PLEBÉU, -EE, plebei, -ee, s. m. și f., adj. 1. (În Roma antică) (Persoană) care făcea parte din plebe (1), care aparținea plebei; plebeian (1). 2. (Persoană) asuprită, exploatată, plebeian (2); (om) sărac, umil; p. ext. (om) de rând, lipsit de distincție, vulgar, grosolan. – Din lat. plebeius.

plebeu, ~ee [At: NICOLAU, P. 29/6 / Pl: ~ei, ~ee / E: lat plebeius] 1-2 smf, a (În Evul Mediu) (Persoană) care făcea parte din plebe (1) Si: (liv) plebeian (1-2). 3-4 smf, a (În Antichitatea romană) (Persoană) care făcea parte din plebe (6) Si: (liv) plebeian (3-4). 5 smf (Liv) Om de rând, needucat.

PLEBÉU, -ÉE, plebei, -ee, s. m. și f., adj. 1. (În antichitatea romană) (Persoană) care făcea parte din plebe (1), care aparținea plebei; plebeian (1). 2. (Persoană) care este asuprită, exploatată, plebeian (2); (om) sărac, umil; p. ext. (om) de rând, lipsit de distincție, vulgar, grosolan. – Din lat. plebeius.

PLEBÉU, plebei, s. m. (La romani) Persoană care făcea parte din plebe; (azi livresc) persoană din păturile de jos ale societății împărțite în clase. Esteți ai veacului XIX negau posibilitatea unei literaturi care să se ocupe de plebei: țărani și muncitori. SADOVEANU, E. 193. Costea dădu din umeri, cu ostilitate de plebeu pentru toată umanitatea din clasa întîi. C. PETRESCU, C. V. 117. Ca un furnicar cu ațe nenumărate, plebeii mișunau de pretutindeni. ANGHEL-IOSIF, C. L. 6. ♦ (Adjectival, uneori peiorativ) De rînd, lipsit de distincție. Om vulgar în toată puterea cuvîntului, plebeu, pretențios și egoist. D. ZAMFIRESCU, la CADE. (Fig.) Nu sînt decît flori plebee, cum le zic eu. NEGRUZZI, S. I 96.

PLEBÉU, -ÉE adj., s. m. f. 1. (cetățean roman) care aparținea plebei; plebeian. 2. (om) care face parte din plebe. (< lat. plebeius)

plebeu a. și m. 1. care era din rândurile poporului, la Romani; 2. la popoarele moderne, cel ce nu face parte din nobleță.

*plebéŭ, -ée s., pl. tot așa (lat. plebejus). La vechiĭ Romanĭ, acela care făcea parte din plebe: un plebeŭ (și adj.), un edil plebeŭ. V. mitocan.

plebéu adj. m., s. m., pl. plebéi; adj. f., s. f. sg. și pl. plebée

plebéu s. m., adj. m., art. plebéul, pl. plebéi, art. plebéii; f. sg. și pl. plebée, sg. art. plebéea, g.-d. sg. art. plebéei

plebeu, pl. plebei, f. plebee, pl. plebee

plebeu, -bee, -bei, -bee.

PLEBÉU s., adj. (IST.) (livr.) plebeian. (~ din Roma antică.)

PLEBEU s., adj. (livr.) plebeian. (~ din Roma antică.)

Plebeu ≠ aristrocrat