pașnic², ~ă [At: HERODOT (1645), 404 / V: pacin~ / Pl: ~ici, ~ice / E: pace + -nic] 1-2 a (D. oameni sau colectivități umane) Care (iubește și) susține pacea. 3 a (D. oameni sau colectivități umane) Care trăiește în pace. 4-5 a (D. vorbele și manifestările oamenilor) Care (exprimă sau) susține pacea. 6 a (D. fenomene sociale, politice etc.) Care se desfășoară în pace Si: (înv) nepricinuitor, pacific, păciuit (îvr) nezărvitor. 7 sm (Îvr) Judecător rural de pace, ales dintre săteni. 8 a Calm. 9 a Potolit. 10 a Liniștit. 11 a Tihnit. 12 a Care inspiră liniște, tihnă.

PÁȘNIC, -Ă, pașnici, -e, adj. 1. Care iubește și susține pacea, care evită orice conflict, partizan al relațiilor prietenești, armonioase. Or fi știind oare pașnicii locuitori de pe acest ostrov din ce vremi de vijelie au rămas zidurile năruite? VLAHUȚĂ, R. P. 11. 2. (Despre acțiuni, atitudini etc.) Care sprijină lupta pentru pace; de pace, lipsit de agresivitate. După biruința Uniunii Sovietice, rămîne drum deschis realizărilor pașnice, prin înțelegere și înfrățire. SADOVEANU, E. 269. 3. (Despre un loc, despre un peisaj etc.) Liniștit, calm, tihnit. Lumina de aur a soarelui lucește blînd într-un colț pașnic de natură. SADOVEANU, O. VI 329. O singură colibă Sta pașnică în văi. COȘBUC, P. II 258. Tot ce-i înconjoară, deal, luncă, șes, izvor, E pașnic ca blîndețea din sufletele lor. ALECSANDRI, O. 246. – Variantă: (învechit) pácinic, -ă (EMINESCU, N. 38, ALECSANDRI, P. III 135, RUSSO, O. 66) adj.

PÁȘNIC ~că (~ci, ~ce) 1) (despre persoane sau colectivități) Care manifestă dragoste de pace; care se străduiește să evite conflictele. 2) (despre manifestări ale oamenilor) Care este calm; lipsit de agresivitate; pacific. 3) (despre fapte sau acțiuni) Care se face în sprijinul păcii; care susține pacea. 4) (despre locuri, peisaje etc.) Care se caracterizează prin tihnă. /pace + suf. ~nic

pașnic (pacinic) a. 1. cui place pacea: om pașnic; 2. favorabil păcii: așezăminte pașnice; 3. scutit de turburări, liniștit: domnie pașnică.

páșnic, -ă adj. (vechĭ pacĭnic, d. pace, după veșnic). Ĭubitor de pace, liniștit, pacific: om pașnic. Care tinde la pace, spre pace: ideĭ, așezăminte pașnice. Liniștit, fără turburărĭ: domnie pașnică. Adv. În pace: a trăi pașnic.

pacinic, ~ă a vz pașnic²

pacinic a. V. pașnic.

pácĭnic, V. pașnic.

páșnic adj. m., pl. páșnici; f. páșnică, pl. páșnice

páșnic adj. m., pl. páșnici; f. sg. páșnică, pl. páșnice

pașnic

pașnic.

PÁȘNIC adj. 1. v. blând. 2. (înv.) pacific, păciuit. (Popor ~.) 3. v. calm. 4. așezat, chibzuit, cumpătat, echilibrat, liniștit, potolit, tihnit. (A dus o viață ~.)

PAȘNIC adj. 1. blajin, blînd, bun, domol, (livr.) mansuet, (reg.) pîșin, (înv.) lin. (Un om extrem de ~.) 2. (înv.) pacific, păciuit. (Popor ~.) 3. calm, domol, liniștit, potolit, stăpînit, temperat. (Fire ~.) 4. așezat, chibzuit, cumpătat, echilibrat, liniștit, potolit, tihnit. (A avut o viață ~.)

Pașnic ≠ agresiv, războinic, violent