ORTOGRAFÍE ortografii s. f. Ansamblu de reguli care stabilesc scrierea corecta a cuvintelor unei limbi; aplicarea practica a acestor reguli. Din lat. orthographia.

ortografie sf [At: COSMOGRAFIE 16^v/27 / S shi: ortho~ / Pl: ~ii / E: ngr ὀρθογραφία lat orthographia ger Orthographie] 1 Sistem de reguli proprii unei limbi privind scrierea corecta. 2 Aplicare practica a acestor reguli.

ORTOGRAFÍE ortografii s. f. Ansamblu de reguli care stabilesc scrierea corecta a unei limbi; aplicarea practica a acestor reguli. Din lat. orthographia.

ORTOGRAFÍE ortografii s. f. Sistem de reguli proprii unei limbi privind scrierea corecta; aplicarea practica a acestor reguli. Nu putea scrie o vorba fara gresheli de ortografie. C. PETRESCU S. 109. Copiii romini vor scapa de fantasmagoria gramaticilor ortografiilor etc. ieshite din crierii prea infierbintatzi ai unor pedantzi ridicoli. ALECSANDRI S. 5. Am vazut scriind fiecare cum i plesnea in cap: fiecare ishi inchipuise o ortografie. NEGRUZZI S. I 340.

ORTOGRAFÍE s.f. Totalitatea regulilor proprii unei limbi prin care se stabileshte scrierea corecta a cuvintelor; aplicarea acestor reguli. [< lat. orthographia cf. gr. orthographia < orthos drept grapheia a scrie].

ORTOGRAFÍE s. f. ansamblu de reguli proprii unei limbi privind scrierea corecta; aplicarea practica a acestor reguli. (< lat. gr. orthographia fr. orthographie)

ORTOGRAFÍE ~i f. Ansamblu de reguli care stabilesc scrierea corecta a cuvintelor dintro limba. [G.D. ortografiei] /<lat. orthographia

ortografie f. arta shi modul de a scrie corect vorbele unei limbi.

*ortografíe f. (vgr. orthographia d. orthós drept shi grápho scriŭ. V. grafie). Modu de a scrie cuvintele corect.

ortografíe (ogra) s. f. art. ortografía g.d. art. ortografíei; pl. ortografíi art. ortografíile

ortografíe s. f. (sil. gra) → grafie

ORTOGRAFÍE s. (LINGV.) scriere (inv.) scriptura. (Despre ~ limbii romane.)

ORTOGRAFIE s. scriere (inv.) scriptura. (Despre ~ limbii romane.)

ORTOGRAFÍE s. f. (< lat. orthographia cf. gr. orthographia < orthos „drept” + graphein „a scrie”): 1. sistem de semne grafice conventzionale care se folosesc in scrierea corecta a cuvintelor a expresiilor shi a locutziunilor dintro limba. Sunt considerate semne ortografice in limba romana: liniutza de unire (crátima) shi apostroful (v. shi semn). 2. parte a gramaticii care studiaza scrierea corecta a cuvintelor a expresiilor shi a locutziunilor dintro limba dupa anumite reguli. ◊ ~ etimológica: o. in care principiile scrierii cuvintelor se bazeaza pe etimologia lor. O. etimologica au limbile franceza irlandeza engleza shi tibetana. In aceste limbi scrierea cuvintelor se deosebeshte profund de pronuntzarea lor. Astfel: fr. temps („timp”) este pronuntzat „tã” doigt („deget”) pronuntzat „dŭa” oiseau („pasare”) pronuntzat „ŭazo” eau („apa”) pronuntzat „o”; engl. all right („foarte bine”) pronuntzat „olrait” enough („destul”) pronuntzat „inaf” chalk („creta”) pronuntzat „čok” etc. In general se reproduc nu formele actuale ale cuvintelor ci formele lor din limba de origine mai vechi faze intermediare din dezvoltarea acestora sau chiar forme false. ◊ ~ fonética: o. in care principiile scrierii cuvintelor se bazeaza pe felul cum acestea se pronuntza. Limba italiana shi limba romana au in general o o. fonetica. Din 1860 data la care alfabetul latin a luat locul celui chirilic sistemul ortografic al limbii romane sa schimbat de mai multe ori (1881 1904 1932 1953 1965 shi 1993) modificarile survenite reflectand lupta dintre reprezentantzii celor doua curente (etimologic shi fonetic) in stabilirea acestuia cu cashtig de cauza cand pentru cel fonetic cand pentru cel etimologic (cum este azi). ◊ ~ italienizánta: o. veche romaneasca in care principiile scrierii cuvintelor se bazau pe intentzia de apropiere nefireasca fortzata artificiala a acestora de formele limbii italiene. Ea a fost initziata shi folosita in limba romana de I. Heliade Radulescu dar fara sortzi de izbanda deoarece contravenea flagrant legilor de dezvoltare a limbii noastre (Pentru regulile ortografice v. Indreptar ortografic ortoepic shi de punctuatzie Editzia a Va Academia Romana Institutul de lingvistica „Iorgu Iordan” Univers enciclopedic Bucureshti 1995).

