PLAC s. n. (Azi mai ales in loc. adv.) Placere. ◊ Loc. adv. Pe (sau dupa) plac (ori placul cuiva) = dupa voia dupa gustul (cuiva). Dupa bunulplac (al cuiva) = dupa capriciul (cuiva). ◊ Expr. A fi la bunulplac al cuiva = a fi la discretzia la cheremul cuiva. Din placea (derivat regresiv).

plac sn [At: BUDAIDELEANU LEX. / Pl: (rar) ~uri / E: placea] 1 Satisfacere a gustului a dorintzei cuiva sau a propriei dorintzi. 2 Sentiment senzatzie stare de multzumire de bucurie de incantare produse de ceva care satisface gustul sau dorintza cuiva Si: placere (2) (inv) ogod (1) (ivr) ogodintza. 34 (Ilav; ilpp) Pe (sau dupa rar in) ~ (sau ~ul cuiva) Potrivit cu gustul cu voia cu dorintza cuiva. 56 (Ial) Dupa capriciul cuiva. 7 (Rar; ie) A intra in ~ul cuiva A fi cuiva placut agreabil. 8 (Iae) A satisface gustul preferintza cuiva. 9 (Ie) A fi la ~ul cuiva A fi la discretzia la cheremul cuiva.

PLAC s. n. (Azi mai ales in loc. adv.) Placere. ◊ Loc. adv. Pe (sau dupa) plac (ori placul cuiva) = dupa voia dupa gustul (cuiva). Dupa bunul plac (al cuiva) = dupa capriciul (cuiva). ◊ Expr. A fi la bunul plac al cuiva = a fi la discretzia la cheremul cuiva. Din placea (derivat regresiv).

PLAC s. n. Placere. Am trait in fericire Am gustat hazul din lume cu plac shi cu multzamire. CONACHI P. 101. ◊ (Mai ales in loc. adv.) Pe (sau dupa) plac (ori placul cuiva) = dupa voia dupa gustul (cuiva) cum vrea (cineva). Ea sta cu sinul plin de pere la fintina SHi ea mia dat saleg pe plac din sin o para. COSHBUC P. I 172. Dute acuma shi cauta sami faci intocmai pe plac. CARAGIALE P. 131. Deoi veni peacolo shi noi gasi trebile facute dupa plac vai de pielea ta are sa fie. CREANGA P. 208. SHacum fatul meu Mergi pe placul tau Nu cum te min eu. TEODORESCU P. P. 490. Dupa bunulplac (al cuiva) = dupa voia sau dupa capriciul cuiva. Carutza... inainteaza incetinel shi rataceshte fara de tzel dupe bunulplac al mirtzoagelor. ODOBESCU S. III 16. ◊ Expr. Ai ieshi (ceva) dupa plac v. ieshi. A fi la bunulplac (al cuiva) = a fi la discretzia cuiva la cheremul cuiva.

PLAC n. Senzatzie de satisfacere a gustului; placere; chef; voie. ◊ Pe (sau dupa) ~ (sau ~ul cuiva) dupa gustul cuiva; dupa cum i place cuiva. Dupa bunul ~ al cuiva dupa cum vrea cineva; dupa capriciul cuiva. Ai fi cuiva pe ~ a placea cuiva. /v. a placea

plac n. ceeace place vointzei shi modul de a placea: bunul plac placul cuiva.

1) plac n. fara pl. (d. a placea). Gust placere voĭe libera: a trai a lucra dupa plac. Bun plac arbitrar actziune facuta fiindca asha tzĭa placut: aicĭ e tzara bunuluĭ plac. Pe plac pe voĭe pe gust: a face cuĭva pe plac.

!plac (dupa ~) loc. adj. loc. adv. (alegere ~ a alege ~) corectata

!plac (pe ~) loc. adj. loc. adv. (purtare ~ a face cuiva ~)

plac s. n.

plac s. n.

+placul (pe ~) loc. prep. (~ lui/sau)

bunplác (arbitrar) s. n. art. búnulplác (dar: bunul sau plac) g.d. art. búnuluiplác

bunplác s. n. art. búnulplac g.d. art. búnuluiplac

PLAC s. 1. v. placere. 2. v. pofta.

PLAC s. 1. hatir placere pofta. (Ia facut ~.) 2. chef dispozitzie dorintza gust placere pofta voie vointza vrere (pop.) vruta (inv.) deshiderat ogod poftire poftit poftitura rivna rivnire tabiet. (Dupa ~ inimii.)

ITA DIIS PLACUIT (lat.) asha lea fost pe plac zeilor Cuvinte care tzin loc de explicatzie la o masura ilogica sau arbitrara dar definitiva. Au shi un sens ironic.

dupa placul / pofta inimii expr. cum doreshti cum itzi place.