PLEÁVĂ s. f. I. 1. Resturi de spice sau de păstăi rezultate din treieratul cerealelor sau al leguminoaselor. ♦ Fig. Ceea ce este lipsit de valoare, de importanță; lucru de nimic. 2. Fig. Om de nimic; lepădătură, drojdia societății. II. (Iht.) Plevușcă. – Din sl. plĕva.

pleavă sf [At: TETRAEV. (1574), 222 / Pl: (îrg) pleve, ~ve, (rar) plevi, plevuri / E: slv плѣва] 1 (Csc) Resturi de spice, de coji de boabe de cereale, de păstăi etc., rezultate ca deșeu la treieratul cerealelor și al leguminoaselor, la vânturatul cerealelor etc. 2 (Prc) Resturi mărunte de paie, de fân sau sfărâmăturile tecilor de leguminoase. 3 (Fig) Lucru de nimic, lipsit de importanță, de valoare, de semnificație. 4 (Reg; îe) A vorbi (sau a spune, a grăi, a vorovi) pleve A spune fleacuri, prostii. 5 (Reg; îae) A spune minciuni. 6 (Csc) Epitet pentru un om de nimic Si: lepădătură. 7 (Bot; înv) Neghină (Agrostema githago). 8 (Reg) Floare a cânepii. 9 (Reg) Polen la porumb. 10 (Reg) Lamură a făinei. 11 (Iht; reg) Plevușcă¹ (1) (Leucaspius delineatus).

PLEÁVĂ s. f. I. 1. Rămășițe de spice sau de păstăi rezultate din treieratul cerealelor sau al leguminoaselor. ♦ Fig. Ceea ce este lipsit de valoare, de importanță; lucru de nimic. 2. Fig. Om de nimic; lepădătură, drojdia societății. II. (Iht.) Plevușcă. – Din sl. plĕva.

PLEÁVĂ, (rar) pleve, s. f. (Cu sens colectiv) 1. Ceea ce rămîne din învelișul boabelor de cereale treierate, din sfărîmăturile tecilor de leguminoase etc. și e folosit uneori ca hrană a animalelor. Și vezi, calcă mai de sus, să nu-ți intre pleavă în pantofi. PREDA, Î. 11. Firele de pleavă intraseră unul lîngă altul, cu țepile-n sus, dese ca o perie, în părul babei și al moșneagului. CAMILAR, N. I 314. Risipite se-mprăștie-a dușmanilor șiraguri Și, gonind biruitoare, tot veneau a țării steaguri, Ca potop ce prăpădește, ca o mare turburată – Peste-un ceas păgînătatea e ca pleava vînturată. EMINESCU, O. I 148. ◊ Fig. Pleava aurie de albine a fost deasupra noastră. SADOVEANU, A. E. 205. ◊ Fig. Ceea ce este lipsit de valoare. O, tu crai cu barba-n noduri ca și cîlții cînd nu-i perii, Tu în cap nu ai grăunțe, numai pleavă și puzderii. EMINESCU, O. I 83. ◊ Expr. (Rar) A vorbi (sau a spune) pleve = a vorbi lucruri de nimic,: fleacuri, prostii. Nu-mi grăi pleve. ȘEZ. IX 148. 2. Fig. Om de nimic, decăzut, lepădătură; drojdia societății. [În «Momentele» lui Caragiale] pleava societății bucureștene era vînturată cu o vervă satirică extraordinară. SADOVEANU, E. 152. Pleava tavernei niciodată nu îndrăznea să ocupe vreun scaun la masa din fund. BART, E. 324.

PLEÁVĂ f. 1) Rămășițe constând din fărâme de spice, paie sau păstăi, provenite din treieratul cerealelor sau leguminoaselor (folosite în special ca furaj). 2) fig. (cu sens colectiv) Totalitate a elementelor degradate ale unei societăți; putregai; drojdie. /<sl. plĕva

pleavă f. 1. partea suflată de vânt a grâului vânturat; 2. fig. lepădătură: pleava societății. [Slav. PLIEVA].

pleávă f., pl. evĭ (vsl. bg. pleva, sîrb. pleva, paĭe, pleavă, V. plevușcă, plivesc). Gunoiu (paĭele, pojghițele) rămas de la cereale după vînturare. Fig. Lepădătură, gunoĭ social: acest om e pleava societățiĭ.

pleávă s. f., g.-d. art. plévei

pleávă s. f., g.-d. art. plévei

PLEÁVĂ s. (pop.) vânturătură, (reg.) ciuruială, codină, târnomată, zoană, (prin vestul Transilv.) târn. (~ de la treieratul cerealelor.)

PLEÁVĂ s. v. fufă, lepădătură, năgară, neghină, plevușcă, zâzanie.

PLEAVĂ s. (pop.) vînturătură, (reg.) ciuruială, codină, tirnomată, zoană, (prin vestul Transilv.) tîrn. (~ de la treieratul cerealelor.)

pleavă s. v. FUFĂ. LEPĂDĂTURĂ. NĂGARĂ. NEGHINĂ. PLEVUȘCĂ. ZÎZANIE.

pleávă s. f. – 1. Rămășițe de spice sau de păstăi, tărîțe. – 2. Drojdie, sediment. – Megl. pleavă. Sl. (bg.) plĕva „paie” (Miklosich, Slaw. Elem., 36; Cihac, II, 263; Conev 72), cf. mag. polyva, sb. pleva, și plivi. – Der. plevaiță (var. pleviță), s. f. (Plantă, Xeranthemum annuum); plevniță, s. f. (magazie de pleavă), din sl. plĕvĭnica; plevos, adj. (tărîțos); plevușcă, s. f. (pește, Leucaspius delineatus; alevin; pești mici; gloată, plebe); pleviță, s. f. (plevușcă), în Munt., prin schimb de suf. al cuvîntului anterior (după Scriban, din sb. pijavica „lipitoare”); plimnicer(iu), s. n. (Trans., șopron), probabil în loc de *plevnicer, cf. pleșnicar.

pleavă s. f. sg. monede, mărunțiș.