pocitură¹ sf [At: LB / V: (reg) păc~, potc~ / Pl: ~ri / E: poci² + -tură] 1 Urâțire. 2 Desfigurare. 3 (Îvp) Denaturare. 4 (Ccr) Pocitanie (1). 5 (Pex; ccr) Monstru. 6 (Prc) Parte urâtă, deformată a unei ființe. 7 (Prc) Obiect deformat, urâțit. 8 (Mtp; reg) Pocitor (5). 9 (Pop) Boli ale oamenilor care se manifestă prin sluțirea, strâmbarea, paralizarea acestora ori ale unor părți ale corpului și care sunt cauzate, în credințele populare, de pocitori (5).

pocitură² sf [At: DDRF / Pl: ~ri / E: poci³ + -tură] 1 Arac. 2 Țăruș.

POCITÚRĂ, pocituri, s. f. 1. Ființă pocită, pocitanie. O pocitură de om ca pădurarul nu poate să-i fie piedică. AGÎRBICEANU, S. P. 114. Făt-Frumos întoarse capul să vază cine-l cheamă, și cînd colo ce să vezi, o pocitură de bătrîn, gîrbov, cocoșat. POPESCU, B. II 28. Și deasupra tuturora, oastea să și-o recunoască, își aruncă pocitura bulbucații ochi de broască. EMINESCU, O. I 150. 2. Faptul de a poci sau de a fi pocit; lucru diform, pocit. Dregerile lui Manole au fost mai mult pocituri. ODOBESCU, S. II 513. Nu te uita-n pocitura-i, Ci vezi ce iese din gura-i. PANN, P. V. II 139.

POCITÚRĂ ~i f. 1) Ființă pocită; momâie; monstru. 2) Lucru bizar. /a (se) poci + suf. ~tură

pocitură f. efectul pocirii: 1. lucru pocit; 2. paralizie subită, boală ca din senin: descântec de pocitură.

pocitúră f., pl. ĭ. Defect fizic. Persoană pocită, pocitanie: îșĭ aruncă pocitura bulbucațiĭ ochĭ de broască (Em.). Pop. Paralizie subită.

păcitură sf vz pocitură¹ corectată

potcitură sf vz pocitură¹

pocitúră s. f., g.-d. art. pocitúrii; pl. pocitúri

pocitúră s. f., g.-d. art. pocitúrii; pl. pocitúri

POCITÚRĂ s. 1. v. monstru. 2. hâdoșenie, monstru, monstruozitate, pocitanie, schimonositură, sluțenie, sluțitură, urâciune, urâțenie, (pop.) hâzenie, potcă, stropșitură, (reg.) znamenie, (Ban.) năhoadă. (Ce e ~ asta?) 3. v. stârpitură.

POCITURĂ s. 1. arătare, monstru, pocitanie, (pop. și fam.) bîzdîganie, (reg.) arătanie, budihace, buduhoală, (înv.) blaznă. (O ~ cu două capete.) 2. hîdoșenie, monstru, monstruozitate, pocitanie, schimonositură, sluțenie, sluțitură, urîciune, urîțenie, (pop.) hîzenie, potcă, stropșitură, (reg.) znamenie, (Ban.) năhoadă. (Ce e ~ asta?) 3. pocitanie, stîrpitură, (reg.) sterpăciune, (livr. fig.) avorton. (O ~ de copil.)

pocitúră, pocituri, (poceală), s.f. – 1. (med.) Congestie cerebrală; paralizie facială; epilepsie. 2. Om urât. 3. Pocitanie. – Din poci „a desfigura, a sluți” + suf. -tură (DEX, MDA).

pocitúră, -i, (poceală), s.f. – (med.) Congestie cerebrală; paralizie facială; epilepsie. – Din poci „a desfigura, a sluți” + -tură.