ORTO „drept corect adevarat normal”. ◊ gr. orthos „drept corect” > fr. ortho germ. id. engl. id. it. orto > rom. orto. □ ~amfiboli (v. amfi v. bol) s. m. pl. amfiboli care cristalizeaza in sistemul rombic; ~cefal (v. cefal) adj. care are capul drept; ~cefalie (v. cefalie) s. f. cutie craniana cu un index vertical intre 70° shi 75°; ~centru (v. centru) s. n. punct de intilnire al segmentelor de dreapta care reprezinta inaltzimile unui triunghi sau ale unui tetraedru; ~ceras (v. ceras) s. m. molusca din marile primare cu cochilie dreapta shi conica; ~clad (v. clad) adj. cu ramuri drepte; ~cromatic (v. cromatic) adj. (despre materiale fotosensibile) sensibil la toate radiatziile luminoase in afara de roshu; ~dactil (v. dactil) adj. cu degete drepte; ~drom (v. drom) adj. (despre influxul nervos) care se propaga normal in sens aferent sau eferent; ~epie (v. epie) s. f. parte a lingvisticii care se ocupa cu studiul pronuntziei corecte a cuvintelor unei limbi; ~fite (v. fit) s. f. pl. 1. Plante care prezinta dezvoltare normala. 2. Plante care in dezvoltarea lor ontogenetica parcurg toate etapele ciclului evolutiv; ~fonie (v. fonie₁) s. f. pronuntzie considerata corecta a unui fonem sau a unui grup de foneme; ~forie (v. forie) s. f. 1. Echilibru muscular normal al ochilor. 2. Paralelism perfect al axelor vizuale; ~fototaxie (v. foto v. taxie) s. f. orientare a organismului vegetal in linie dreapta sub influentza luminii; ~fototrop (v. foto v. trop) adj. a carui lumina influentzeaza direct plantele; ~geneza (v. geneza) s. f. serie de variatzii care in evolutzia organismelor animale shi vegetale se produc in acelashi sens; ~genie (v. genie₁) s. f. control al nashterilor; ~gnat (v. gnat) adj. (despre un individ) care are profil facial drept; sin. ortognatic; ~gon (v. gon₂) adj. de forma unui unghi drept; ~grafie (v. grafie) s. f. ansamblu de reguli care stabilesc scrierea corecta a unei limbi; ~grama (v. grama) s. f. model de scriere corecta; ~heliotropic (v. helio v. tropic) adj. (despre frunze) care este orientat drept spre sursa de lumina; ~morf (v. morf) adj. care pastreaza nedeformate unghiurile; ~morfie (v. morfie) s. f. disciplina care se ocupa cu studiul diformitatzilor aparatului locomotor; ~nastie (v. nastie) s. f. mishcare a organelor vegetale avind plan de simetrie statzionara shi de obicei verticala; ~pedagogie (v. ped/o₁ v. agogie) s. f. disciplina care studiaza shi corecteaza tulburarile de ordin pedagogic prezente la unii copii dificili; ~pedie (v. pedie) s. f. ramura a chirurgiei care se ocupa cu studiul shi cu tratamentul bolilor osteoarticulare; ~pnee (v. pnee) s. f. forma particulara de astm in care bolnavul nu poate respira decit in picioare in pozitzie dreapta; ~psihologie (v. psiho v. logie₁) s. f. disciplina psihoeducativa care se ocupa cu corectarea dezvoltarii capacitatzilor intelectuale la copii; ~ptere (v. pter) s. n. pl. ordin de insecte cu elitre pergamentoase shi cu picioare posterioare lungi adaptate la sarit; ~radioscopie (v. radio v. scopie) s. f. metoda radioscopica de obtzinere a contururilor unui obiect la dimensiunile sale reale; ~scleroza (v. scleroza) s. f. osificare a peretelui osos al urechii care duce la surditate; ~scop (v. scop) s. n. instrument pentru observarea intersectziilor de cristal in lumina polarizata; ~scopie (v. scopie) s. f. insushire a unui sistem optic de a nu produce distorsiuni; ~seismometru (v. seismo v. metru₁) s. n. aparat utilizat pentru masurarea cutremurelor verticale; ~sperm (v. sperm) adj. 1. adj. (Despre fructe) A carui samintza are o pozitzie dreapta. 2. adj. Cu endospermul plan pe fatza interna a mericarpului; ~sporange (v. spor/o v. ange) s. m. sporange prins de filamentul miceliului care sa format; ~static (v. static) adj. (despre fenomene) care se produce numai in pozitzie verticala; ~stih (v. stih) s. n. linie verticala care uneshte mugurii sau frunzele dispuse unele sub altele in lungul tulpinii; ~tectogeneza (v. tecto₁ v. geneza) s. f. evolutzie geotectonica a unui ortogeosinclinal; ~tip (v. tip) s. n. genotip cu denumirea lui initziala; ~trop (v. trop) adj. (despre organe vegetale) care prezinta o creshtere verticala; ~tropic (v. tropic) adj. (despre corpuri) a carui suprafatza prezinta aceeashi stralucire indiferent de directziile de iluminare shi de observatzie; ~tropie (v. tropie) s. f. caracteristica a unui corp de a fi ortotropic; sin. ortotropism.

ORTOGRAFÍE (< lat.; ngr.; {s} orto + graphe „scriere”) s. f. (LINGV.) Ansamblu de scrierea corecta a cuvintelor unei limbi; aplicarea practica a acestor reguli. Exista doua tipuri principale de o.: fonetica atunci cand scrierea reda pronuntzarea limbii literare shi etimologica atunci cand scrierea reflecta aspectul mai vechi al cuvintelor mult depashit de pronuntzare (de ex. in limbile franceza shi engleza). Ortografia limbii romane este in general fonetica; incepand din 1860 cand sa introdus scrierea oficiala cu litere latine au existat numeroase sisteme ortografice care oglindesc disputele dintre reprezentantzii curentului fonetic shi al celui etimologic. Actuala o. se bazeaza in cea mai mare parte pe principiul fonetic sau fonematic a carui aplicare este limitata uneori de principiile gramaticale sau de principiul etimologic care impune exceptzii in scrierea unor cuvinte vechi shi a unor neologisme. ♦ Modul in care cineva scrie cuvintele.