plânge [At: COD. VOR. 130/4 / Pzi: plâng / E: ml plangere] 1 vi (D. oameni) A vărsa lacrimi din cauza unei dureri, a unei supărări, a unei emoții, a unei bucurii etc. Si: a lăcrima. 2 vt A boci o persoană moartă, un lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. 3 vt (Îvp) A se căi de propriile păcate, greșeli etc. Si: a regreta. 4 vt (Îlv) A-și ~ păcatele A regreta. 5 vt A regreta o ființă sau un lucru pierdut, vărsând lacrimi. 6 vt A avea milă de cineva. 7 vt A compătimi. 8 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) de milă A-i părea foarte rău de durerea, nenorocirea cuiva. 9 vr (D. oameni) A-și arăta prin vorbe sau în scris nemulțumirea, necazul, durerea etc. Si: a se căina, a se jeli, a se lamenta, a se tângui, a se văita, (reg) a se plângătui. 10 vr (Spc) A face o reclamație Si: a reclama.

A PLÂNGE plâng 1. intranz. 1) A vărsa lacrimi scoțând sunete specifice, nearticulate (de durere sau din cauza unei zguduiri sufletești). ~ de ciudă. ◊ A-i ~ cuiva de milă a-i părea rău cuiva de cineva care se află într-o stare penibilă. 2) fig. (despre fenomene ale naturii) A scoate sunete tânguioase, pline de jale; a se tângui; a suspina. Vântul plânge. 2. tranz. 1) (persoane sau situații) A regreta cu îndurerare (vărsând lacrimi); a jeli; a deplânge; a tângui. ◊ A-și ~ păcatele a regreta. 2) (persoane) A trata cu milă compătimind; a deplora; a căina; a deplânge. /<lat. plangere

A SE PLÂNGE mă plâng intranz. 1) A-și împărtăși neplăcerile, durerile, neajunsurile jeluindu-se (cuiva); a se tângui; a se căina; a se jeli; a se jelui. 2) A adresa o reclamație (unei autorități); a veni cu o plângere; a reclama; a se jelui. /<lat. plangere

plânge v. 1. a vărsa lacrimi de durere: copilul plânge; 2. a regreta mult: l’a plâns mult timp; 3. a avea compătimire: plângem pe cei nenorociți; 4. a exprima durerea sau nemulțumirea sa: de ce te plângi? [Lat. PLANGERE].

PLÎ́NGE, plîng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, mai rar de emoție, de bucurie). Copiii speriați din somn se țineau de fustele mamelor și plîngeau. VLAHUȚĂ, O. A. II 53. Smărăndița a mîncat papara și pe urmă ședea cu mînile la ochi și plîngea ca o mireasă, de sărea cămeșa de pe dînsa. CREANGĂ, A. 4. Și nime-n urma mea Nu-mi plîngă la creștet, Doar toamna glas să dea Frunzișului veșted. EMINESCU, O. I 216. ◊ Fig. Vîntul plîngea prin porumb și tot lanul plîngea cu el. SANDU-ALDEA, U. P. 140. Și clopotele-n limba lor Plîngeau cu glas tînguitor. COȘBUC, P. I 153. De-a pururea aproape vei fi de sînul meu... Mereu va plînge apa, noi vom dormi mereu. EMINESCU, O. I 129. ◊ Tranz. Parcă... Își plînsese toate lacrimile și acum privea moale, buimacă. CAMIL PETRESCU, O. II 476. (Cu complement intern) Și mai greu ofta, Plînset Că plîngea, Vaiet Că-mi scotea. TEODORESCU, P. P. 466. 2. Tranz. A jeli o persoană moartă, un. lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsînd lacrimi, tînguindu-se. Copilă dragă, nu-l mai plînge... Pe-o piatră capul el și-a pus Și pe vecie doarme dus. MACEDONSKI, O. I 156. Rămasă singură, plîngea cu lăcrîmi de văduvie singurătatea ei. EMINESCU, N. 3. Boierul plînge timpul cînd țara-a lui era, O vacă ce cu lapte pe el îndestula. BOLINTINEANU, O. 142. Oile s-or strînge, Pe mine m-or plînge Cu lacrimi de sînge. ALECSANDRI, P. P. 2. ◊ Expr. A-și plînge păcatele = a ispăși o vină. Cum îți plîngi păcatele, Că n-ai ținut vorbele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 260. 4. Tranz. A compătimi pe cineva din toată inima, a avea milă de cineva. Plîngeam pe acea nenorocită femeie silită a bea un nou pahar de durere! NEGRUZZI, S. I 49. ◊ (Intranz., în expr.) A-i plînge (cuiva) de milă = a deplînge (pe cineva) din toată inima, a-i părea foarte rău de nenorocirea altuia. Baba se duce în poiată, găbuiește găina, o apucă de coadă și o ia la bătaie, de-ți venea să-i plîngi de milă! CREANGĂ, O. A. 162. Că de sus de pe movilă De-oi zvîrli ghioaga cea mare, Zău, ți-oi plînge chiar de milă, Măi tătare, măi tătare!... ALECSANDRI, O. 70. 5. Refl. A se văita, a se tîngui. Trăiesc acei ce vreau să lupte, Iar cei fricoși se plîng și mor. COȘBUC, P. I 194. De asta te plîngi, stăpîne? – D-apoi de care alta, măi Chirică? CREANGĂ, P. 155. Alții în visuri de înălțare Se plîng deoparte cu ah și vah! Că mereu sufăr de-o boală mare. ALECSANDRI, T. I 377. 6. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a reclama. Păgubașul s-a plîns la miliție.

