1) *públic a adj. (lat. públicus din *populicus *poplicus d. pópulus popor. V. popor). Al poporuluĭ intreg: interes public. Comun p. toata lumea: local public gradina publica. Al statuluĭ: functzionar public. SHtiut de totzĭ: zvon public. Care se face de fatza cu totzĭ orĭ la care are drept’sa asiste totzĭ: vinzare publica shedintza publica. Dreptu public dreptu care studiaza constitutziunea shi drepturile statelor. Ministeru public magistratziĭ care ancheteaza in numele statuluĭ (procuroru). Vĭatza publica vĭatza politica. S. n. Poporu in general maĭ ales partea instruita saŭ de care e vorba: negustoru trebuĭe sa shtie gustu publiculuĭ. Lume oamenĭ oameniĭ dintr’o adunare oarecare: publicu dintr’un teatru dintr’o gradina de la o parada. Marele public tot publicu instruit: a ajunge ilustru in marele public. In public inaintea tuturor in fatza lumiĭ: a vorbi in public. Adv. In mod public publicamente in public: a declara public.