) Care privește tot poporul, care aparține întregii națiuni. ♦ Care poate fi folosit de toată lumea. 2. Care se petrece, care are loc în fața unei adunări de oameni. 3. Care vine de la colectivitate, la care participă întreaga colectivitate. ♦ Opinie publică = v. opinie. // s.n. 1. Colectivitate mare de oameni; mulțime, lume. 2. Totalitatea persoanelor care asistă la un spectacol, la o conferință etc. [Cf. fr. public, it. pubblico, lat. publicus].

PÚBLIC, -Ă I. adj. 1. care privește tot poporul, aparține întregii națiuni. ◊ care poate fi folosit de toată lumea. ◊ (despre persoane) care ocupă o funcție de stat. 2. care are loc în fața unei adunări de oameni. 3. care vine de la colectivitate, la care participă întreaga colectivitate. II. s. n. 1. colectivitate mare de oameni; mulțime. 2. totalitatea persoanelor care asistă la un spectacol, la o conferință. (< lat. publicus, fr. public)

PÚBLIC¹ n. 1) Număr mare de persoane; lume; mulțime. 2) Totalitate a persoanelor care asistă la un spectacol sau la o conferință. * Marele ~ masele largi ale populației. În ~ în văzul lumii; în fața unui număr mare de oameni. /<lat. publicus, fr. public

public a. 1. care privește pe un popor întreg: interes public; 2. în folosul tuturora: grădină publică; 3. cunoscut de toată lumea: svon public; 4. care se face de față cu toți: vânzare publică. ║ n. 1. poporul în genere: a linguși gustul publicului; 2. număr mare de persoane reunite: un public ales; în public, înaintea tuturora.

1) *públic, -ă adj. (lat. públicus, din *populicus, *poplicus, d. pópulus, popor. V. popor). Al poporuluĭ întreg: interes public. Comun, p. toată lumea: local public, grădină publică. Al statuluĭ: funcționar public. Știut de toțĭ: zvon public. Care se face de față cu toțĭ orĭ la care are drept’să asiste toțĭ: vînzare publică, ședință publică. Dreptu public, dreptu care studiază constituțiunea și drepturile statelor. Ministeru public, magistrațiĭ care anchetează în numele statuluĭ (procuroru). Vĭața publică, vĭața politică. S. n. Poporu în general, maĭ ales partea instruită saŭ de care e vorba: negustoru trebuĭe să știe gustu publiculuĭ. Lume, oamenĭ, oameniĭ dintr’o adunare oare-care: publicu dintr’un teatru, dintr’o grădină, de la o paradă. Marele public, tot publicu instruit: a ajunge ilustru în marele public. În public, înaintea tuturor, în fața lumiĭ: a vorbi în public. Adv. În mod public, publicamente, în public: a declara public.

poblic sn vz public

+public (în ~) (desp. pu-blic) loc. adj., loc. adv. (prezentare ~, prezentat ~)

públic² (pu-blic) s. n.

públic s. n. (sil. -blic)

PÚBLIC adj., s. 1. adj. v. general. 2. adj. (livr.) exoteric. (Doctrină ~.) 3. s. v. asistență. 4. s. sală. (~ul a izbucnit în aplauze.)

PÚBLIC s. v. locuitori, populație.

PUBLIC adj., s. 1. adj. colectiv, comun, general, obștesc. (Probleme de interes ~.) 2. adj. (livr.) exoteric. (Doctrină ~.) 3. s. ascultători (pl.), asistență, auditoriu. (Onorat ~!) 4. s. sală. (~ a izbucnit în aplauze.)

public s. v. LOCUITORI. POPULAȚIE.