potecă sf [At: (a. 1563) CUV. D. BĂTR. I, 248 / V: (reg) ~eacă, (îrg) potec sn, ~eică^[1], potic sn, (îvp) ~tică, put~ / Pl: ~eci, (reg) ~ece / E: bg пътека] 1 Drum îngust de țară, de munte, în pădure etc., pe care se poate merge numai pe jos Si: cărare, (reg) ponâie, potea¹. 2 (Pgn) Drum. 3 (Înv; pex) Trecătoare. 4 (Înv) Defileu. 5 (Îlav) Pe toate ~ecile Peste tot Si: pretutindeni. 6 (Îrg; îe) A păzi (sau a aține) ~ca cuiva A pândi pe cineva pentru a-i face un rău. 7 (Reg; îe) A ști toate ~ecile A ști foarte bine un lucru. 8 (Reg; îe) A-i ști ~ecile A cunoaște secretele cuiva. 9 (Reg; îe) A aduce pe cineva la ~ A convinge pe cineva să nu mai greșească, să se îndrepte. 10 (Îe) A merge (sau a umbla) pe două (sau pe zece) ~eci A fi foarte beat. 11 (Reg; îe) A nu-și vedea ~ca A fi foarte supărat. 12 (Reg; îe) A i se scurta cuiva ~ A nu-i mai lăsa cuiva libertatea să facă orice. 13-14 (Reg; îe) A se strânge după ~eci sau a i se strânge ~ecile (A nu mai umbla sau) a face pe cineva să nu mai umble fără rost. 15 (Reg; îe) A umbla ca pe o ~ A umbla cu sfială, cu teamă sau cu greutate. 16 (Reg; îe) A-și căuta ~cul A se duce acolo unde are treabă. 17 (Reg; îae) A-și vedea de drum. 18 (Reg; îae) A fugi. 19 (Reg; îlv) A-și lua ~ca A pleca. 20 (Reg; îe) I-a adunat Dumnezeu ~ecile Se spune despre cineva care a murit. 21 Loc de trecere printre oameni. 22 (Pex) Pârtie. 23 (Reg; îf potic) Pripor. corectată

POTÉCĂ, poteci, s. f. 1. Drum îngust, care se poate străbate pe jos (rar, călare); cărare. Poteca rar umblată mă înfunda în tufișuri jilave. C. PETRESCU, S. 19. Drumurile și potecile erau pustii. SADOVEANU, B. 162. Te rog să-mi arăți prin pădure vro potecă de picior, pe unde aș putea merge călare. HOGAȘ, M. N. 71. ◊ Expr. Pe toate potecile = pe toate cărările, v. cărare. Fete ca Tănțica nu se găsesc pe toate potecile. REBREANU, R. I 241. A ști toate potecile = a) a cunoaște bine un loc; b) a fi abil, a cunoaște bine un lucru. A veni (sau a umbla) pe drum, nu pe potecă = a fi sincer, a vorbi deschis, a evita subterfugiile. Dacă voiai să te înțelegi cu mine, trebuia să vii pe drum, iară nu pe potecă. SLAVICI, N. II 74. A i se încurca (cuiva) potecile v. încurca. A i se scurta (cuiva) potecile v. scurta. 2. Drum, cale. De cum a dat în fapt de zori Veneau, cu fete și feciori, Trăsnind rădvanele de crai, Pe netede poteci de plai. COȘBUC, P. I 55. ◊ Fig. Tu n-ai avut de gînd... să arăți poeților din viitorime poteca cea bună. ODOBESCU, S. III 11. – Variantă: (Mold.) potícă (ALECSANDRI, T. I 278, NEGRUZZI, S. I 329) s. f.

POTÉCĂ ~ci f. Drum îngustat pe care se merge pe jos; cărare. ◊ Pe toate ~cile pretutindeni. A ști toate ~cile a) a cunoaște bine locul; b) a ști bine și amănunțit ceva. A-i ști cuiva ~cile a ști secretele cuiva. A veni (sau a umbla) pe drum, nu pe ~ci a vorbi direct, fără aluzii. /<bulg. păteka

potecă f. cărare îngustă prin păduri și pe un deal. [Bulg. POTEK].

potécă f., pl. ĭ (bg. pyteka, potecă, d. pytĭ, vsl. pontĭ, drum [V. răspîntie] saŭ d. vsl. potešti-potekon, a curge, adică „pe unde se scurge apa” [V. tocesc]. Vest. Cărare îngustă prin pădurile de munte saŭ de deal. A umbla pe doŭă potecĭ (saŭ cărărĭ), a merge șovăind de beție. A-ĭ ști cuĭva potecile, a-ĭ ști secretele. – În est potícă.

poteacă sf vz potecă

potec sn vz potecă

poteică sf vz potecă

potic sn vz potecă

potică³ sf vz potecă

putecă sf vz potecă

POTÍCĂ¹ s. f. v. potecă.

1) potícă, V. potecă.

potécă s. f., g.-d. art. potécii; pl. potéci

potécă s. f., g.-d. art. potécii; pl. potéci

potecă

potecă, -ci.

POTÉCĂ s. cărare, (pop.) pârtie, (reg.) potea. (O ~ prin vie.)

POTÉCĂ s. v. cale, drum, pas, strâmtoare, trecătoare.

POTECĂ s. cărare, (pop.) pîrtie, (reg.) potea. (O ~ prin vie.)

potecă s. v. CALE. DRUM. PAS. STRÎMTOARE. TRECĂTOARE.

potécă (potéci), s. f. – Cărare, drum îngust. – Var. Mold. potică, Banat poteacă. Bg. pătek (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 281; Pascu, Arch. Rom., IX, 303), din sl. tešti „a alerga”, cf. slov. potek „curs, mișcare”. – Der. potecuță, s. f. (diminutiv al lui potecă); potecaș, s. m. (grănicer, corp organizat în Munt. în 1834).

AD AUGUSTA PER ANGUSTA (lat.) pe poteci strâmte (și abrupte se ajunge) la fapte mari – Hugo, „Hernani”, act. IV. Parola juraților. V. și Per aspera ad astra.

Ad augusta per angusta (lat. „La rezultate strălucite se ajunge pe căi înguste, trudnice”), cu alte cuvinte: orice victorie, orice succes, nu se obține decit prin luptă, prin strădanii, prin înfringerea piedicilor aflate în cale. În acest sens, marele scriitor francez Victor Hugo, în piesa sa Hernani (actul IV), a întrebuințat acest dicton latin ca deviză a conjuraților. (Vezi și expresia apropiată: Per aspera ad astra). FOL.