plîng, plîns, a plînge v. intr. (lat. plángere, a lovi, a plînge, it. piángere și piágnere, pv. planher, fr. plaindre, sp. plañir. V. plagă). Vărs lacrămĭ de durere saŭ de întristare: copiiĭ plîng și rîd foarte ușor. A-țĭ plînge sufletu saŭ inima, a jăli adînc. V. tr. Jălesc, regret perderea: toată țara l-a plîns pe Ștefan cel Mare. Compătimesc, deplor: te plîng de starea în care aĭ ajuns! V. refl. Mă jăluĭesc, îmĭ exprim durerea saŭ întristarea: bolnavu se plîngea de durerĭ la coaste. Mă jăluĭesc, reclam: păgubașu s’a plîns la poliție de furtu a căruĭ victimă a fost.

plấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plâng, 1 pl. plấngem, perf. s. 1 sg. plânséi, 1 pl. plấnserăm; part. plâns

plânge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plâng, 1 pl. plângem, perf. s. 1 sg. plânséi, 1 pl. plânserăm; part. plâns

PLÂNGE vb. 1. a lăcrima. (A început să ~.) 2. (fam. și peior.) a (se) bâzâi. (Ești copil mare, de ce ~?) 3. v. smiorcăi. 4. v. boci. 5. v. văita. 6. v. compătimi. 7. v. murmura. 8. v. reclama.

PLÂNGE vb. v. regreta.

A plânge ≠ a râde

plînge vb. v. REGRETA.

PLÎNGE vb. 1. a lăcrima. (A început să ~.) 2. (fam. și peior.) a (se) bîzîi. (Ești copil mare, de ce ~?) 3. a (se) miorcăi, a (se) smiorcăi, (glumeț) a (se) miorlăi, a orăcăi. (Un sugar care ~.) 4. a se boci, a se căina, a (se) jeli, a (se) jelui, a se lamenta, a se tîngui, a se văicări, a se văita, (pop.) a se aoli, a se mișeli, (înv. și reg.) a se olălăi, a se olecăi, (reg.) a se plîngătui, a se scîrbi, a se văiera, a se văina, a se vălăcăi, (Transilv.) a (se) cînta, a (se) dăuli, (Mold. și Bucov.) a se frăsui, (înv.) a se glăsi, a se glăsui. (S-a ~ toată ziua.) 5. a căina, a compătimi, a deplînge, (livr.) a deplora, (înv. și pop.) a tîngui, (înv. și reg.) a căi, (reg.) a sărăci, (Transilv., Maram. și Mold.) a șăinăli, (înv.) a jeli, a jelui. (Îl ~ pentru tot ce-a îndurat.) 6. a murmura, (pop.) a cîrti, (înv. și reg.) a tînji. (Să nu aud că te ~!) 7. a reclama. (Cui să ne ~?)

plînge (plấng, plấns), vb. – 1. A vărsa lacrimi. – 2. A compătimi, a deplînge. – 3. A jeli (un mort). – 4. (Refl.) A se tîngui, a se văita. – Mr. plîngu, plînșu, plînzire, megl. plǫng, plǫns, plǫngiri, istr. plîng, plîns. Lat. plangĕre (Pușcariu 1339; Candrea-Dens., 1409; REW 6572; Rolhfs, Differenzierung, 33), cf. it. piangere, prov. planher, fr. plaindre, cat. planyer, sp. plañir. Uz general (ALR, II, 231). – Der. plîngăcios, adj. (plîngător, gata să plîngă); plîngător (var. rară plîngaci), adj. care plînge, trist); plîngere, s. f. (acțiunea de a plînge sau de a se jelui; reclamație; cerere); plîngătoare, s. f. (bocitoare); plîns (var. plînset), s. n. (plîngere, tînguire); plînsoare, s. f. (plîns, scîncet); deplînge, vb. (a compătimi, a deplora), format după fr. déplorer, cf. deplora.

ILLE DOLET VERE QUI SINE TESTE DOLET (lat.) suferă cu adevărat cel ce plânge fără martori – Marțial, „Epigrammata”, 1, 34, 4.

SI VIS ME FLERE, DOLENDUM EST PRIMUM IPSI TIBI (lat.) dacă vrei să mă facă să plâng, trebuie să te doară mai întâi pe tine – Horațiu, „Ars poetica”, 102-103. Sinceritatea sentimentului este una dintre condițiile forței emoționale ale operei de artă.

VIVOS VOCO, MORTUOS PLANGO, FULGURA FRANGO (lat.) chem pe cei vii, plâng pe cei morți, frâng fulgerele – Schiller, „Das Lied von der Glocke”.

A PLÂNGE a da apă la șoareci, a orăcăi, a pișa ochii, a plânge în pumni, a se prăpădi de plâns, a se smiorcăi.

a plânge în pumni expr. a plânge pe ascuns, de necaz sau de durere.

plânge masa! expr. (cart.) jocul stagnează!

plânge paharul! expr. (glum.) paharul e gol!, toarnă în pahare!