permutare sf [At: TEODOROVICI / Pl: ~tari / E: permuta] 1 (Mat; Lin) Operatzie prin care se schimba intre ele locurile a doua sau mai multe elemente. 2 (Mat; Lin; mpl) Grupe distincte de obiecte astfel formate Si: (rar) permutatzie (1). 3 Mutare a cuiva in alta parte Si: transferare (rar) permutatzie (2). 4 (Spc) Mutare a cuiva cu serviciul Si: transferare (rar) permutatzie (3). 5 (Ccr) Ordin dispozitzie de mutare de transferare a cuiva.

PERMUTÁRE permutari s. f. 1. (Astazi rar) Actziunea de a permuta; transferare mutare. K sa plece un invatzator dintrun sat trebuie sa ceara permutarea de la Ministerul Instructziunii. GHEREA ST. CR. II 247. Invatzatorul trebuia sa ceara permutarea in alt judetz. CARAGIALE O. I 310. ♦ (Rar) Ordin dispozitzie de transferare. Un dorobantz i aduse un plic in care gasi permutarea lui. NEGRUZZI S. I 111. 2. (Mat.; mai ales la pl.) Operatzie prin care se schimba intre ele locurile a doua obiecte; grupele distincte de obiecte astfel formate.

PERMUTÁRE s.f. 1. (Liv.) Actziunea de a permuta; permutatzie. ♦ Ordin de transferare. 2. (Mat. lingv.; la pl.) Transformare care inlocuieshte enumerarea anumitor elemente dintro ordine data printro enumerare a acelorashi elemente dar intro ordine diferita. [< permuta].

PERMUTÁRE s. f. 1. actziunea de a permuta. 2. (mat.; lingv.; pl.) operatzie prin care se schimba intre ele locurile a doua sau mai multe elemente; grupe distincte de obiecte astfel formate; permutatzie. 3. reluare a unui fragment muzical pe un alt sunet. (< permuta)

PERMUTÁRE ~ari f. 1) v. A PERMUTA shi A SE PERMUTA 2) mat. Operatzie prin care doua sau mai multe elemente ishi schimba locurile. /v. a (se) permuta

*permutatziúne f. (lat. permutátio ónis). Actziunea de a saŭ de a se permuta. SHi átzie shi áre.

permutáre s. f. g.d. art. permutắrii; pl. permutắri

permutáre s. f. pl. permutari

PERMUTÁRE s. 1. v. mutare. 2. (MAT. LINGV.) permutatzie.

PERMUTARE s. 1. mutare mutat permutatzie stramutare stramutat transfer transferare. (~ lui cu serviciul la Bacau.) 2. (MAT. LINGV.) permutatzie.

permutare 1. In sens larg schimbarea datelor unor parametri* muzicali (melodiei armoniei etc.) sau a unor nivele superioare acestora intre ele (in cadrul aceluiashi parametru sau aceluiashi nivel) dupa legi prestabilite sau in mod liber (ex.: in dodecafonie*). 2. In sens strict (matematic) aplicat shi in muzica posibilitatea alcatuirii de multzimi finite in cadrul inaltzimii* duratelor* dinamicii* etc. Se realizeaza astfel corespondentza biunivoca intre elementele unei multzimi finite rezultand o lege de compozitzie interna a unei structuri muzicale care poate constitui o sectziune formala a unei lucrari sau chiar o forma* in sine. Totodata p. este un procedeu componistic ce sta la baza alcatuirii unor structuri in afara timpului (II).

PERMUTÁRE s. f. (< permutá < fr. permuter lat. it. permutare): reashezare a unei unitatzi lexicale (a unui cuvant) dintrun loc in alt loc in cadrul unui enuntz fara k acesta din urma sashi schimbe intzelesul. Astfel enuntzulpropozitzie „Ion a spus ceva” se reduce prin p. la cinci formule posibile cu nuantze de intzeles proprii dar cu acelashi intzeles global ele reprezentand nishte variante „A spus Ion ceva” „Ceva a spus Ion” „Ceva Ion a spus” „A spus ceva Ion” shi „Ion ceva a spus”. Pentru a face proba p. pentru a verifica nuantzele de intzeles proprii variantelor unui enuntzpropozitzie recurgem la substituirea unui termen din acest enuntz prin alt termen: „Ion a spus o poezie” (v. substitútzie).

PERMUTÁRE (< permuta) s. f. (MAT.) Transformare biunivoca a unei multzimi (de obicei finita) pe ea insashi (ex. toate p. posibile ale literelor x y z sunt: x y z; xy xz; yx yz; zx zy; xyz xzy yxz yzx zxy shi zyx. P. cu n elemente luate toate deodata este n!).