PROȚĂPÍ, proțăpesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) sprijini, a (se) propti, a (se) ține cu putere. 2. Tranz. și refl. A (se) înțepeni, a (se) fixa. 3. (Fam.)^[1] A se opri (provocator, cu îndrăzneală etc.) în fața cuiva; fig. a se făli, a-și da importanță. – Din proțap.

proțăpi [At: LB / V: (reg) ~țopi / Pzi: ~pesc / E: proțap] 1-2 vtr (Reg) A (se) înțepeni. 3-4 vtr A (se) sprijini. 5 vt (C. i. obiecte) A pune o pană de lemn pentru a face să rămână deschis, despicat etc. 6 vt (Spc) A pune proțap (13) sau căluș în gură pentru a nu vorbi, a nu țipa etc. 7 vt (Rar; c. i. ființe) A lovi cu proțapul (3). 8 vr (D. oameni și animale) A se propti bine pe picioare. 9 vr (Fam; d. oameni) A lua o poziție rigidă și provocatoare în fața cuiva. 10 vr (Fig; fam; d. oameni) A-și da importanță. 11 vr (Fig; rar) A se împotrivi. 12 vt (Fig; înv) A pretexta. 13 vt (Buc; fig; c. i. oameni) A constrânge pe cineva să facă ceva. 14 vt (Reg; fig) A străpunge cu privirea.

PROȚĂPÍ, proțăpesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) sprijini, a (se) propti, a (se) ține cu putere. 2. Tranz. și refl. A (se) înțepeni, a (se) fixa. 3. (Fam.) A se opri (provocator, cu îndrăzneală etc.) în fața cuiva; fig. a se îngâmfa, a-și da importanță. – Din proțap.

PROȚĂPÍ, proțăpesc, vb. IV. (Familiar) 1. Refl. A se posta (provocator) în fața cuiva; fig. a se îngîmfa, a-și da importanță, a face pe grozavul. Ordonă să fie scoase lanțurile de pe mîinile prinșilor și se proțăpi după birou în fața lor. VORNIC, P. 204. Cînd se înfățișează într-un salon... se proțăpește grav și solemn în vaza tuturora. VLAHUȚĂ, la TDRG. ♦ (Rar, despre obiecte) A sta țeapăn (ca un proțap înfipt în pămînt). Puse [în talerul balanței] toți sacii; cumpăna pare că era proțăpită acolo sus. ISPIRESCU, L. 401. 2. Tranz. (Rar) A pune căluș. Călușeii le prindea, Coame, Coade Le tăia, Gurile Le proțăpea. TEODORESCU, P. P. 656. 3. Tranz. A lovi, a izbi. Îl proțăpea cu pumnul drept în falca stîngă și cu pumnul stîng în falca dreaptă. SADOVEANU, O. E. 137.

A PROȚĂPÍ ~ésc tranz. reg. A face să se proțăpească. /Din proțap

A SE PROȚĂPÍ mă ~ésc intranz. 1) reg. A ocupa o poziție verticală fixă, stând ca un proțap. 2) fam. A se posta ostentativ (înaintea cuiva). 3) fig. A fi plin de sine. /Din proțap

proțăpi v. 1. a înțepeni: parcă era proțăpită acolo sus ISP.; 2. a pune cuiva un scăluș: a proțăpi gura cuiva. ║ (neutru) a se ținea bine, cu putere, de ceva.

proțopi v vz proțăpi

ÎMPROȚĂPI vb. IV. v. proțăpi.

PROȚOPÍ vb. IV. v. proțăpi.

proțăpésc v. tr. (d. proțap). Înțepenesc cu proțapu: a proțăpi moara de vînt. Pun căluș ca să nu poată vorbi: a proțăpi gura. Fam. A-ĭ proțăpi cuĭva niște pumnĭ la fălcĭ, a-ĭ pune proptele la fălcĭ, a-l lovi cu pumniĭ la fălcĭ. A-ĭ proțăpi baĭoneta la gît, la pept, a-l opri cu ĭa ca să nu înainteze. V. refl. A scoate peptu înainte cu mîndrie, a se înfige.

!proțăpi (a se ~) (fam., pop.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă proțăpesc, 3 sg. se proțăpește, imperf. 1 sg. mă proțăpeam; conj. prez. 1 sg. să mă proțăpesc, 3 să se proțăpească; imper. 2 sg. afirm. proțăpește-te, ger. proțăpindu-mă

proțăpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. proțăpésc, imperf. 3 sg. proțăpeá; conj. prez. 3 să proțăpeáscă

proțăpí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. proțăpésc, imperf. 3 sg. proțăpeá; conj. prez. 3 sg. și pl. proțăpeáscă

PROȚĂPÍ vb. v. fixa, imobiliza, invoca, înțepeni, pironi, posta, pretexta, prinde.

PROȚĂPI vb. a se posta. (Se ~ înaintea lui.)

proțăpi vb. v. FIXA. IMOBILIZA. INVOCA. ÎNȚEPENI. PIRONI. PRETEXTA. PRINDE.

proțăpi, proțăpesc I. v. t. a bate. II. v. r. a sta cu picioarele înfipte în pământ (în fața cuiva).