ORTOGRAFÍE (< lat.; ngr.; {s} orto + graphe „scriere”) s. f. (LINGV.) Ansamblu de scrierea corecta a cuvintelor unei limbi; aplicarea practica a acestor reguli. Exista doua tipuri principale de o.: fonetica atunci cand scrierea reda pronuntzarea limbii literare shi etimologica atunci cand scrierea reflecta aspectul mai vechi al cuvintelor mult depashit de pronuntzare (de ex. in limbile franceza shi engleza). Ortografia limbii romane este in general fonetica; incepand din 1860 cand sa introdus scrierea oficiala cu litere latine au existat numeroase sisteme ortografice care oglindesc disputele dintre reprezentantzii curentului fonetic shi al celui etimologic. Actuala o. se bazeaza in cea mai mare parte pe principiul fonetic sau fonematic a carui aplicare este limitata uneori de principiile gramaticale sau de principiul etimologic care impune exceptzii in scrierea unor cuvinte vechi shi a unor neologisme. ♦ Modul in care cineva scrie cuvintele.